Într-o zonă a Bucureștiului în care străzile păstrează încă atmosfera vechiului cartier al marilor familii, strada Henri Coandă ascunde una dintre cele mai spectaculoase reședințe aristocratice construite la începutul secolului al XX-lea. La numărul 22 se află Casa Alexandru G. Florescu, o clădire care, prin proporții, bogăția ornamentelor și eleganța arhitecturii, depășește cu mult imaginea unei simple locuințe particulare. Este, în adevăratul sens al cuvântului, un mic palat urban. Imobilul a fost proiectat de arhitectul Ion D. Berindey, una dintre personalitățile majore ale arhitecturii românești de la începutul secolului trecut. Construcția este datată în documentația de restaurare în perioada 1903-1904, în timp ce unele surse o indică drept realizată în 1902. Casa este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea „Casa Alex. G. Florescu”, cu indicativul B-II-m-B-18441, și face parte din ansamblul istoric al străzii Henri Coandă. Proprietarul său, Alexandru G. Florescu, a fost diplomat, gazetar și dramaturg, iar numele său este legat de începuturile relațiilor diplomatice româno-poloneze. De-a lungul secolului XX, destinul clădirii s-a schimbat radical: din reședință aristocratică a devenit imobil expropriat de regimul comunist, apoi clinică, iar mai târziu sediu al Institutului Goethe. După o amplă restaurare și consolidare, palatul a primit o nouă funcțiune diplomatică și găzduiește astăzi reședința ambasadorului Republicii Federale Germania la București.

O reședință aristocratică în Bucureștiul de început de secol XX

Casa Florescu trebuie privită în contextul transformării spectaculoase prin care trecea Bucureștiul în jurul anului 1900. Capitala României își construia atunci imaginea unui oraș modern, conectat la marile modele europene. Familiile aristocratice și burghezia înstărită își ridicau locuințe impresionante, iar arhitecții formați în Occident aduceau în București stiluri și formule decorative inspirate din Franța, Italia sau Europa Centrală.

Ion D. Berindey s-a numărat printre arhitecții care au contribuit decisiv la această transformare. Format la Paris, el a devenit autorul unor importante reședințe particulare și clădiri publice. Printre creațiile sale bucureștene se numără Palatul Cantacuzino, Casa George G. Assan, Vila Vasile Urseanu și numeroase alte vile aristocratice. Casa Alexandru G. Florescu se înscrie în aceeași preocupare pentru reprezentativitate și eleganță.

Reședința de pe strada Henri Coandă a fost concepută în stil Ludovic al XVI-lea, unul dintre registrele arhitecturale inspirate de clasicismul francez și caracterizat prin simetrie, proporții controlate și o decorație rafinată. În cazul casei Florescu, însă, austeritatea clasică este îmbogățită printr-un repertoriu ornamental impresionant, ceea ce îi conferă clădirii aspectul unui palat.

Casa are o compoziție arhitecturală elegantă, în care fațadele, golurile de ferestre, cornișele și elementele decorative sunt atent integrate. Documentația de restaurare subliniază tocmai coerența stilistică a imobilului și bogăția stucaturilor originale, atât la exterior, cât și în spațiile interioare. O parte importantă dintre aceste decorații s-a păstrat, contribuind decisiv la valoarea artistică a monumentului.

Ion D. Berindey și arhitectura unei epoci

Casa Florescu reprezintă una dintre lucrările care ilustrează cel mai bine felul în care Ion D. Berindey combina arhitectura franceză cu cerințele și gustul elitei bucureștene. Pentru clienții săi, locuința nu trebuia să fie doar un spațiu practic, ci și o carte de vizită. Fațada trebuia să exprime statutul proprietarului, iar interiorul trebuia să ofere decorul potrivit pentru recepții, întâlniri și viața socială a unei familii din înalta societate.

În această logică trebuie înțeleasă și dimensiunea Casei Alexandru G. Florescu. Clădirea a fost gândită ca o reședință reprezentativă, nu ca o vilă modestă. Dispunerea sa pe mai multe niveluri, proporțiile generoase și ornamentația bogată îi conferă caracterul unei construcții monumentale.

Stucaturile reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale casei. Ornamentele originale nu sunt simple adaosuri decorative, ci fac parte din identitatea arhitecturală a imobilului. Studiile realizate înaintea restaurării au acordat o atenție specială acestora, mai ales celor din încăperile parterului, unde tavanele și pereții păstrează o decorație deosebit de bogată.

Interioarele au păstrat, de asemenea, elemente istorice importante, printre care foi de uși și ferestre, precum și scara principală din lemn, prevăzută cu o mână curentă din fier forjat bogat ornamentată. Aceste detalii sunt esențiale pentru înțelegerea atmosferei originale a reședinței și explică de ce restaurarea a presupus intervenții extrem de atent controlate.

Alexandru G. Florescu, diplomatul care a reprezentat România

Numele casei este legat de Alexandru G. Florescu, o personalitate care a avut un traseu profesional divers. Născut în 1867 și mort în 1925, Florescu a fost diplomat, gazetar și autor dramatic. Înainte de a ocupa un loc important în diplomația românească, s-a afirmat și în domeniul publicistic și literar.

Un moment important al carierei sale diplomatice s-a produs după Primul Război Mondial, când România și Polonia au început o nouă etapă a relațiilor oficiale. Alexandru G. Florescu a fost trimis al României la Varșovia și a prezentat, la 13 august 1919, scrisorile sale de acreditare lui Józef Piłsudski. Documentele oficiale poloneze consideră acest moment drept începutul activității Legației României în Polonia.

