Calea Victoriei, una dintre cele mai vechi și mai elegante artere ale Bucureștiului, a fost în secolul al XIX-lea centrul vieții mondene și politice a Capitalei. Pe această stradă s-au construit reședințele celor mai importante familii boierești și ale personalităților care au contribuit la modernizarea României. Printre aceste clădiri cu valoare istorică deosebită se numără și casa generalului Gheorghe Manu, situată la numărul 192. În spatele fațadei sale aparent modeste se ascunde o poveste bogată, care vorbește despre curaj, noblețe și devotament față de țară.

Istoria unei case boierești de pe Calea Victoriei

Casa Manu este una dintre puținele clădiri din București construite înainte de Revoluția de la 1848 care s-au păstrat aproape intacte până în prezent. Construită în anul 1843 de marele logofăt Alecu Florescu, imobilul a fost ridicat pe atunci „ulița Mogoșoaiei”, denumirea veche a Căii Victoriei. Avea un cat, pivniță dedesubt și o mică retragere de la stradă, conform cerințelor urbanistice ale vremii.

În anul 1853, casa a fost cumpărată de aga Dimitrie Ioanidis, care a vândut-o ulterior, în 1868, colonelului Gheorghe Ioan Manu pentru o sumă considerabilă: 8.000 de galbeni austrieci. Clădirea a fost concepută în stil neoclasic, specific epocii. 

Este compusă dintr-un demisol și un parter înalt, cu bosaje, muchii netede și ferestre încadrate de pilaștri. Intrarea principală este pusă în valoare de două coloane neocorintice impunătoare. În spatele clădirii principale se aflau anexele și grajdurile, iar interiorul reflecta eleganța unei case boierești din secolul al XIX-lea.

George Costescu, în volumul „Bucureștii Vechiului Regat”, descria casa Manu drept una dintre cele mai autentice reședințe boierești rămase în picioare, înconjurată de un parc cu vegetație bătrână, mărturie a unei epoci apuse. În interior, generalul adunase tablouri de valoare, mobilier rafinat și numeroase obiecte de artă, moștenite în parte de la tatăl său, dar și achiziționate din străinătate.

Un destin remarcabil: viața și cariera generalului Gheorghe Manu

Gheorghe Manu s-a născut la 26 iulie 1833, fiind fiul caimacanului Ioan Manu și al Anei Ghica, provenită dintr-o familie cu rădăcini adânci în aristocrația românească. În genealogia familiei Manu se amintește chiar o posibilă origine italiană, numele fiind asociat cu vechii „seniori de Coddia”. 

Încă din adolescență, Gheorghe Manu s-a orientat spre cariera militară, urmând la doar 14 ani Școala de cadeți din Potsdam. A continuat studiile la Școala militară din Berlin și la Școala specială de artilerie, formare care avea să-l transforme într-unul dintre cei mai competenți ofițeri ai armatei române.

Revenit în țară, în 1858 a devenit căpitan de artilerie, iar între 1866 și 1869 a condus primul regiment de artilerie din România, contribuind la dezvoltarea și modernizarea acestei arme. În octombrie 1874 a fost ales primar al Bucureștiului, însă la izbucnirea Războiului de Independență (1877-1878) a ales să plece pe front, unde a avut un rol esențial în coordonarea operațiunilor militare.

În fruntea Diviziei a IV-a de Infanterie, Gheorghe Manu a apărat cu succes localitățile românești de la Dunăre – Islaz, Turnu Măgurele, Bechet, Corabia și Oltenița – și, după traversarea fluviului, a fost numit comandant al artileriei Armatei de Operații. 

A participat activ la luptele pentru cucerirea Plevnei și Vidinului, contribuind decisiv la succesul armatei româno-ruse. Pentru meritele sale excepționale, a fost primul român decorat cu Ordinul „Virtutea Militară”, distincție instituită chiar de regele Carol I.

După încheierea războiului, Gheorghe Manu a fost ales senator și a deținut mai multe funcții importante în stat. A fost inspector general pentru artilerie între 1881 și 1883, iar între 1889 și 1891 a condus guvernul României în calitate de prim-ministru. 

