În istoria medicinei românești, numele lui Marius Nasta ocupă un loc de cinste, fiind considerat întemeietorul ftiziologiei moderne din țara noastră. S-a născut la București pe 4 decembrie 1890, într-o familie în care se împleteau tradiții culturale și științifice. Tatăl său, Alexandru Nasta, inginer aromân, a murit prematur, lăsându-și soția, Irina, să crească singură patru copii.

Copilăria și originile unei personalități remarcabile

Irina, provenită dintr-o familie grecească de intelectuali, a găsit puterea de a-și întreține copiii predând lecții de pian. Această perioadă dificilă a marcat profund formarea lui Marius, insuflându-i modestie, responsabilitate și dorința de a fi de folos celor din jur.

Studiile elementare le-a urmat între 1896 și 1900, iar liceul la „Gheorghe Lazăr”, instituție pe care a absolvit-o în 1908. În același an, a început Facultatea de Medicină din București. 

Influența lui Ioan Cantacuzino și anii de formare

Destinul său profesional a fost modelat decisiv de întâlnirea cu profesorul Ioan Cantacuzino, unul dintre cei mai mari savanți români. Cantacuzino nu era doar un cercetător de prestigiu internațional, ci și un profesor capabil să insufle studenților pasiunea pentru știință.

În preajma lui, Marius Nasta a înțeles că medicina nu se rezumă la tratamente individuale, ci înseamnă și cercetare, prevenție și responsabilitate socială.

Încă din timpul facultății, între 1911 și 1913, Nasta a activat ca medic extern la Eforia Spitalelor Civile și apoi ca stagiar la Spitalul Brâncovenesc.

În paralel, a cunoscut realitatea dură a războiului: în 1913, România a participat la al Doilea Război Balcanic, iar o epidemie de holeră a lovit armata. Nasta, ajuns medic prim-sergent, a fost trimis la Zimnicea, unde a lucrat sub îndrumarea profesorilor Babeș și Cantacuzino.

În condiții extreme, cu riscuri imense, a contribuit la salvarea a mii de vieți. Această experiență l-a învățat că medicina nu este doar o știință, ci și un act de sacrificiu pentru binele comunității.

Război, epidemii și vocația pentru sănătatea publică

Primul Război Mondial a adus din nou provocări uriașe. Nasta a fost mobilizat și a tratat soldați răniți sau afectați de epidemii. A înțeles că marile probleme medicale ale epocii nu pot fi rezolvate fără o abordare sistematică, bazată pe prevenție și educație sanitară.

După absolvirea Facultății de Medicină, în 1918, a plecat la Paris, unde a lucrat până în 1920 la Institutul Pasteur, una dintre cele mai prestigioase instituții medicale ale vremii.

Contactul cu marii savanți francezi i-a deschis orizonturi noi și i-a oferit ocazia de a înțelege rolul esențial al cercetării în lupta contra bolilor infecțioase.

Cariera la Institutul Cantacuzino

Revenit în țară, în 1921, s-a angajat ca asistent cercetător la Institutul pentru seruri și vaccinuri, cunoscut mai târziu ca Institutul Cantacuzino. Aici, timp de un deceniu, s-a implicat în producerea de vaccinuri vitale pentru sănătatea publică – împotriva poliomielitei, tifosului, difteriei și altor boli care afectau grav populația.

În 1926, a devenit șef al secției de tuberculoză. Pentru a se perfecționa, a urmat stagii la Paris, la spitalul Laennec și în laboratorul lui Albert Calmette, inventatorul vaccinului BCG. Un an mai târziu, o bursă Rockefeller l-a dus în Statele Unite, la Saranac Lake, centru de referință mondial pentru tratarea tuberculozei pulmonare.

Aceste experiențe internaționale i-au permis să aducă în România cele mai moderne metode de diagnostic și tratament ale vremii. Între 1928 și 1934, a lucrat simultan la Institutul Cantacuzino și la Casa Asigurărilor Sociale, ca specialist în boli pulmonare.

Campanii de depistare și prevenire a tuberculozei

Moartea lui Cantacuzino, în 1934, l-a determinat pe Nasta să părăsească institutul și să preia o secție de boli pulmonare la Spitalul Pantelimon. În anii ’30 și ’40, a devenit principalul promotor al campaniilor de depistare și prevenire a tuberculozei.