Numirea sa în această poziție a avut loc într-un context european extrem de complicat. România și Polonia aveau interese strategice comune, iar consolidarea relației dintre cele două state avea să devină importantă în anii următori. În 1921, cele două țări au semnat o convenție de alianță defensivă, care urmărea inclusiv cooperarea în fața amenințărilor provenite dinspre Rusia bolșevică.

Prin urmare, Casa Florescu nu este doar un monument de arhitectură. Ea este legată de povestea unui diplomat care a participat la consolidarea poziției internaționale a României într-o perioadă de transformări profunde.

De la reședință aristocratică la Institutul Goethe

Secolul XX a schimbat radical destinul clădirii. În perioada comunistă, proprietatea a fost expropriată, iar reședința privată a primit alte funcțiuni. Documentația tehnică a restaurării consemnează că, în jurul anului 1950, imobilul a fost preluat de stat și a găzduit clinica Ministerului Metalurgiei și Industriei Chimice.

Una dintre cele mai importante modificări aduse clădirii în această perioadă a fost construirea unui al doilea etaj, retras față de nivelul inferior. Intervenția a schimbat configurația originală a casei și a introdus o serie de probleme structurale și arhitecturale. De asemenea, unele spații interioare au fost recompartimentate pentru a răspunde noilor funcțiuni ale imobilului.

Mai târziu, clădirea a devenit sediul Institutului Goethe din București. Pentru o perioadă îndelungată, adresa din strada Henri Coandă nr. 22 a fost asociată cu activitatea culturală germană din capitală. Evenimente literare, întâlniri culturale și proiecte dedicate dialogului româno-german s-au desfășurat în acest spațiu.

Această etapă a reprezentat o nouă transformare importantă a casei. Din reședință privată a unei familii de elită, imobilul devenise un centru cultural accesibil publicului, înainte de a primi ulterior funcția diplomatică pe care o are astăzi.

Restaurarea care a readus palatul la forma sa inițială

La începutul secolului XXI, starea clădirii a impus o intervenție amplă. În 2006, imobilul a fost evacuat după ce o expertiză a constatat probleme legate de comportarea sa în cazul unui cutremur. Ulterior, după retrocedare, clădirea a fost achiziționată de statul german, care a decis transformarea ei în reședință pentru ambasadorul Republicii Federale Germania.

Procesul de proiectare s-a desfășurat între 2009 și 2013, iar lucrările de șantier au început în 2013 și au continuat până în 2015. Intervenția a trebuit să găsească un echilibru dificil între conservarea monumentului istoric și introducerea instalațiilor, sistemelor de securitate și facilităților necesare unei reședințe diplomatice moderne.

Una dintre cele mai importante decizii a fost demolarea etajului al doilea adăugat după anii 1950. Eliminarea acestuia a permis revenirea la concepția arhitecturală inițială și la silueta istorică a clădirii. Operațiunea a fost realizată cu multă atenție, inclusiv prin demontarea manuală și mecanizată cu mijloace de mică putere a unor elemente, pentru a proteja structura și ornamentele originale.

Consolidarea seismică a reprezentat, la rândul ei, o provocare majoră. Casa fusese încadrată în clasa Rs II de risc seismic, iar proiectul a urmărit o intervenție cât mai puțin invazivă. A fost introdus un nucleu din beton armat în zona tehnică a clădirii, iar în colțurile construcției au fost realizate consolidări cu beton armat. Planșeele au fost, în mare parte, înlocuite sau consolidate, cu o atenție specială acordată planșeului peste parter, pentru protejarea tavanelor ornamentate.

Reședința ambasadorului Germaniei, o clădire între istorie și prezent

Astăzi, Casa Alexandru G. Florescu de pe strada Henri Coandă nr. 22 are funcția de reședință a ambasadorului Republicii Federale Germania la București. Noua destinație diplomatică se potrivește, într-un fel, cu istoria clădirii: încă de la început, aceasta a aparținut unui om care și-a dedicat o parte importantă a vieții diplomației.

Transformarea sa într-o reședință diplomatică a presupus introducerea unor sisteme moderne de încălzire și răcire, instalații electrice și sanitare, sisteme de securitate și protecție la incendiu, precum și soluții menite să reducă impactul asupra clădirii istorice. În același timp, proiectul a trebuit să respecte exigențele specifice protejării unui monument istoric.

Casa Florescu rămâne, astfel, una dintre acele clădiri bucureștene în care istoria orașului poate fi citită direct în arhitectură. Fațada în stil Ludovic al XVI-lea, stucaturile, scara monumentală, proporțiile palatului și transformările succesive reflectă mai bine de un secol de istorie românească.

La începutul anilor 1900, Ion D. Berindey a creat pentru Alexandru G. Florescu o reședință menită să exprime statutul și rafinamentul proprietarului. După decenii de schimbări, exproprieri și transformări, clădirea a fost readusă, prin restaurare, cât mai aproape de imaginea concepută de arhitect. Astăzi, ea continuă să fie un reper al Bucureștiului aristocratic și una dintre cele mai interesante demonstrații ale talentului lui Ion D. Berindey.

Pentru cei care descoperă patrimoniul arhitectural al capitalei, Casa Alexandru G. Florescu este mai mult decât o clădire spectaculoasă. Este povestea întâlnirii dintre arhitectură, diplomație, istorie și memorie urbană, concentrată într-o singură reședință de pe strada Henri Coandă.

Citește și: Case celebre din București: Casa Assan, palatul din inima Capitalei în care a locuit primul român care a făcut înconjurul lumii