Biserica Zlătari, patru secole de istorie: ctitorită de Matei Basarab, restaurată de Mihai Cantacuzino, lovită de cutremure
- Articole
- 07 AUG 26
Biserica Zlătari este unul dintre cele mai vechi și mai valoroase lăcașuri de cult din centrul Bucureștiului, un monument care a supraviețuit aproape patru secole în ciuda incendiilor, cutremurelor, demolărilor și transformărilor urbane care au schimbat în repetate rânduri înfățișarea Capitalei. Ascunsă astăzi între clădirile moderne de pe Calea Victoriei, biserica păstrează în zidurile sale povestea unui București comercial și cosmopolit, în care hanurile, bisericile și prăvăliile formau nucleul vieții economice și sociale. Ridicată inițial în vremea domnitorului Matei Basarab și refăcută la începutul secolului al XVIII-lea de marele spătar Mihai Cantacuzino, Biserica Zlatari a fost legată încă de la început de unul dintre cele mai importante hanuri ale orașului. De-a lungul existenței sale, monumentul a fost afectat de marile cutremure care au lovit Țara Românească, a fost restaurat de arhitecți de renume și împodobit cu pictura unuia dintre cei mai importanți artiști români ai secolului al XIX-lea, Gheorghe Tattarescu. Astăzi, lăcașul este cunoscut nu doar pentru valoarea sa istorică și artistică, ci și pentru faptul că adăpostește moaștele Sfântului Mucenic Ciprian, unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai Ortodoxiei.
De la biserica zidarilor și argintarilor la una dintre cele mai bogate mănăstiri ale Bucureștiului
Istoria Bisericii Zlatari începe în prima jumătate a secolului al XVII-lea, într-o perioadă în care Bucureștiul se dezvolta rapid în jurul Curții Domnești. Tradiția spune că pe acest loc exista inițial o biserică din lemn ridicată de comunitatea zlatarilor, meșteșugari specializați în prelucrarea aurului și argintului. De la acești aurari și argintari provine și numele bisericii, păstrat până astăzi.
Legenda amintește că terenul pe care a fost ridicat lăcașul provenea din proprietățile Elenei, fiica domnitorului Radu Șerban și mama Cantacuzinilor munteni. În jurul acestei așezări s-a format una dintre mahalalele importante ale Bucureștiului vechi, locuită de negustori și meșteșugari.
În anul 1635, domnitorul Matei Basarab, unul dintre cei mai mari ctitori de biserici din istoria Țării Românești, a înlocuit vechea construcție din lemn cu o biserică din zid. Domnia sa a reprezentat una dintre cele mai înfloritoare perioade pentru arhitectura religioasă românească, iar numeroase biserici ridicate atunci au devenit repere ale patrimoniului național.
Prima mențiune documentară sigură a Bisericii Zlatari datează din 25 august 1667, ceea ce confirmă existența și importanța sa în Bucureștiul secolului al XVII-lea. În acea perioadă, biserica purta hramul Nașterea Maicii Domnului, sărbătorit în fiecare an la 8 septembrie, hram păstrat și în prezent.
La începutul secolului al XVIII-lea, vechea biserică a fost refăcută aproape în întregime de marele spătar Mihai Cantacuzino, unul dintre cei mai influenți boieri ai epocii. Potrivit pisaniei redactate în limba greacă și datată 1709, noua construcție fusese ridicată din temelii în anul 1705.
Ctitorul a înzestrat mănăstirea cu numeroase proprietăți, prăvălii, pivnițe și moșii, transformând-o într-una dintre cele mai prospere așezări monahale din Țara Românească. Veniturile obținute din administrarea acestor bunuri au permis dezvoltarea ansamblului și întreținerea lui timp de mai multe generații.
Tot în această perioadă, mănăstirea și hanul care o înconjura au fost închinate Patriarhiei Alexandriei, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, cu prilejul vizitei patriarhului Gherasim Palladas la București.
Hanul Zlatari, unul dintre cele mai animate centre comerciale ale Bucureștiului
La fel ca multe alte biserici importante din Bucureștiul vechi, Zlatari făcea parte dintr-un ansamblu mult mai amplu. În jurul bisericii a fost construit Hanul Zlatari, unul dintre cele mai cunoscute hanuri comerciale ale Capitalei.