În 1939, a organizat o amplă campanie de screening în mediul rural, examinând peste 40.000 de persoane. A introdus metoda microradiografiei, care permitea diagnosticarea rapidă și precisă a tuberculozei. În 1941, a inaugurat la București primul centru pentru diagnosticarea tuberculozei prin microradiofotografie – un pas uriaș pentru sănătatea publică.

Război, responsabilitate și instituții noi

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Nasta a fost mobilizat cu gradul de maior și a coordonat echipe medicale în timpul bombardamentelor asupra Bucureștiului. Între 1944 și 1949 a condus clinica de ftiziologie a Spitalului Filaret, devenind figura centrală a luptei antituberculoase din România.

Momentul decisiv al carierei sale a venit în 1949, când a înființat primul Institut de Ftiziologie din țară. Sub conducerea sa, instituția a devenit un model de bune practici medicale și s-a extins cu filiale la Cluj și Iași. Într-un discurs din 1945, spunea emoționat:

„Am luat contact cu trista realitate a marii mizerii şi suferinţe a tuberculoşilor… și astfel m-am alăturat pionierilor luptei antituberculoase în România.”

Viața privată și cercul intelectual

În 1922, s-a căsătorit cu Lucia „Loulou” Băicoianu, fiica unui cunoscut economist și bancher. Cei doi au avut patru copii, iar casa lor a devenit un punct de întâlnire pentru mari artiști și intelectuali ai vremii: pictorii Jean Steriadi și Theodor Pallady, sculptorii Ion Jalea și Milița Petrașcu, muzicieni și filosofi precum Dimitrie Cuclin.

Prietenia cu scriitorul Panait Istrati, pe care l-a tratat în ultimii ani de viață, i-a adus o legătură specială cu lumea literară.

În 1913 îl cunoscuse și pe prințul Vladimir Ghika, ale cărui convingeri spirituale l-au impresionat profund, determinând-o pe soția sa să treacă la catolicism – un gest curajos în acele vremuri.

Confruntarea cu regimul comunist

Deși regimul comunist i-a recunoscut inițial meritele, folosindu-le ca dovadă a eficienței sistemului de sănătate, relația s-a deteriorat rapid. Nasta a refuzat să devină membru de partid și a criticat deschis lipsurile grave ale sistemului sanitar. Legăturile sale cu intelectuali considerați „burghezi” l-au transformat într-o țintă pentru autorități.

În 1958, Securitatea a deschis o anchetă secretă împotriva sa, acuzându-l nefondat de colaborare cu serviciile britanice. În 1959, a fost supus unui proces public fals, „demascat” într-o adunare la Facultatea de Drept, unde a fost acuzat de „dispreț față de regim” și „ascultarea posturilor imperialiste”.

A fost înlăturat din toate funcțiile publice și umilit brutal. După acest episod, sănătatea i s-a degradat. În 1963 i-a fost diagnosticat cancerul, iar doi ani mai târziu, în 1965, s-a stins la 74 de ani.

Moștenirea genialului Marius Nasta

Deși viața lui s-a încheiat într-un moment de marginalizare politică, opera sa științifică și morală a supraviețuit. După căderea comunismului, memoria sa a fost reabilitată. Institutul de Ftiziologie a primit numele de „Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta”, în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale.

Nasta a fost nu doar un medic excepțional, ci și o conștiință a epocii sale. A refuzat compromisurile, a apărat integritatea profesiei și a pus mereu pe primul plan binele pacienților. Lecțiile sale de responsabilitate, umanitate și curaj rămân actuale și astăzi, într-o lume în care sănătatea publică se confruntă cu noi provocări.

Un model de demnitate și sacrificiu

Povestea lui Marius Nasta este aceea a unui om care și-a pus întreaga viață în slujba luptei contra tuberculozei, boala care a făcut ravagii în secolul XX. A format generații de medici, a creat instituții durabile și a adus în România cele mai avansate metode de diagnostic și tratament.

Deși regimul comunist a încercat să-i șteargă numele prin calomnie și umilință, posteritatea l-a readus acolo unde îi este locul: în galeria marilor personalități care au schimbat destinul unei națiuni.

Astăzi, când auzim numele „Marius Nasta”, nu evocăm doar o instituție medicală, ci și imaginea unui medic care a știut să îmbine știința cu modestia, curajul cu responsabilitatea și sacrificiul personal cu devotamentul față de pacienți.

El rămâne un simbol al luptei pentru viață, un model de integritate și o figură luminoasă în istoria României moderne. 

Citește și: Cine a fost Matei Balș, medicul cu sânge albastru după care a fost numit cel mai cunoscut institut de boli infecțioase din România