Luni, 7 septembrie, copiii intră în bănci și tot atunci tarabele din piețe încep să arate altfel decât acum două săptămâni. Nu dintr-odată, ci pe bucăți: dispare un produs, apare altul, se schimbă mirosul aerului dintre standuri. Cine trece prin Obor sau prin Rahova o dată pe săptămână prinde diferența mai clar decât cine merge o dată pe lună.

Prima săptămână de septembrie

Vara nu se termină brusc la piață. Roșiile sunt încă pline, coapte, cu pielea subțire care crapă dacă apeși prea tare. Ardeii gras și cei kapia stau grămadă lângă castraveți și vinete, exact ca în iulie. Ceea ce se schimbă e discret: printre lăzile cu legume de vară apar primele gutui, verzi-gălbui, cu un puf fin pe coajă care se ia pe degete. Lângă ele, prune mici și dese, din soiurile de toamnă care vin din zona Bistriței-Năsăud sau din livezile de la Topoloveni — genul care se coc perfect pentru magiun, nu pentru mâncat direct din pungă.

Dimineața, în piețele deschise, mirosul e o combinație ciudată: roșii coapte la soare, praf umed de pe alei stropite cu furtunul și, ocazional, fum de la câte un vânzător care prăjește pe loc un sac de ardei pentru zacuscă, la comandă. E momentul în care familiile fac primele borcane ale toamnei, cât ardeiul și vinetele sunt încă la preț bun.

A doua jumătate a lunii

Spre 15-20 septembrie, tabloul se schimbă vizibil. Prazul, subțire și verde la vârf, apare din belșug și e printre cele mai ieftine legume ale lunii. Nucile verzi, cu coaja care înnegrește degetele oricui le curăță, ajung pe tarabe — scumpe, pentru că sezonul lor real ține doar câteva săptămâni. Strugurii de masă, în ciorchini grei, negri sau aurii, domină vizual tarabele de fructe, iar mirosul dulce-acru de must plutește pe lângă standurile unde cineva vinde deja și pentru cei care fac vin de casă.

Castraveții și roșiile încep să se retragă, dar nu dispar complet — pur și simplu nu mai sunt vedeta. Merele de toamnă, soiuri ca Golden sau Jonathan, iau locul piersicilor și caiselor care s-au terminat deja.

Sfârșit de septembrie, început de octombrie

Aici se schimbă culoarea generală a pieței. Verdele și roșul aprins de vară lasă loc unor tonuri mai grele: verde-alb de varză, portocaliu mat de dovleac plăcintar, maro-auriu de gutui coapte. Varza albă și cea roșie apar în cantități mari, în capete grele, tăiate uneori pe loc pentru cine vrea doar jumătate. Mirosul specific — ușor înțepător, de frunză tăiată — se simte de la câțiva metri, mai ales lângă standurile unde cineva toacă deja varză pentru murat.

Dovleacul plăcintar, cu coaja lui striată portocalie, stă în grămezi mari, greu de ratat. Sfecla și morcovii noi, cu pământ încă lipit de coajă, completează tabloul rădăcinoaselor care abia încep. Gutuile ajung la maturitate deplină acum — sunt tari, galbene, cu un parfum dulce-floral care se simte de la o tarabă distanță, mai puternic decât orice fruct proaspăt din piață în perioada asta.

Octombrie

Piața devine un exercițiu de rădăcinoase: păstârnac, țelină, pătrunjel rădăcină, gulii cu coaja violet-verzuie. Se adaugă ciupercile de pădure, hribi și ghebe aduse din zonele împădurite din jurul Capitalei sau din Prahova — cu miros de humed și de scoarță, greu de confundat cu ciupercile crescute în hale. Nucile uscate, gata de spart, iau locul celor verzi de acum o lună. Castanele apar pe la mijlocul lunii, mai întâi ca noutate, apoi din ce în ce mai des.

Coincide cu prima vacanță a elevilor, de sâmbătă, 24 octombrie, până duminică, 1 noiembrie — genul de săptămână în care multe familii bucureștene fac ultimele provizii mari înainte de iarnă: saci de cartofi, plase de ceapă, borcane aliniate pe balcon pentru murat.

Ultima gutuie

Spre finalul lui octombrie, la o tarabă din Rahova, o femeie ține în mână o gutuie și o miroase înainte s-o pună în pungă. Vânzătorul o privește și zice, fără să i se pară că spune ceva special: „Astea-s ultimele bune, săptămâna viitoare vin cele căzute". Nu explică mai mult. Ea le cumpără pe toate câte le mai are pe masă, opt sau nouă bucăți, cât să facă și dulceață, și compot pentru iarnă.

Nimeni din piață nu ține un calendar afișat undeva. Vânzătorul știe, din memorie și din marfa care nu mai vine, când se termină un sezon. Cumpărătorii obișnuiți învață același lucru, cu timpul: nu din ce citesc, ci din ce nu mai găsesc săptămâna următoare pe taraba la care s-au dus și săptămâna trecută.

Citește și Unde găsești cele mai bune piețe de legume de toamnă în București