În epocă, existența unor astfel de hanuri era esențială pentru economia orașului. Negustorii veniți din toate colțurile Balcanilor găseau aici locuri de cazare, depozite pentru mărfuri, ateliere și prăvălii. Veniturile obținute din închirierea spațiilor comerciale susțineau financiar mănăstirile și bisericile de care aparțineau.
Hanul Zlatari ocupa un teren vast pe actuala Cale a Victoriei, între strada Lipscani și zona actualei străzi Stavropoleos, întinzându-se până în apropierea fostului Palat al Poștelor, actualul Muzeu Național de Istorie a României.
În jurul anilor 1860–1862, hanul era alcătuit din parter și etaj și număra aproape două sute de camere și prăvălii, toate închiriate. Spațiile comerciale de la parter găzduiau băcănii, magazine ale lipscanilor, cârciumi, ateliere și diverse afaceri ale negustorilor români, greci, armeni sau evrei, ilustrând caracterul cosmopolit al Bucureștiului din acea vreme.
Între anii 1867 și 1887, etajul hanului a fost ocupat de Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor, ceea ce demonstrează importanța și dimensiunile impresionante ale clădirii.
În anul 1870 funcționa aici una dintre cele mai apreciate băcănii din București, aparținând negustorului Păun Popescu, cunoscută pentru varietatea mărfurilor aduse din țară și din străinătate.
Biserica a rămas centrul spiritual al acestui complex comercial, iar în anul 1888 a devenit oficial biserică parohială, continuând să deservească locuitorii centrului orașului.
Din păcate, dezvoltarea urbanistică de la începutul secolului al XX-lea avea să schimbe radical această zonă. În anul 1903, autoritățile au decis demolarea Hanului Zlatari și a turnului-clopotniță amplasat în fața bisericii pentru lărgirea Căii Victoriei.
Cu ocazia acestor lucrări au fost descoperite fragmente importante din vechea pictură și o inscripție referitoare la închinarea mănăstirii către Patriarhia Alexandriei. Din nefericire, fresca reprezentând Nașterea Maicii Domnului, scoasă atunci la lumină, s-a pierdut ulterior.
Demolarea hanului a schimbat definitiv aspectul ansamblului. Biserica, care timp de aproape două secole fusese înconjurată de zidurile și clădirile hanului, a rămas izolată pe Calea Victoriei, expusă noilor transformări urbanistice ale Bucureștiului.
Cutremurele au pus la încercare biserica, dar au făcut posibilă renașterea ei
Istoria Bisericii Zlatari este strâns legată de marile cutremure care au afectat Bucureștiul. Seismele din 1802 și 1838 au provocat fisuri grave atât bisericii, cât și hanului care o înconjura, astfel încât vechea construcție nu mai putea fi salvată prin simple reparații.
În anul 1850 a început ridicarea unei noi biserici din temelii, cu binecuvântarea mitropolitului Nifon al Ungro-Vlahiei și în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei. Lucrările au fost inițiate de egumenul Calistrat Livis, iar după moartea acestuia au fost continuate și finalizate de succesorul său, Atanasie Livis. Acesta nu s-a ocupat doar de terminarea bisericii, ci și de reconstruirea întregului ansamblu din jurul ei, cu odăi și alte clădiri necesare funcționării mănăstirii.
Noua construcție a fost realizată după planurile arhitectului Xavier Villacrosse, unul dintre cei mai apreciați arhitecți ai Bucureștiului din secolul al XIX-lea. Francez de origine, Villacrosse avea să contribuie decisiv la modernizarea Capitalei, iar proiectul de la Zlatari reprezintă una dintre cele mai importante lucrări religioase asociate numelui său.
Între anii 1853 și 1856, interiorul bisericii a fost pictat de Gheorghe Tattarescu, unul dintre marii reprezentanți ai artei românești din secolul al XIX-lea. Artistul a ales o compoziție modernă pentru epocă, organizând scenele biblice în panouri ample, luminoase și echilibrate. Deși timpul și fumul lumânărilor au întunecat pictura, aceasta rămâne una dintre cele mai valoroase creații religioase ale maestrului.
Valoarea artistică a interiorului este completată de catapeteasma sculptată în lemn și aurită, precum și de icoanele ferecate în argint, adevărate opere de artă care conferă bisericii un caracter aparte.
În urma reconstruirii de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost refăcut și turnul-clopotniță, devenit un element reprezentativ al ansamblului. Acesta avea să dispară însă câteva decenii mai târziu, odată cu demolarea Hanului Zlatari.
