Cum a dat peste cap protestul violent din Piața Victoriei traficul din București. Ore de devieri și efect de domino. Datele STB
- Articole
- 17 SEP 26
Vi s-a părut că s-a circulat greu, marți, pe 15 septembrie, în ziua protestului violent din Piața Victoriei? N-a fost nici pe departe doar o impresie.
Socitatea de Transport București (STB) a transmis pentru Bucuresti.ro că devierea traseelor a durat, în unele cazuri, peste 600 de minute. Adică peste 10 ore pe rute ocolitoare, prin trafic deja aglomerat.
Purtătorul de cuvânt al STB SA, Constantin Tobescu spune că – în astfel de cazuri – Brigada Rutieră e în contact permanent cu dispeceratul STB.
„Cu toate acestea, restricțiile de circulație instituite atât în Piața Victoriei, cât și pe arterele convergente — Șos. Kiseleff, Bd. Aviatorilor, Bd. Lascăr Catargiu, Str. Buzești, Pasajul Victoria și Șos. Nicolae Titulescu — au afectat direct funcționarea a 12 linii de transport public: 1, 10, 86, 100, 105, 182, 196, 203, 205, 282, 381 și 642, vehiculele acumulând întârzieri record față de programele de circulație.
Astfel:
• Liniile 1, 10 și 182 au fost deviate 630 de minute, până la 19:45
• Liniile 86, 100, 203 și 205 au fost deviate 595 de minute, până la 21:05
• Liniile 105 și 282 au fost deviate 325 de minute, până la 18:30
• Linia 196 a fost deviată 195 de minute până la 17:00
• Linia 381 a fost deviată 575 de minute, până la 19:55
• Linia 642 a fost deviată 535 de minute, până la ora 21:05”, a transmis Tobescu pentru Bucuresti.ro.
S-a creat efect de domino. Și au apărut întârzieri mari pe linii care nici măcar nu trec prin Piața Victororiei.
„De exemplu, pe Calea Dorobanților și pe Calea Griviței au fost înregistrate întârzieri majore și perturbări de ritmicitate în liniile 79, 86, 97, 282, 301, 331 și 335”, a mai transmis Constantin Tobescu.
Probleme cauzate de protest s-au adăugat tuturor celorlalte: număr foarte mare de autorisme în trafic, puține culoare de bandă unică, multe șantiere deschise care obligă șoferii să circule pe rute ocolitoare și să se îngrămădească pe unele străzi.