Bucureștiul nu este doar o capitală aglomerată, ci și o colecție de toponime care spun povești despre trecutul orașului. Fiecare cartier poartă cu el o moștenire — fie ea boierească, militară, populară sau industrială — iar numele sunt adesea cheia pentru a înțelege cum s-a format identitatea locului.

Băneasa – un nume cu rădăcini nobiliare

Denumirea cartierului provine din titlul „băneasa”, soția unui ban. În secolul al XVII-lea, moșia din zonă a aparținut unui înalt dregător, iar după moartea acestuia, soția sa a administrat domeniul, lăsându-și amprenta asupra toponimiei. Mult timp, Băneasa a rămas o zonă de margine, cu păduri și terenuri agricole, până la dezvoltarea imobiliară din a doua jumătate a secolului XX. Astăzi, pădurea Băneasa și proximitatea aeroportului dau identitate cartierului.

Aviatorilor – memoria eroilor aerului

Cartierul își datorează numele Bulevardului Aviatorilor și Monumentului Eroilor Aerului, inaugurat în 1935, care comemorează aviatorii români căzuți în misiune. Zona a fost gândită în perioada interbelică drept o axă de protocol, cu vile elegante, grădini generoase și bulevarde largi. Păstrează și astăzi un aer diplomatic, găzduind ambasade și reședințe oficiale.

Colentina – între legendă și realitate

Originea numelui Colentina este disputată. O variantă spune că ar proveni din slavonă, posibil de la un termen legat de a curge sau a se răsuci (referire la meandrele râului Colentina). O altă legendă locală, mai pitorească, susține că vine de la expresia „colea-n tină”, după ce oastea lui Matei Basarab ar fi traversat un teren mlăștinos în zonă. Până la mijlocul secolului XX, Colentina era o comună separată, cu sate precum Fundeni și Plumbuita, înglobată treptat în București.

Crângași – urmașii pădurii din Codrii Vlăsiei

Numele „Crângași” vine de la „crâng” – o mică pădure, parte a Codrilor Vlăsiei, pădurea seculară care acoperea odinioară nordul Munteniei. „Crângașii” erau oamenii care locuiau și lucrau în aceste zone împădurite, adesea ocupați cu exploatarea lemnului. Urbanizarea masivă a început în anii ’60, când zona a fost transformată într-un cartier de blocuri înalte.

Pantelimon – de la hramul unei mănăstiri la un cartier industrial

Pantelimon își trage numele de la Sfântul Pantelimon, ocrotitorul unei mănăstiri ridicate în zonă în secolul al XVIII-lea. În jurul acesteia s-a format un nucleu de locuire, care a rămas rural până la apariția marilor platforme industriale în perioada comunistă. După 1965, cartierul a cunoscut o dezvoltare accelerată, devenind una dintre cele mai populate zone ale orașului.

Drumul Taberei – urmele pandurilor lui Tudor Vladimirescu

Denumirea amintește de anul 1821, când pandurii lui Tudor Vladimirescu au ridicat tabăra militară în această parte de vest a orașului. Timp de peste un secol, zona a rămas agricolă, cu câteva ferme și livezi. În anii ’60, a fost transformată într-un cartier modern, cu bulevarde largi, blocuri cu 4-10 etaje și spații verzi generoase, conceput după modele urbanistice vest-europene.

Cotroceni – pădurea ascunzătorilor

Numele provine din verbul vechi „a cotroci”, care însemna „a adăposti” sau „a se ascunde”. Pădurea Cotrocenilor era folosită în trecut ca refugiu de haiduci sau fugari. În secolul al XVII-lea, domnitorul Șerban Cantacuzino a construit aici o mănăstire, în jurul căreia s-a format așezarea. Zona a devenit apoi reședință regală și, ulterior, una dintre cele mai scumpe și elegante din București.

Rahova – amintirea Războiului de Independență

Calea Rahovei, artera principală care a dat numele cartierului, a fost botezată după victoria românească din 1877 asupra garnizoanei otomane de la Rahova (în Bulgaria de azi). Înainte de acest moment, drumul era cunoscut ca „Podul Calicilor”, o zonă săracă și marginalizată. În timp, Rahova a cunoscut alternanțe între zone rezidențiale respectabile și zone problematice, păstrând o identitate puternică în mentalul colectiv bucureștean.

Ferentari – ecoul legiunilor romane

Numele vine din latinescul „ferentarius”, desemnând un soldat ușor din armata romană. Este posibil ca aici să fi existat un câmp de instrucție militară sau o tabără auxiliară. În epoca modernă, Ferentari a fost o zonă periferică, cu locuințe modeste și fabrici. După anii ’70, a cunoscut o dezvoltare de tip ansamblu de blocuri, dar și probleme sociale care i-au păstrat o reputație controversată.

Citește și Top 5 Cartiere din București pentru nomazii digitali: unde să locuiești și să lucrezi