Pe 4 martie 1977, la ora 21:22, România era zguduită de cel mai puternic cutremur din secolul XX. Seismul cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter, având epicentrul în zona Vrancea, a durat aproximativ 55 de secunde. În București, efectele au fost devastatoare: 1.424 de persoane și-au pierdut viața, alte peste 7.000 au fost rănite, iar zeci de clădiri s-au prăbușit sau au devenit inutilizabile.

Bucureștiul în ruine

Cele mai afectate au fost clădirile vechi, ridicate înainte de al Doilea Război Mondial, multe dintre ele având structuri fragile și fundații slabe. Blocuri emblematice precum „Scala” de pe Magheru, blocul „Continental-Colonadelor”, blocul „Nestor” sau „Casata” s-au prăbușit aproape instantaneu. Numeroase imobile de pe bulevardele Magheru, Republicii (azi Elisabeta) și în zona Armenească au fost distruse.

În paralel, s-au prăbușit și clădiri industriale, hale, școli sau spitale. Dincolo de pierderile umane și materiale, seismul a scos la iveală fragilitatea infrastructurii unui oraș aflat în plină expansiune comunistă.

Reacția autorităților și reconstrucția

Regimul Ceaușescu a transformat tragedia într-un moment de consolidare politică. Imediat după cutremur, au fost lansate programe de reabilitare, dar ele s-au desfășurat într-un mod haotic și selectiv. În locul unor clădiri istorice demolate au apărut construcții standardizate, iar criteriul arhitectural a fost sacrificat în favoarea grabei și a controlului politic.

Au fost întocmite liste cu imobile vulnerabile, dar multe au rămas doar pe hârtie. În anii ’80, atenția regimului s-a mutat către „sistematizarea” Capitalei și construcția Casei Poporului, nu către consolidarea clădirilor cu risc seismic.

Bucureștiul de azi: aceeași vulnerabilitate

La aproape jumătate de secol de la cutremur, capitala se confruntă cu aceeași problemă. Datele Primăriei Municipiului București arată că:

• peste 370 de clădiri sunt încadrate în clasa I de risc seismic („bulina roșie”);
• aproximativ 800 de clădiri se află în clasa a II-a de risc;
• mii de alte imobile, construite înainte de 1940, nu au fost încă expertizate.

Zonele cele mai expuse sunt centrul istoric, bulevardele Magheru și Kogălniceanu, cartierele Armenească, Moșilor și Știrbei Vodă, unde densitatea clădirilor vechi este ridicată. În plus, multe blocuri ridicate în anii ’60–’70, considerate inițial sigure, prezintă acum degradări majore din cauza lipsei de întreținere.

Infrastructura critică

Nu doar locuințele sunt problematice. Multe spitale funcționează în clădiri vechi, cu risc ridicat de prăbușire. Printre ele: Spitalul de Urgență „Floreasca”, Spitalul „Bagdasar-Arseni” sau Institutul „Cantacuzino”. De asemenea, școli și licee din zone centrale – precum Colegiul „Mihai Eminescu” sau Liceul „Cantemir Vodă” – figurează pe lista clădirilor vulnerabile.

Lecții neînvățate

Experții atrag atenția că, la un nou cutremur similar celui din 1977, bilanțul ar putea fi chiar mai grav, din cauza:

• densității mai mari a populației,
• construcțiilor noi ridicate haotic, adesea fără respectarea normelor,
• infrastructurii edilitare învechite (rețele de apă, gaze, electricitate).

În plus, programele de consolidare avansează extrem de lent: în ultimele trei decenii au fost reabilitate doar câteva zeci de imobile, în timp ce lista celor vulnerabile continuă să crească.

Cutremurul din 1977 a arătat cu brutalitate cât de nepregătit era Bucureștiul în fața unui dezastru natural. Patruzeci și șapte de ani mai târziu, orașul este mai mare, mai aglomerat și, în multe privințe, la fel de expus. Lipsa unei strategii coerente și a investițiilor pe termen lung face ca lecțiile acelei nopți să fie, în mare parte, uitate. În aceste condiții, întrebarea care se ridică nu este dacă un nou cutremur va lovi, ci cât de pregătite sunt autoritățile și comunitatea să îi facă față.