În perioada interbelică, perimetrul din jurul intersecției dintre Bulevardul Elisabeta și Calea Victoriei era unul dintre cele mai efervescente centre culturale ale Capitalei. Aici funcționa o adevărată constelație de librării, care transforma zona într-un pol al ideilor, al dezbaterilor și al întâlnirilor intelectuale. În acest areal se aflau unele dintre cele mai importante nume din lumea cărții: Librăria Socec, Alcalay și Cartea Românească, al cărei sediu era amplasat pe locul unde avea să se ridice, în perioada comunistă, blocul cunoscut sub numele de Romarta Copiilor.

O constelație livrescă la intersecția marilor bulevarde

În epocă, Calea Victoriei – cunoscută anterior drept Podul Mogoșoaiei – nu era doar o arteră de promenadă, ci și un spațiu simbolic al modernității românești. Cafenelele, teatrele, galeriile comerciale și librăriile compuneau un peisaj urban comparabil cu marile capitale europene. 

În acest context, Librăria Socec s-a impus drept un adevărat templu al culturii, un loc în care cartea devenea obiect de cult, iar lectura – un act de prestigiu social.

De la ucenicia lui Ioan V. Socec la afirmarea pe piața de carte

Fondatorul librăriei, Ioan V. Socec, a fost ucenicul librarului Gheorghe Ioanid, al cărui nume este astăzi amintit mai ales prin parcul din cartierul Icoanei care îi poartă numele. În aprilie 1856, într-o perioadă de frământări politice și de tranziție culturală, Socec își deschidea propria librărie. Era un moment în care limba română nu își stabilise încă normele ortografice și ortoepice moderne, iar textele erau tipărite adesea cu un amestec de caractere chirilice și latine.

În ciuda acestui context instabil, Ioan V. Socec a reușit să se impună rapid pe piața bucureșteană de carte, care, deși restrânsă numeric, era animată de o sete autentică de cultură. Spirit întreprinzător și vizionar, Socec nu s-a limitat la activitatea de librar. După aproximativ cincisprezece ani de la deschiderea prăvăliei, acumulând capital și experiență, a înființat un atelier de arte grafice împreună cu tipograful brașovean Dumitru Teclu, fratele cunoscutului chimist Nicolae Teclu.

În timp, Ioan V. Socec a devenit unic proprietar al afacerii și a dezvoltat constant atelierele. A adăugat secții de litografie, zincografie, legătorie artistică și cartonaje, transformându-și afacerea într-un complex editorial și tipografic de prim rang. Cartea nu mai era doar comercializată, ci produsă integral sub sigla Socec, ceea ce oferea control asupra calității și diversității publicațiilor.

Un palat al cărții în inima orașului

În 1907, librăria își ridica un sediu impunător la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Lipscani, marcând un nou moment de afirmare. Clădirea devenea un reper vizual și cultural al zonei. După moartea lui Socec, afacerea a fost preluată în 1919 de la moștenitori de către Iancu Șaraga și S. Schwartz, doi antreprenori care aveau să ducă mai departe tradiția modernizării și extinderii.

Patru ani mai târziu, cei doi au achiziționat și prăvălia Alcalay, consolidându-și astfel poziția pe piață. Sub conducerea lor, Librăria Socec a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Dacă la început existau doar trei sucursale în țară – la Ploiești, Iași și Craiova – rețeaua s-a extins la un total de unsprezece orașe. Pe lângă cele menționate, au fost deschise librării la Galați, Constanța, Călărași, Slobozia, Târgoviște, Oradea, Râmnicu-Sărat și Turnu-Severin.

Modernizarea nu s-a limitat la extinderea geografică. Au fost achiziționate mașini tipografice și litografice moderne, capabile să imprime în două culori, iar zincografia producea clișee pentru ilustrații în trei sau patru culori. Calitatea tipăriturilor rivaliza cu cea a produselor occidentale, un fapt remarcabil pentru industria românească a vremii.

Atelierele s-au diversificat, incluzând secții pentru registre, plicuri, fotografie, stereotipie, turnătorie de litere, confecționare de ștampile, reparații de mașini de scris și producție de tocuri rezervoare. Complexitatea activității demonstra ambiția de a crea un veritabil imperiu editorial.

Spațiul inițial a devenit însă rapid insuficient. În consecință, vechea clădire a fost demolată, iar în locul ei a fost ridicat un edificiu elegant, în stil Art Deco. Din 1928, noul imobil era împărțit cu celebrele Galerii Lafayette, într-o asociere comercială care avea să transforme zona într-un nod al vieții economice și culturale a Capitalei.

Clădirea, cu șase etaje și trei subsoluri, întinsă pe o suprafață de 1800 de metri pătrați, impresiona prin monumentalitate. Galeriile Lafayette, finanțatoare importante ale construcției, aduceau un aer occidental, cu 80 de raioane, vitrine spectaculoase schimbate săptămânal și patru ascensoare în continuă mișcare. Sub același acoperiș se găseau produse diverse, de la cărți la articole vestimentare, ceea ce le permitea bucureștenilor să economisească timp și să trăiască experiența cumpărăturilor moderne.

Editura Socec și misiunea culturală

Dincolo de dimensiunea comercială, Editura Socec a continuat să joace un rol esențial în viața culturală a României. Au fost menținute colecțiile consacrate de manuale școlare, lucrări științifice, volume de literatură și tratate juridice. Prin aceste publicații, Socec a contribuit la formarea generațiilor de elevi, studenți și profesioniști.

La aniversarea a 80 de ani de la înființare, a fost lansată o nouă colecție intitulată „Biblioteca Noastră”, destinată tineretului. Inițiativa reflecta preocuparea pentru cultivarea gustului pentru lectură în rândul noilor generații și pentru accesibilizarea culturii scrise.

Prin vasta sa rețea de sucursale, Socec a avut un rol decisiv în răspândirea cărților în întreaga țară. Potrivit lui Ioan Massoff, activitatea librăriei a contribuit semnificativ la dezvoltarea lecturii în Ardeal și la înființarea unor biblioteci sătești și urbane. Cartea devenea astfel un instrument de emancipare culturală și socială.

O bijuterie antebelică și un simbol al modernității

Librăria Socec nu a fost doar o afacere de succes, ci și un simbol al modernității bucureștene. Prin arhitectura sa Art Deco, prin asocierea cu Galeriile Lafayette și prin amploarea activității editoriale, a reprezentat un model de integrare a culturii în dinamica economică a orașului.

Pe Podul Mogoșoaiei, devenit Calea Victoriei, Socec a funcționat ca un adevărat templu al culturii. În sălile sale se întâlneau cititori pasionați, intelectuali, profesori și studenți. Fiecare volum vândut sau tipărit purta amprenta unei epoci în care cartea era considerată fundamentul progresului.

Astăzi, evocarea Librăriei Socec readuce în memorie imaginea unui București elegant, deschis către Europa și însetat de cultură. Clădirea și povestea sa rămân parte din patrimoniul simbolic al Capitalei, o mărturie a unei epoci în care spiritul întreprinzător și pasiunea pentru carte au dat naștere unei veritabile bijuterii antebelice.

Citește și: Simboluri ale Bucureștiului: Ion D. Berindey, arhitectul cu mâini de aur care a proiectat cele mai frumoase clădiri ale Capitalei