Într-una dintre cele mai elegante zone istorice ale Bucureștiului, la câteva minute de Piața Universității și de Teatrul Național, o clădire impunătoare păstrează povestea unei familii care a avut un rol important în dezvoltarea medicinei și a vieții publice românești. Este vorba despre vila Athanasovici de pe strada Batiștei nr. 39, o reședință monumentală ridicată la cumpăna dintre secolele XIX și XX, care a aparținut avocatului și omului politic Vladimir Athanasovici. Astăzi, imobilul este una dintre construcțiile valoroase ale centrului Capitalei și face parte din Ansamblul de arhitectură „Strada Batiștei”, clasat în Lista Monumentelor Istorice cu codul B-II-a-B-18093. Ansamblul cuprinde un front urban remarcabil, format în special din reședințe și clădiri reprezentative pentru transformarea Bucureștiului într-o capitală modernă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Povestea palatului este însă mai mult decât una despre arhitectură. În spatele numelui Athanasovici se află medicul Gheorghe Athanasovici, una dintre personalitățile importante ale începuturilor învățământului medical românesc și primul profesor titular de medicină legală din țară. Fiul său, Vladimir, a urmat o carieră complet diferită, devenind avocat, jurist și om politic.

O familie legată de începuturile medicinei moderne

Pentru a înțelege importanța reședinței de pe Batiștei trebuie începută povestea cu Gheorghe Athanasovici. Născut în 1822 la Șiștov, în Bulgaria de astăzi, acesta și-a făcut studiile gimnaziale la Atena și a absolvit Facultatea de Medicină din Paris în 1848. În același an a venit în România, stabilindu-se la București, unde avea să profeseze timp de mai multe decenii.

Numele său este legat de primele generații de profesori ai învățământului medical românesc. Gheorghe Athanasovici a predat toxicologie și medicină legală și a fost medic primar la Spitalul de Copii. Muzeul Universității din București îl include între profesorii Facultății de Medicină și îl identifică drept Atanasovici, Athanasovici sau Athanasescu Gheorghe, ceea ce explică și variațiile de grafie întâlnite în documentele istorice.

Afirmația că a fost „fondatorul Școlii Naționale de Medicină” trebuie însă nuanțată. Gheorghe Athanasovici s-a numărat printre medicii care au contribuit la începuturile învățământului medical modern din București, alături de Carol Davila și de alți profesori ai epocii. Sursele istorice îl prezintă între primii profesori ai medicinei bucureștene, cu specializare în toxicologie și medicină legală.

În acest context, titlul de primul medic legist al Capitalei reflectă rolul său pionier în domeniul medicinei legale, însă este mai riguros să fie amintit faptul că a fost primul profesor titular de medicină legală din țară. Activitatea lui s-a desfășurat într-o perioadă în care România își construia instituțiile medicale moderne, iar medicina legală începea să se desprindă ca domeniu specializat.

Vladimir Athanasovici și cariera care l-a dus în elita Capitalei

Fiul său, Vladimir G. Athanasovici, născut în 1864, a ales dreptul. A studiat la Paris, unde a obținut diploma în drept, iar după revenirea în România s-a înscris în Baroul Capitalei. Albumul Corpului Avocaților din România din 1911 îl prezintă drept avocat cu o activitate importantă în București și consemnează funcțiile sale publice.

Vladimir Athanasovici a fost avocat al statului și comisar al guvernului pe lângă Casa Rurală. A activat și ca avocat al societății de asigurări Dacia-România și a ocupat o poziție importantă în presa juridică, fiind prim-redactor al ziarului „Dreptul”. Documentele epocii îl descriu drept unul dintre avocații cunoscuți ai Capitalei.

Apartenența sa la lumea politică liberală și poziția de senator au contribuit la statutul familiei în societatea bucureșteană de la începutul secolului XX. Almanahul „High-Life” din 1923 îl menționează pe Vladimir Athanasovici la adresa din strada Batiștei nr. 39, alături de soția sa, Zoe Athanasovici.

Casa nu a apărut însă peste noapte. Istoria proprietății de la actualul număr 39 este mai veche decât familia Athanasovici. Cercetările istorice arată că terenul și construcțiile existente au trecut prin mai multe mâini în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1897, proprietatea a ajuns la Vladimir Athanasovici, moment care avea să deschidă etapa decisivă a transformării sale într-o reședință reprezentativă.

Palatul de pe Batiștei și arhitectura de la cumpăna secolelor

Reședința Athanasovici este caracteristică tipului de hôtel particulier întâlnit în marile capitale europene la sfârșitul secolului al XIX-lea. Construcția combină un caracter eclectic cu elemente clasicizante și a fost gândită pentru a transmite atât statutul social al proprietarului, cât și gustul unei elite urbane care își dorea locuințe spectaculoase în centrul orașului.

Construcția este asociată cu arhitectul Dimitrie Maimarolu, unul dintre numele importante ale arhitecturii bucureștene de la începutul secolului XX. Totuși, cercetările de istoria artei recomandă o formulare atentă: planurile depuse pentru autorizare în anul 1900 nu poartă semnătura arhitectului, fiind menționat antreprenorul Julius Hraby. Legătura lui Maimarolu cu imobilul este însă documentată prin intervențiile ulterioare, inclusiv prin lucrările de tâmplărie realizate în 1905.

Maimarolu a fost unul dintre arhitecții importanți ai Bucureștiului modern. Format la Școala de Arte Frumoase din Paris și activ ulterior în administrația românească, el este asociat cu proiecte și intervenții la clădiri precum Palatul Camerei Deputaților, actualul Palat al Patriarhiei, Palatul Cercului Militar Național, Biserica Armenească și Biserica Sfântul Silvestru.

