Plimbarea prin București nu este doar o incursiune printre stiluri arhitecturale și estetici născute din epoci și regimuri politice diferite, ci și o călătorie în istoria orașului, o lecție nescrisă despre oameni, întâmplări și locuri care au modelat capitala de astăzi. Fiecare stradă poartă un nume care deschide o poveste. Un ochi curios citește plăcuțele și își imaginează scene de război, parade, festivități sau momente de glorie trecute. Așa se întâmplă și în cazul scuarului și al fântânii Cazzavillan, care, dincolo de frumusețea lor, ascund o poveste impresionantă despre un om care a schimbat pentru totdeauna presa românească și care și-a lăsat amprenta asupra orașului.

Un italian îndrăgostit de România

Italianul Luigi Cazzavillan este una dintre acele figuri aproape mitice care au traversat istoria României moderne, un străin care a devenit, prin fapte și prin pasiune, un român mai autentic decât mulți dintre contemporanii săi. 

Deși despre viața sa se cunosc relativ puține detalii, cele rămase vorbesc despre un spirit curajos, inovator și profund implicat în dezvoltarea societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Luigi Cazzavillan s-a născut în Italia, într-o perioadă în care țara sa trecea prin transformări profunde, visând la unitate și libertate. În tinerețe, el a luptat ca voluntar în armata lui Giuseppe Garibaldi, eroul unificării italiene, unde a fost, de asemenea, reporter de război.

Spiritul său aventuros și vocația pentru jurnalism l-au condus, câțiva ani mai târziu, în Țara Românească. A venit aici în contextul migrației italienilor din secolul al XIX-lea, atrași de oportunitățile economice și de efervescența culturală a unei țări aflate în plin proces de modernizare.

Sensibil la idealurile de libertate și independență ale românilor, Cazzavillan s-a implicat activ în Războiul de Independență din 1877, de data aceasta ca reporter de front. El a documentat luptele, a scris despre curajul soldaților români și a transmis Europei imaginea unei națiuni care se ridica pentru a-și câștiga libertatea. Această experiență l-a apropiat definitiv de România.

După război, italianul a ales să se stabilească definitiv aici. A început de jos, încercând diverse afaceri, până când și-a regăsit drumul în lumea presei, locul unde avea să devină o figură legendară.

Nașterea unei revoluții în presa românească

Primul pas al lui Cazzavillan în jurnalismul românesc a fost fondarea publicației „Fraternitatea italo-română” (1881–1885), o revistă dedicată relațiilor culturale și prieteniei dintre Italia și România. Deși a fost o publicație modestă, ea a deschis drumul către o carieră jurnalistică remarcabilă.

Dar adevărata revoluție în presa românească a venit odată cu lansarea ziarului „Universul”. Cu acest titlu, Luigi Cazzavillan a schimbat pentru totdeauna modul în care românii citeau ziarele. Universul a fost primul ziar de mare tiraj din România, primul care s-a adresat maselor și care a făcut informația accesibilă oricui.

„Lui Luigi Cazzavillan îi datorăm ieftinirea ziarului și, prin urmare, răspândirea lui”, scria mai târziu jurnalistul Constantin Bacalbașa. „De la el au început marile tiraje ale ziarelor. Cazzavillan a introdus prima mașină rotativă pentru mărirea tragerii. Ziarul de 5 bani pus în mâna celor mai mulți, mai ales a populației mărginașe, nu era decât un răspânditor de știri, fără să poată sluji la dezvoltarea morală și nici la deșteptarea politică a poporului.”

Chiar dacă Bacalbașa sublinia caracterul mai degrabă informativ decât educativ al publicației, succesul Universului a fost uriaș. Pentru prima dată, oamenii obișnuiți, muncitorii, micii funcționari sau negustorii aveau acces la știri, la povești și la o fereastră către lume.

De la ziar la imperiu editorial

După succesul Universului, Cazzavillan a continuat să inoveze. A fondat o serie de publicații care îmbinau informația, divertismentul și educația: „Ziarul ilustrat al călătoriilor și al întâmplărilor pe uscat și pe mare” (1884), „Tezaurul familiei” (1885) și „Trebuinciosul la orice fel de persoane” (1891).

În scurt timp, afacerea sa s-a extins. Sediul redacției a devenit un veritabil centru comercial, în care se vindeau parfumuri, jucării, articole de toaletă, medicamente și chiar produse italiene importate. 

Într-o iarnă, Cazzavillan a importat din Italia niște pastile pentru tuse, preparate de farmacistul Bertelli, care au devenit un adevărat fenomen. Autoritățile sanitare au cerut ca acestea să fie vândute doar pe bază de consult medical, așa că jurnalistul a angajat propriul medic, care a rămas în memoria bucureștenilor sub porecla „Doctorul Catramină”.

