Bucureștiul de astăzi, un oraș luminat de mii de corpuri moderne de iluminat și animat până târziu în noapte, este departe de imaginea pe care o avea în urmă cu aproape două secole. La mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu lăsarea serii, mare parte din Capitală era cuprinsă de întuneric, iar locuitorii erau nevoiți să își lumineze drumul cu lumânări sau cu vechile opaițe. În acea perioadă de tranziție către modernitate, un negustor german avea să schimbe definitiv modul în care Bucureștiul își trăia nopțile. Numele său era Carol Knappe, un comerciant care a rămas în istoria orașului datorită spiritului său inovator și contribuției sale la modernizarea iluminatului urban. Deși astăzi puțini bucureșteni cunosc povestea sa, memoria acestui pionier este păstrată printr-o stradă și o intrare care îi poartă numele în Sectorul 1 al Capitalei, în zona 1 Mai – Ion Mihalache. Povestea lui Carol Knappe este strâns legată de transformarea Bucureștiului într-un oraș european, un proces care i-a adus mai târziu și renumele de „Micul Paris”.

Carol Knappe, negustorul care a adus primele lămpi moderne în București

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureștiul era un oraș al contrastelor. Pe de o parte, elita începea să adopte obiceiuri occidentale, iar clădirile elegante și grădinile publice schimbau treptat aspectul așezării. Pe de altă parte, străzile slab amenajate, lipsa unei infrastructuri moderne și întunericul care se instala după apus aminteau încă de un oraș aflat la granița dintre Orient și Occident.

Unul dintre oamenii care au contribuit la schimbarea acestei imagini a fost Carol Knappe, un negustor german stabilit în București. Acesta deținea o afacere cu lămpi și articole de menaj în Hanul Dedu, aflat pe Calea Victoriei, una dintre cele mai importante artere comerciale ale orașului. Prin activitatea sa, Knappe a adus în Capitală produse moderne și a promovat soluții noi de iluminat, într-o epocă în care lumânările și opaițele reprezentau încă principalele surse de lumină pentru majoritatea locuitorilor.

Momentul care i-a adus locul în istoria Bucureștiului a avut loc în anul 1854, când a introdus lămpile cu ulei de rapiță. Printre primii beneficiari ai acestei inovații s-a numărat Teatrul cel Mare, cunoscut astăzi sub numele de Teatrul Național. Apariția acestor lămpi a reprezentat un progres tehnologic semnificativ, oferind o sursă de lumină mai eficientă decât lumânările și vechile opaițe utilizate până atunci.

Istoricul Constantin C. Giurescu amintește în lucrarea sa „Istoria Bucureștilor”, publicată în 1966, că introducerea lămpilor cu ulei de rapiță de către Carol Knappe s-a numărat printre inovațiile tehnice care au contribuit la transformarea Capitalei într-un oraș modern. Această schimbare a pregătit terenul pentru o revoluție și mai mare în domeniul iluminatului public: utilizarea petrolului lampant.

Bucureștiul, primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant

La doar câțiva ani după apariția lămpilor cu ulei de rapiță, Bucureștiul avea să intre în istoria mondială printr-o realizare remarcabilă. În anul 1857, Capitala României a devenit primul oraș din lume iluminat pe scară largă cu petrol lampant, o tehnologie care avea să se răspândească ulterior în numeroase alte mari orașe europene.

Un pas decisiv a fost făcut la 8 octombrie 1856, când a fost semnat contractul pentru introducerea iluminatului public cu lămpi alimentate cu petrol. Antreprenorul Teodor Mehedințeanu, responsabil de această inițiativă, a construit o distilerie la Râfov, lângă Ploiești. Instalația și-a început activitatea în luna martie a anului 1857, iar în aprilie același an primele lămpi cu petrol au început să lumineze străzile Bucureștiului.

Petrolul utilizat provenea din prima rafinărie industrială destinată acestui scop, Fabrica de Gaze din Ploiești, iar petrolul românesc a devenit astfel primul combustibil petrolier intrat în circuit comercial. Succesul acestui sistem de iluminat a făcut ca numărul felinarelor să crească rapid.

