Într-o zonă discretă a Bucureștiului, nu departe de Biserica Armenească, strada Bocșa păstrează încă atmosfera unui cartier în care vilele și casele de sfârșit de secol XIX și început de secol XX amintesc de orașul de altădată. La numărul 4 se află o clădire de epocă devenită cunoscută prin legătura sa cu una dintre cele mai importante personalități ale muzicii românești: Sergiu Celibidache. Casa de pe strada Bocșa nu trebuie confundată cu monumentul istoric din Roman care poartă oficial numele de Casa Celibidache și în care s-a născut dirijorul, la 28 iunie 1912. Imobilul bucureștean este însă asociat familiei sale și a fost prezentat în presa economică și gastronomică drept fosta casă a maestrului, devenind, începând din 2019, sediul restaurantului Ciao Niki. Clădirea a păstrat o parte importantă din farmecul său arhitectural, iar restaurarea și amenajarea sa au transformat vechea locuință într-un spațiu dedicat gastronomiei italiene. Astăzi, la Strada Bocșa 4, vizitatorii găsesc o casă de epocă înconjurată de o grădină interioară, cu vitralii, elemente decorative și încăperi în care detaliile istorice coexistă cu amenajările contemporane. Restaurantul Ciao Niki își prezintă chiar el sediul drept o casă monument istoric, cu grădină interioară și terasă, într-o zonă centrală a Capitalei.

Casa de pe strada Bocșa și legătura cu familia Celibidache

Povestea imobilului bucureștean a intrat în atenția publicului în momentul în care casa de pe strada Bocșa a fost transformată într-un restaurant. În 2019, presa relata că proprietatea aparținea moștenitorilor dirijorului Sergiu Celibidache și că noul restaurant urma să funcționeze într-o clădire de epocă, remarcată prin gardul impunător și vitraliile sale.

Este o precizare importantă deoarece numele „Casa Celibidache” poate crea confuzie. Casa în care s-a născut efectiv muzicianul se află la Roman, pe strada Veronica Micle nr. 2, și este un monument istoric cunoscut drept Casa vornicului Done sau Casa Sergiu Celibidache. Documentele Primăriei Roman confirmă că acolo s-a născut dirijorul în 1912.

Imobilul de pe strada Bocșa din București este, în schimb, casa asociată ulterior familiei și numelui Celibidache. Presa de business relata în 2019 că restaurantul fusese amenajat într-o casă de epocă aparținând moștenitorilor celebrului dirijor. În 2024, însă, proprietatea și-a schimbat proprietarul, informație confirmată de declarațiile antreprenoarei Nicuța Enache, care preciza că imobilul fusese pus la vânzare și că ulterior relația contractuală a restaurantului cu noul proprietar fusese refăcută.

Prin urmare, povestea casei bucureștene trebuie privită mai degrabă ca parte a patrimoniului imobiliar asociat familiei Celibidache decât ca locul în care s-a născut marele muzician. Tocmai această legătură, suprapusă peste arhitectura elegantă a clădirii și peste transformarea ei într-un restaurant, îi conferă astăzi un farmec aparte.

Sergiu Celibidache, copilul care a ales muzica în locul unei cariere convenționale

Sergiu Celibidache s-a născut la Roman, la 28 iunie 1912, într-o familie în care tatăl, Demostene Celibidache, era ofițer de cavalerie, iar mama sa era Maria, născută Brăteanu. Familia s-a mutat la Iași când Sergiu era încă foarte mic, iar acolo avea să înceapă drumul său spre muzică. La numai patru ani a început să studieze pianul, iar mai târziu interesele sale au depășit cu mult sfera muzicală.

În tinerețe a studiat matematica și filosofia la București și Iași, iar în 1936 a plecat la Berlin, unde și-a continuat pregătirea muzicală. La Academia de Muzică din Berlin i-a avut printre profesori pe Heinz Tiessen și Walter Gmeindl, iar în paralel a urmat cursuri de filosofie și a obținut doctoratul în acest domeniu de studiu, cu o teză dedicată lui Josquin Desprez. Educația sa interdisciplinară avea să influențeze decisiv felul în care va privi mai târziu fenomenul muzical.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, cariera sa a cunoscut o ascensiune spectaculoasă. În 1945 a ajuns să conducă Filarmonica din Berlin într-o perioadă complicată pentru orchestră, după suspendarea lui Wilhelm Furtwängler. Între 1945 și 1952, Celibidache a dirijat sute de concerte, numai în prima sa stagiune fiind consemnate peste o sută de apariții.

Ulterior, muzicianul avea să lucreze cu numeroase orchestre europene și să devină, în 1979, dirijor principal al Filarmonicii din München, funcție pe care a păstrat-o până în anul morții sale. Pentru orchestra bavareză, colaborarea cu Celibidache a reprezentat una dintre cele mai importante perioade din istoria sa artistică.

Un dirijor care a refuzat regulile industriei muzicale

Sergiu Celibidache nu a fost un dirijor obișnuit. Concepția sa asupra muzicii era profund legată de ideea că interpretarea trebuie să se nască în momentul concertului, în relația directă dintre orchestră, dirijor și public. Din acest motiv, a fost celebră opoziția sa față de înregistrările de studio, pe care le considera incapabile să reproducă experiența irepetabilă a unei interpretări live.

Pentru Celibidache, repetiția era esențială. Avea nevoie de timp pentru a construi sunetul orchestrei, iar abordarea sa putea duce la tempouri neobișnuit de largi și la o atenție extraordinară acordată echilibrului dintre instrumente. A devenit cunoscut în special pentru interpretările repertoriului postromantic și impresionist, fiind asociat puternic cu lucrările lui Anton Bruckner, Claude Debussy și Maurice Ravel.