Italianul s-a integrat perfect în viața bucureșteană, dar a păstrat o atitudine independentă. Deși i s-a oferit cetățenia română, el a refuzat-o, preferând să rămână un observator obiectiv al societății.

Un patriot fără pașaport românesc

Luigi Cazzavillan a fost mai român prin faptele sale decât mulți dintre contemporanii lui. Prin ziarul său, a contribuit la formarea opiniei publice moderne și la democratizarea accesului la informație. Deși străin, a iubit România și a dedicat întreaga sa viață dezvoltării culturale și sociale a țării care l-a adoptat.

Publicațiile sale au promovat munca, educația, moralitatea și solidaritatea umană — valori care se reflectă și în monumentul ridicat în memoria sa.

Monumentul Cazzavillan – „Pentru slăvirea faptelor bune”

Astăzi, numele lui Luigi Cazzavillan dă identitate unei străzi liniștite din centrul Bucureștiului, care leagă strada Știrbei Vodă de scuarul cu fântâna ce-i poartă numele. În mijlocul acestui scuar, în fața vilei sale aflate astăzi în paragină, se ridică din 1903 Monumentul Luigi Cazzavillan, operă a sculptorului Filip Marin.

Fântâna, considerată de Frederic Damé în „Bucureștiul în 1906” drept unul dintre monumentele remarcabile ale începutului de secol XX, este o bijuterie artistică încărcată de simboluri. Bustul ziaristului, turnat în bronz, tronează pe o coloană de piatră de Dobrogea, pe care este gravat cuvântul „LABOR” – munca, valoarea supremă pe care o propovăduia Cazzavillan.

La baza coloanei se află o compoziție sculpturală complexă: îngeri și copii simbolizează virtuțile și moștenirea morală a celui omagiat. Un înger ține o placă pe care se poate citi „Patriot activ și binefăcător”, fiind însoțit de doi copii — unul ține ziarul Universul, celălalt o sabie, simbol al luptei pentru adevăr și libertate. Pe spatele monumentului, o altă placă poartă inscripția „Pentru slăvirea faptelor bune”. Întreg ansamblul este decorat cu elemente acvatice, fântâna devenind o metaforă a purificării și a renașterii prin muncă și altruism.

Monumentul a fost restaurat între anii 2004–2005, însă, ca multe alte opere de artă din București, a fost ulterior vandalizat și neglijat. Cu toate acestea, el rămâne o mărturie a recunoștinței unei epoci pentru un om care a adus lumină și modernitate într-o societate aflată la început de drum.

Moștenirea lui Cazzavillan

Luigi Cazzavillan a murit în 1903, dar moștenirea sa a dăinuit. Universul a continuat să fie publicat decenii la rând, devenind cel mai influent ziar al României interbelice. Modelul său de presă populară a inspirat generații întregi de jurnaliști, iar principiul său de bază – că informația trebuie să ajungă la toți, nu doar la elite – a rămas o piatră de temelie a jurnalismului modern.

Într-un oraș care adesea uită, strada și fântâna Cazzavillan amintesc de o epocă în care pasiunea și idealismul puteau schimba lumea. În jurul lor, Bucureștiul continuă să crească, să se transforme, să uite și să-și aducă aminte.

Cazzavillan, italianul care a iubit România fără să-i ceară cetățenia, este imaginea străinului care devine, prin fapte, un erou local. Un simbol al muncii, al perseverenței și al dăruirii, un om care a înțeles că presa nu este doar o afacere, ci o misiune.

Un oraș al memoriei și al uitării

Privind azi scuarul Cazzavillan, cu fântâna sa tăcută și vila care se degradează sub trecerea anilor, Bucureștiul ne oferă o lecție amară despre felul în care ne raportăm la trecut. Orașul nostru este o enciclopedie vie, dar una din care paginile se șterg încet, una câte una.

Între uitare și memorie, între ruină și restaurare, stă povestea acestui oraș și a oamenilor care l-au iubit. Poate că primul pas spre a le face dreptate este simplu: să fim curioși. Să ne uităm la plăcuțele străzilor, să citim numele, să căutăm poveștile din spatele lor.

Căci fiecare nume, fiecare monument, fiecare fântână are ceva de spus. Iar povestea lui Luigi Cazzavillan este una dintre acelea care merită spuse din nou și din nou — despre un om care a venit din altă țară, dar a scris, la propriu, istoria noastră.

Citește și: Povestea lui Willy Pragher, cel mai mare fotograf al Bucureștiului interbelic