După dispariția hanului, biserica a trecut printr-o nouă restaurare amplă în anii 1907-1908, coordonată de arhitectul Jean Pompilian, cu participarea arhitectului Grigore Cerchez. Intervențiile au urmărit consolidarea monumentului și conservarea elementelor sale artistice, pregătindu-l pentru noul context urban creat de lărgirea Căii Victoriei.
Nici secolul al XX-lea nu a fost lipsit de încercări. Cutremurul din 1940 a provocat prăbușirea turlelor, care au fost reconstruite provizoriu. Abia în perioada 1971-1973 acestea au fost refăcute în forma pe care o admirăm astăzi.
La doar câțiva ani după finalizarea acestor lucrări, cutremurul din 4 martie 1977 a afectat din nou monumentul, fiind necesare noi intervenții de consolidare și restaurare. Datorită acestor lucrări succesive, Biserica Zlatari a reușit să traverseze una dintre cele mai dificile perioade din existența sa.
Până după 1977, monumentul domina singur spațiul dintre străzile Lipscani și Stavropoleos, iar pe locul fostului han exista o zonă verde sub care se mai păstrau fundațiile vechiului complex. Ulterior, transformările urbanistice au schimbat radical peisajul, iar astăzi biserica se reflectă în fațadele moderne ale clădirilor ridicate în centrul financiar al Capitalei.
Arhitectura monumentului și moaștele Sfântului Mucenic Ciprian
Deși este înconjurată de clădiri înalte, Biserica Zlatari continuă să impresioneze prin eleganța proporțiilor și prin arhitectura sa echilibrată.
Construcția actuală are un plan cu o singură navă, măsurând aproximativ 23 de metri lungime și 12 metri lățime. Altarul se încheie cu o absidă semicirculară, în timp ce absidele laterale sunt doar sugerate în structura pereților, soluție arhitecturală care conferă edificiului o notă aparte.
Naosul are o formă aproape pătrată și este acoperit de o turlă centrală sprijinită pe pandantivi și arce ample. În colțurile acestuia se ridică alte patru turle mai mici, octogonale, care completează armonios silueta monumentului și îi oferă un profil ușor recognoscibil în peisajul urban.
Pronaosul este mai îngust și este acoperit cu o boltă semicilindrică, deasupra intrării fiind amenajată cafasul destinat corului bisericii. Lumina pătrunde prin vitralii decorate cu reprezentări ale sfinților, contribuind la atmosfera solemnă din interior.
Dincolo de frumusețea arhitecturală, Biserica Zlatari este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din București datorită moaștelor Sfântului Mucenic Ciprian. În fața altarului se află racla care adăpostește mâna dreaptă a sfântului, relicvă cinstită de credincioși ca fiind făcătoare de minuni.
Sfântul Ciprian este cunoscut în tradiția creștină ca un fost vrăjitor convertit la credință, devenit episcop și martir al Bisericii. Tocmai această transformare profundă explică de ce numeroși credincioși îi cer ajutorul în momente de încercare, considerându-l ocrotitor împotriva vrăjitoriei, farmecelor și influențelor rele.
De-a lungul anilor, mii de pelerini din întreaga țară au venit la Biserica Zlatari pentru a se închina la sfintele moaște, transformând lăcașul într-un important centru spiritual al Capitalei.
Un moment deosebit din istoria modernă a bisericii s-a petrecut la 6 ianuarie 1932, când aici a fost oficiată slujba de Bobotează în prezența regelui Carol al II-lea, a principelui moștenitor Mihai, a patriarhului Miron Cristea și a prim-ministrului Nicolae Iorga, alături de membrii Guvernului. După slujbă, alaiul oficial s-a deplasat spre Dâmbovița pentru tradiționala aruncare a crucii în apă, ceremonia încheindu-se apoi la biserică prin defilarea drapelelor și a trupelor.
Astăzi, Biserica Zlatari rămâne unul dintre monumentele reprezentative ale vechiului București. Chiar dacă hanul care i-a dat cândva viață a dispărut, iar orașul din jur s-a transformat radical, lăcașul continuă să păstreze memoria unei Capitale în care negustorii, meșteșugarii, boierii și domnitorii au contribuit împreună la construirea identității sale. Între zidurile sale se întâlnesc aproape patru sute de ani de istorie, artă și credință, făcând din Biserica Zlatari unul dintre cele mai prețioase monumente religioase și istorice ale Bucureștiului.