În același timp, Celibidache a fost și compozitor și profesor. A lăsat în urmă lucrări simfonice, concerte și alte compoziții, iar activitatea sa pedagogică s-a întins pe mai multe decenii. În 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar printre numeroasele distincții primite s-au numărat Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, Ordinul Maximilian pentru Știință și Artă al Bavariei și titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor acordat de Franța.

Dirijorul a murit la 14 august 1996, în localitatea La Neuville-sur-Essonne din Franța, la vârsta de 84 de ani. Ultimul său concert cu Filarmonica din München avusese loc în iunie 1996.

Cum a devenit casa o destinație gastronomică

O nouă etapă în istoria casei de pe strada Bocșa a început la sfârșitul anilor 2010, când antreprenoarea Nicuța Enache a decis să transforme clădirea într-un restaurant. După 12 ani de activitate în Italia, aceasta revenise în România și deschisese în 2014 Osteria Ciao Niki. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins într-un spațiu mult mai mare, amenajat în casa de pe strada Bocșa.

Potrivit Ziarului Financiar, investiția inițială în restaurantul de pe strada Bocșa s-a ridicat la aproximativ 400.000 de euro. Alte relatări ulterioare au indicat că investiția totală a ajuns să depășească 500.000 de euro, în contextul dificultăților întâmpinate de industria ospitalității și al perioadei pandemice.

Lucrările au început în ianuarie 2019, iar obiectivul a fost să fie păstrat caracterul spectaculos al casei, fără ca spațiul să pară încremenit într-un decor muzeal. Lambriurile sculptate din lemn și elementele decorative cu accente aurii au fost integrate într-un interior adaptat funcțiunii de restaurant. Mobilierul contemporan a fost combinat cu detaliile istorice, astfel încât atmosfera să rămână elegantă, dar să poată susține activitatea gastronomică.

Rezultatul este un spațiu în care arhitectura veche nu este doar un decor pentru restaurant, ci face parte din experiența oferită clienților. Vitraliile, gardul, încăperile ample și grădina interioară contribuie la imaginea unei vile urbane care și-a schimbat funcțiunea, dar nu și-a pierdut complet identitatea.

Ciao Niki, o altă viață pentru o casă cu istorie

Restaurantul Ciao Niki este prezentat oficial drept un restaurant cu specific italian, situat într-o casă de epocă din centrul Bucureștiului. Adresa este Strada Bocșa nr. 4, iar restaurantul dispune atât de spații interioare, cât și de terasă și grădină. Meniul este axat pe preparate italiene, iar reprezentanții localului pun accent inclusiv pe deserturile pregătite în propria bucătărie.

Atmosfera este unul dintre elementele care diferențiază localul. În locul unei amenajări standard, vizitatorul intră într-o casă veche, cu o arhitectură care păstrează urmele unei epoci în care vilele urbane erau concepute ca spații de reprezentare. Curtea interioară adaugă o dimensiune suplimentară experienței, mai ales în sezonul cald, când terasa devine una dintre principalele atracții ale locului.

Ciao Niki a trecut, la rândul său, prin momente dificile. Restaurantul de pe strada Bocșa a fost deschis cu puțin timp înainte de pandemia de COVID-19, iar restricțiile din 2020 au lovit puternic afacerea. Antreprenoarea Nicuța Enache a relatat ulterior despre dificultățile financiare și despre eforturile făcute pentru a menține proiectul în funcțiune.

În prezent, restaurantul continuă să fie promovat oficial la adresa din strada Bocșa, cu program zilnic și posibilitatea de a rezerva mese atât în interior, cât și pe terasă. Astfel, clădirea își continuă povestea într-o formă cu totul diferită de cea în care a fost asociată familiei Celibidache.

De la memoria unui mare muzician la un reper discret al Bucureștiului

Povestea casei de pe strada Bocșa este interesantă tocmai pentru că pune împreună două lumi aparent foarte diferite. Pe de o parte se află memoria unui dirijor care a influențat profund arta interpretării muzicale în secolul XX. Pe de altă parte, există un restaurant contemporan care a ales să transforme o vilă veche într-un spațiu viu, destinat întâlnirilor, meselor și evenimentelor.

Fiul lui Sergiu Celibidache, Serge Ioan Celibidachi, a contribuit la păstrarea memoriei tatălui său și a realizat filmul documentar „Grădina lui Celibidache”, lansat în 1998, dedicat turneelor dirijorului cu Filarmonica din München. În 2012, centenarul nașterii muzicianului a fost marcat prin numeroase evenimente culturale, anul fiind inclus și în calendarul aniversărilor UNESCO dedicate personalităților culturale.

Astăzi, pentru cei care trec prin zona Bisericii Armenești, Strada Bocșa nr. 4 poate părea doar o adresă discretă dintr-un cartier central. Dincolo de gard și de vitralii se află însă o casă care a ajuns să fie legată de numele uneia dintre cele mai originale personalități muzicale românești și care a primit, după mai multe decenii, o nouă funcțiune.

Casa nu este monumentul din Roman în care s-a născut Sergiu Celibidache, iar această distincție este esențială pentru o prezentare corectă a istoriei sale. Este însă un imobil bucureștean asociat familiei celebrului dirijor, care a supraviețuit transformărilor orașului și a găsit o modalitate neașteptată de a rămâne în circuitul urban. Astăzi, printre lambriuri vechi, vitralii și mese așezate în grădină, memoria unei mari personalități a muzicii românești coexistă cu aromele bucătăriei italiene, într-unul dintre acele locuri în care trecutul și prezentul Bucureștiului se întâlnesc fără să se excludă.

Citește și: Case celebre din București: Palatul Athanasovici, locuința familiei primului medic legist din istoria României