A ocupat și funcția de președinte al Camerei Deputaților între 1892 și 1895, promovând legi care au influențat semnificativ dezvoltarea țării: Legea creditului agricol, Legea învățământului primar, Legea minelor și Legea exploatării telefonice. În anul 1906, Gheorghe Manu a fost avansat la gradul de general de divizie.

Căsătorit cu Alexandrina Cantacuzino, fiica prințului Constantin Cantacuzino, generalul a avut o viață de familie stabilă și o reputație impecabilă. A murit la 16 mai 1911, la vârsta de 78 de ani. 

La funeraliile sale a participat însuși regele Carol I, care a depus o coroană de flori cu inscripția „Viteazului soldat și credinciosului sfetnic, recunoscătoare amintire”. Istoricul Nicolae Iorga avea să-l descrie mai târziu drept un om politic integru, dedicat țării și principiilor sale, pe care nu le-a compromis niciodată din interes personal.

O reședință cu viață socială intensă

Casa generalului Gheorghe Manu nu a fost doar un loc de locuit, ci și un important centru al vieții mondene bucureștene. Soția generalului, Alexandrina Manu, era o gazdă rafinată care organiza serate și baluri la care participau personalități marcante ale epocii. 

Un eveniment memorabil a fost balul din 1895, la care au luat parte regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand și principesa Maria, aceasta fiind una dintre primele apariții publice ale viitorului cuplu regal.

După moartea generalului, casa a fost locuită de fiul său, Constantin G. Manu, diplomat de carieră și ministru plenipotențiar la Londra și Constantinopol. El a locuit în reședința de pe Calea Victoriei până în 1948, când, în urma naționalizării impuse de regimul comunist, imobilul a fost trecut în proprietatea statului.

Timp de mai multe decenii, casa a avut diverse funcțiuni: a servit ca institut de cercetare și apoi ca grădiniță aparținând Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini. În anii 1960 s-a propus transformarea clădirii într-un muzeu al porțelanului, însă planul nu a fost niciodată dus la bun sfârșit.

Redescoperirea și salvarea patrimoniului Manu

După căderea regimului comunist, inginerul Alexandru Șerban Manu, strănepotul generalului, stabilit în Franța, a revendicat în instanță drepturile de proprietate asupra casei și bunurilor din interior. 

În 2002, justiția a declarat nul actul de donație forțată către stat, iar casa a revenit familiei Manu. Ulterior, proprietarul a solicitat restituirea obiectelor de valoare care fuseseră luate din locuință și distribuite între diverse muzee.

În anul 2016, o importantă casă de licitații a scos la vânzare tablouri și obiecte de colecție provenite din fosta colecție a generalului Gheorghe Manu, semnate de artiști renumiți precum Theodor Aman, Anton Chladek, C. D. Rosenthal și Mihail Töpler. Aceste piese au confirmat gustul artistic rafinat al generalului și pasiunea sa pentru artă și cultură.

O casă ca simbol al memoriei naționale

Casa generalului Gheorghe Manu rămâne un reper al Căii Victoriei și un simbol al continuității istorice. Ea vorbește despre o epocă de transformări majore, când Bucureștiul se ridica la nivelul marilor capitale europene, dar și despre un om care și-a dedicat viața slujirii României. 

Arhitectura neoclasică, sobrietatea proporțiilor și eleganța discretă a casei sunt expresia unei lumi în care rafinamentul se împletea cu simțul datoriei.

Astăzi, casa de la numărul 192 continuă să amintească trecătorilor de generalul Gheorghe Manu, creatorul artileriei moderne românești, eroul de la Plevna, prim-ministrul și omul politic respectat pentru integritatea și devotamentul său. 

O plimbare pe Calea Victoriei înseamnă, astfel, o întâlnire cu istoria vie a României, iar casa Manu rămâne un martor tăcut al epocii de glorie a Bucureștiului de altădată.

Citește și: Calea Victoriei din București „respiră” istorie: Podul Mogoșoaiei de demult a fost pavat de Constantin Brâncoveanu cu trunchiuri de copac