În cazul vilei Athanasovici, contribuția sa se înscrie într-o arhitectură elegantă, în care decorul nu este tratat ca simplu ornament. Fațada, intrarea, vitraliile, stucaturile, plafoanele și scara monumentală alcătuiesc împreună imaginea unei reședințe concepute pentru o familie aflată în partea superioară a societății bucureștene.

O reședință monumentală cu vitralii, stucaturi și scară de onoare

Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale vilei este scara monumentală din lemn de stejar. Descrierile de specialitate vorbesc despre o amplă scară imperială, alături de vitralii, plafoane casetate și decorații interioare care dau clădirii aspectul unei adevărate reședințe aristocratice.

Clădirea este alcătuită din două corpuri, cu funcțiuni și dimensiuni diferite. Documentația urbanistică indică pentru corpul principal patru niveluri — subsol, parter, etaj cu mezanin și mansardă — și pentru corpul secundar două niveluri. Suprafața totală construită la sol este de peste 670 de metri pătrați, iar suprafața utilă totală a clădirilor depășește 1.500 de metri pătrați. Terenul are aproximativ 1.264 de metri pătrați și beneficiază de deschidere atât către strada Batiștei, cât și către strada Aron Florian.

Casa a fost finalizată în jurul anului 1911, după o perioadă de transformări care a început odată cu autorizările de la începutul secolului. Din acest motiv, sursele indică uneori intervale precum 1900-1910, însă documentația de patrimoniu consemnează pentru imobil perioada 1897-1911, iar cercetările de istoria arhitecturii indică anul 1911 ca moment al finalizării.

Valoarea clădirii nu este dată doar de dimensiuni. Reședința păstrează un limbaj arhitectural specific Bucureștiului de la începutul secolului XX, când familiile înstărite își construiau case care combinau influențe occidentale cu soluții și gusturi locale. Este, în acest sens, un document arhitectural al unei epoci în care centrul Capitalei se transforma rapid.

De la o casă a elitei liberale la un monument cu o istorie zbuciumată

Moartea lui Vladimir Athanasovici, în 1928, a schimbat destinul proprietății. Moștenitorii săi au fost copiii Constantin, Florica și Elena, iar casa a continuat să fie legată de familia Athanasovici. Documentele și mărturiile despre istoria proprietății arată că aceasta a rămas una dintre reședințele importante ale zonei Batiștei în perioada interbelică.

Istoria imobilului a devenit însă mult mai complicată după schimbările politice și sociale de la mijlocul secolului XX. În documentarea istorică a proprietății apar intenții și discuții privind modificarea sau chiar desființarea unor părți ale construcției, în contextul transformărilor urbane și politice ale epocii. În cele din urmă, imobilul a trecut în proprietatea statului în perioada comunistă.

În anii de după 1990, casa a intrat într-o nouă etapă. A fost consolidată și restaurată, iar unele dintre finisajele interioare au fost refăcute pentru a recupera caracterul original al reședinței. Documentația despre imobil menționează intervenții asupra pardoselilor, decorațiilor, stucaturilor și altor elemente arhitecturale, astfel încât aspectul casei să fie cât mai apropiat de concepția inițială.

Pentru o perioadă, la adresa din strada Batiștei nr. 39 a funcționat Centrul Cultural al Republicii Ungare. Prezența acestei instituții este confirmată atât de documentele culturale ale anilor 2000, cât și de publicațiile vremii, care anunțau expoziții și proiecții cinematografice organizate în clădire.

Palatul Athanasovici, o mărturie a Bucureștiului de altădată

Astăzi, vila Athanasovici rămâne unul dintre reperele discrete, dar spectaculoase ale străzii Batiștei. Spre deosebire de marile palate de pe Calea Victoriei, clădirea nu se află pe traseul turistic cel mai cunoscut al Capitalei. Tocmai această poziționare îi păstrează însă o parte din farmec: în spatele unei străzi centrale, între clădiri istorice și construcții mai noi, se află o reședință care spune povestea unei întregi epoci.

Importanța ei este amplificată de legătura cu familia Athanasovici. Pe de o parte se află Gheorghe Athanasovici, medicul care a contribuit la formarea primelor generații de medici români și care a predat medicina legală într-o perioadă fondatoare pentru învățământul medical. Pe de altă parte, fiul său Vladimir reprezintă o altă față a elitei românești de la începutul secolului XX: avocat, jurist, om politic și reprezentant al lumii liberale.

Palatul de pe Batiștei leagă astfel două istorii aparent diferite — cea a medicinei și cea a dreptului — într-un singur monument. Iar arhitectura sa completează povestea: vitraliile, plafoanele decorative, stucaturile, tâmplăria și impresionanta scară de stejar păstrează imaginea unei lumi în care locuința nu era doar un spațiu domestic, ci și o declarație de statut.

Inclus în Ansamblul de arhitectură „Strada Batiștei”, monumentul este astăzi parte din patrimoniul construit al Bucureștiului și din memoria unui cartier care a concentrat, timp de mai bine de un secol, locuințele unor personalități importante ale orașului. Povestea sa arată cât de fragil poate fi patrimoniul Capitalei, dar și cât de important este ca astfel de clădiri să fie documentate, restaurate și păstrate.

Palatul Athanasovici nu este doar o casă veche din centrul Bucureștiului. Este o verigă între medicina românească de pionierat, elita juridică și politică a începutului de secol XX și arhitectura eclectică ce a contribuit la imaginea Bucureștiului modern. Iar faptul că această reședință a supraviețuit schimbărilor radicale ale orașului îi sporește astăzi valoarea: în spatele zidurilor sale se află povestea unei familii și, în același timp, o parte din povestea Capitalei.

Citește și: Case celebre din București: Casa Cesianu-Boerescu, între legendarul Restaurant Cina și contemporanul Romanian Design Week