Istoria muzicii românești cuprinde nume care au strălucit prin talent, dar și destine frânte de vremuri crude. Printre aceste personalități se află Mansi Barberis, una dintre cele mai importante compozitoare ale României secolului XX, o artistă de mare rafinament, dar și o femeie care a cunoscut suferința extremă într-un regim politic nemilos. Opera sa muzicală, vastă și diversă, precum și contribuția sa inovatoare la viața artistică românească, au fost mult timp umbrite de nedreptățile istoriei.

Origini culturale și primele semne ale talentului

Mansi Barberis, născută Clemansa Barberis, a venit pe lume la 12 martie 1899, la Iași, într-o familie cu solide tradiții culturale. Tatăl său, inginerul Giuseppe Barberis, și mama sa, Marguerite Cazaban, proveneau dintr-un mediu intelectual de elită. 

Din aceeași familie se desprind figuri marcante ale culturii române, precum actorul Jules Cazaban, scriitorul Alexandru Cazaban sau sculptorul Ion Irimescu.

Încă din copilărie, Mansi Barberis a demonstrat o sensibilitate muzicală ieșită din comun. Talentul său a fost remarcat timpuriu, iar drumul către o carieră artistică solidă a devenit firesc. A urmat Conservatorul din Iași, unde a studiat cu profesori de renume precum Alfonso Castaldi, Luigi Narice, Sofia Teodoreanu și Antonin Ciolan, acumulând o pregătire riguroasă atât teoretică, cât și practică.

Formarea europeană și întâlnirea cu marile școli muzicale

După absolvirea conservatorului, în anul 1922, Mansi Barberis a ales să își continue studiile în marile centre muzicale ale Europei. Dorința de perfecționare a purtat-o la Paris, Berlin, Viena și Roma, unde a studiat vioara, pianul, canto-ul și compoziția. În aceste orașe, a intrat în contact cu mari personalități ale scenei muzicale internaționale, experiență care i-a lărgit orizontul artistic și i-a consolidat stilul personal.

La Berlin, a aprofundat armonia, contrapunctul și orchestrația sub îndrumarea lui Wilhelm Klatte, iar studiile de canto le-a urmat cu Lula Misz Gmeiner. A asistat și a participat la concerte dirijate de nume legendare, precum Wilhelm Furtwängler, Karl Böhm, Bruno Walter, Siegfried Wagner sau Kabasta, acumulând o experiență artistică de excepție.

Eleva lui George Enescu și cariera pedagogică

Revenită în țară, Mansi Barberis a devenit violonistă în orchestra simfonică din Iași, unde a avut privilegiul de a cânta sub bagheta lui George Enescu. Această colaborare a fost decisivă pentru evoluția sa artistică, influențând profund concepția sa despre muzică, echilibrul formelor și expresivitatea sonoră. Spiritul enescian se regăsește subtil în creațiile sale, prin rigoare, profunzime și autenticitate.

În paralel cu activitatea de interpretă, Mansi Barberis s-a dedicat și pedagogiei. A fost profesoară de canto la Conservatorul din Iași, iar ulterior la Conservatorul din București, unde a format generații de tineri muzicieni. Studenții săi o descriau ca pe un profesor exigent, dar profund dedicat, capabil să transmită nu doar tehnică, ci și dragostea sinceră pentru artă.

Debutul componistic și afirmarea artistică

Primele lucrări ale lui Mansi Barberis au fost prezentate publicului în anul 1920, marcând un debut promițător. În 1923, talentul său a fost confirmat prin obținerea unui premiu la concursul „George Enescu” pentru o lucrare corală. Acest succes i-a consolidat poziția în lumea muzicală românească și i-a oferit încrederea necesară pentru a-și continua creația.

De-a lungul anilor, Mansi Barberis a construit o operă impresionantă. A compus 19 piese pentru pian, aproximativ 40 de lucrări de muzică simfonică, 80 de lieduri și patru opere: „Apus de soare”, „Kera Duduca”, „Domnița din depărtări” și „Căruța cu Paiațe”. Muzica sa se remarcă prin lirism, echilibru și o profundă înțelegere a expresiei dramatice.

Primul cvartet feminin de coarde din România

Un moment de referință în cariera sa a fost fondarea, în 1936, a grupului „Femina”, primul cvartet feminin de coarde din România. Alături de Lucia Burada, Jeana Botez și Mariana Iarosevici, Mansi Barberis a creat un ansamblu inovator, într-o perioadă în care prezența femeilor în muzica de cameră era limitată.

Cvartetul „Femina” a reprezentat nu doar o premieră artistică, ci și un gest de curaj și emancipare culturală. Prin acest proiect, Mansi Barberis a contribuit la promovarea talentului feminin și la diversificarea vieții muzicale românești, demonstrând că excelența artistică nu are gen.

Tragedia personală și prigoana comunistă

Dincolo de realizările sale artistice, viața personală a lui Mansi Barberis a fost marcată de drame cumplite. A fost căsătorită cu medicul chirurg Gheorghe Plăcinteanu și a avut doi copii: Sorana Coroamă-Stanca și Ginel Plăcinteanu. După instaurarea regimului comunist, familia sa a devenit victima represiunii politice.

Fiul său, Ginel Plăcinteanu, medic apreciat, a fost arestat în 1952, acuzat de complot împotriva regimului. După o anchetă brutală, a fost condamnat la moarte și executat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, la doar 36 de ani. Această pierdere a fost devastatoare pentru compozitoare, lăsând o rană care nu s-a vindecat niciodată.

Soțul său a fost, la rândul său, arestat, iar Mansi Barberis a fost exclusă din Uniunea Compozitorilor și marginalizată profesional. Cariera sa artistică a fost practic blocată, iar numele ei a fost împins în uitare.

Ultimii ani și redescoperirea postumă

Anii care au urmat au fost marcați de izolare și suferință. Mansi Barberis a trăit retras, departe de luminile scenei, purtând povara unei dureri imposibil de exprimat. Abia după căderea regimului comunist, personalitatea sa artistică a început să fie redescoperită și revalorizată.

Compozitoarea s-a stins din viață la 11 octombrie 1986, la București. La aniversarea a 100 de ani de la nașterea sa, scriitoarea Ana Sâvățădăoae o descria drept „o viață dreaptă ca o coardă întinsă, după expresia enesciană, emblemă morală și estetică a compozitoarei”.

Moștenirea unei mari artiste

Mansi Barberis rămâne una dintre cele mai importante figuri ale muzicii românești moderne. În ciuda tragediilor personale și a nedreptăților suferite, ea și-a păstrat demnitatea și credința în artă până la final. Astăzi, moștenirea sa muzicală este redescoperită, iar numele ei își recapătă locul firesc în istoria culturii române.

Mai mult decât o mare compozitoare, Mansi Barberis a fost un simbol al rezistenței prin artă și al pasiunii neînfrânte pentru muzică.

Citește și: Oedipe, capodopera la care marele George Enescu a lucrat 20 de ani: ” e cea mai dragă sufletului meu!”