Dacă la sfârșitul anului 1856 existau doar 28 de lămpi instalate, în anul 1860 Bucureștiul avea deja 1.106 lămpi, iar doi ani mai târziu numărul acestora ajunsese la aproximativ 1.800. În anul 1871 erau înregistrate peste 785 de felinare cu petrol lampant, iar la începutul secolului al XX-lea orașul dispunea de un sistem diversificat de iluminat, format din 3.060 de felinare cu petrol, 990 cu ulei mineral, 400 alimentate cu gaz aerian și aproximativ 200 de becuri electrice, cunoscute la acea vreme sub denumirea de lămpi cu arc voltaic.

Comparativ cu alte mari capitale europene, Bucureștiul s-a aflat în avangarda acestui domeniu. De exemplu, Viena a introdus iluminatul public cu petrol abia în anul 1859, la doi ani după ce străzile bucureștene fuseseră deja luminate prin această metodă.

Un oraș al contrastelor între modernitate și lipsuri

Deși introducerea iluminatului cu petrol a reprezentat un progres impresionant, beneficiile acestei inovații nu au ajuns imediat în toate zonele orașului. Istoricul Dan Falcan subliniază că iluminatul cu petrol lampant era prezent în principal în centrul Bucureștiului, în timp ce mahalalele de la periferie rămâneau în continuare în întuneric.

Pentru locuitorii acestor zone, viața de după apus se desfășura aproape la fel ca înainte. Oamenii aprindeau lumânări în case și purtau surse de lumină improvizate atunci când se deplasau pe străzi. Odată cu venirea nopții, multe cartiere erau cuprinse de beznă, iar numeroși bucureșteni își încheiau activitățile zilnice odată cu lăsarea întunericului.

Această diferență dintre centrul modernizat și cartierele sărace era o caracteristică a Bucureștiului din acea perioadă. Orașul impresiona călătorii străini prin amestecul său neobișnuit de eleganță și lipsuri.

Medicul militar american James Oscar Noyes, care a vizitat Bucureștiul în anul 1854, descria orașul ca pe un spațiu al contrastelor puternice, unde luxul și sărăcia, frumusețea și urâtul coexistau într-o manieră surprinzătoare. În observațiile sale, acesta remarca existența unei civilizații aflate între două lumi, în care modernizarea se împletea cu realitățile sociale dificile ale vremii.

Și medicul militar german Wilhelm Derblich a consemnat impresii despre București. Deși a criticat și ironizat anumite aspecte ale orașului, acesta a fost impresionat de Grădina Cișmigiu, pe care o considera un loc elegant de promenadă, comparabil cu spațiile de recreere din statele occidentale civilizate.

Moștenirea lăsată de Carol Knappe în Bucureștiul de astăzi

Deși numele lui Carol Knappe nu este la fel de cunoscut precum al altor personalități care au contribuit la dezvoltarea Bucureștiului, impactul activității sale asupra orașului este incontestabil. Introducerea lămpilor cu ulei de rapiță în anul 1854 a reprezentat primul pas spre modernizarea iluminatului public și privat din Capitală, deschizând drumul către revoluția adusă de petrolul lampant și, ulterior, de electricitate.

În prezent, amintirea negustorului german este păstrată printr-o stradă și o intrare care îi poartă numele în Sectorul 1 al Bucureștiului. Aceste locuri reprezintă o formă de recunoaștere a contribuției unui om care, printr-o simplă afacere cu lămpi și articole de menaj, a influențat modul în care bucureștenii au început să își trăiască serile.

Povestea lui Carol Knappe este, în același timp, și povestea transformării Bucureștiului dintr-un oraș dominat de întunericul lumânărilor și al opaițelor într-o capitală care a adoptat rapid noile descoperiri tehnologice ale secolului al XIX-lea. Astfel de personaje mai puțin cunoscute demonstrează că evoluția unui oraș nu este determinată doar de marii conducători sau de arhitecți celebri, ci și de comercianți, inventatori și întreprinzători care au avut curajul să aducă schimbarea.

Citește și: Cum a apărut iluminatul public în București și cine plătea „lumina pe stradă”