În cartierele de blocuri construite în anii '70, un loc de joacă însemna, de cele mai multe ori, un leagăn din țeavă sudată, un tobogan cu balustrade ruginite și un cadru de cățărat gândit parcă pentru rezistență, nu pentru copii. Nisipul din jur se amesteca repede cu pământul, iar vopseaua sărea în primul an. Copiii care au crescut atunci nu-și amintesc echipamentele ca fiind sigure, ci ca fiind acolo, disponibile, în mijlocul curții dintre blocuri, lângă bătătorul de covoare și mesele de șah ale bătrânilor.

După 1990, multe dintre aceste spații au intrat într-un fel de comă administrativă. Fabricile care sponsorizaseră bazele sportive de cartier și-au pierdut relevanța economică, primăriile abia se organizau, iar locurile de joacă au rămas ani la rând cu aceleași structuri metalice, tot mai obosite. Curtea dintre blocuri, spațiul deschis, fără garduri stricte, unde copiii inventau trasee printre uscătoare și garaje improvizate, a fost înghițită treptat de mașini parcate. Un arhitect care a documentat spațiile dintre blocurile bucureștene pentru un proiect fotografic a remarcat exact asta: găștile de copii de altădată au dispărut pe măsură ce traficul non-stop dintre blocuri a ocupat terenul care înainte era al lor.

Anii 2000: apar structurile din plastic, dar rar

Odată cu primele investiții private și cu bugetele locale mai consistente de la mijlocul anilor 2000, plasticul colorat a înlocuit metalul. Toboganele galbene și verzi, structurile combinate cu punte și cățărător au devenit noul standard, dar ritmul de instalare a rămas inegal: unele sectoare au primit locuri de joacă noi lângă blocuri renovate termic, altele au continuat cu structurile din comunism, doar cu un strat proaspăt de vopsea. Suprafața de sub echipamente a rămas, în cea mai mare parte a orașului, aceeași combinație de nisip, pământ bătătorit și, ocazional, dale de beton.

Ultimii ani: tartanul, incluziunea și competiția între sectoare

Schimbarea reală a venit odată cu programele sistematice de reabilitare pornite de administrațiile locale de sector, vizibile mai ales din 2023 încoace. Sectorul 6 a mers cel mai departe: are 110 locuri de joacă în afara celor zece parcuri mari, iar 85 dintre ele au fost deja modernizate complet, cu suprafață antitraumă permeabilă, astfel încât spațiile pot fi folosite și după ploaie sau iarna, fără să rămână noroi. Locul de joacă de pe strada Rușețu are un traseu rutier în miniatură, cu semne de circulație și treceri de pietoni, gândit ca să învețe copiii regulile străzii prin joc, singurul de acest fel din oraș. Pe lângă locurile de joacă clasice, sectorul a mai adăugat trei pumptrack-uri, tot singurele din București, un skatepark și patru țarcuri pentru câini.

Sectorul 5 a urmat un model similar la scară mai mică: locurile de joacă de pe strada Malcoci și strada Inginer Dumitru Teodoru au fost demontate complet și refăcute cu echipamente noi, suprafețe de protecție extinse și iluminat LED, alături de plantări și un sistem automatizat de irigații pentru spațiul verde din jur. Aceleași criterii, echipamente conforme, incluzive pentru copiii cu dizabilități, suprafață sigură indiferent de sezon, se regăsesc acum și la reabilitările din Sectorul 6, unde locurile de joacă finalizate recent în Giulești, Crângași, Militari și Drumul Taberei folosesc echipamente aduse din SUA, Suedia și Spania.

Locurile de joacă intră în proiectele mari de parc

Cel mai vizibil șantier al momentului e Insula Îngerilor, din Lacul Herăstrău, intrată în reabilitare din februarie 2025 și ajunsă, la finalul lunii mai 2026, la aproximativ 70% din execuție. Proiectul include locuri de joacă alături de insule plutitoare, pontoane, o plajă pe spațiu verde și o fântână arteziană, cu termen asumat de inaugurare la finalul lunii iulie 2026. În paralel, pe Lacul Morii, în Sectorul 6, spațiul de agrement de pe insulă urmează un termen de predare stabilit pe 20 iulie, iar pe malul nordic al lacului a început deja amenajarea unui parc liniar.

Ce s-a schimbat, de fapt, nu e doar materialul din care sunt făcute toboganele. Locul de joacă nu mai e gândit izolat, ca o insulă de metal aruncată între blocuri, ci ca parte dintr-un parc, cu spații verzi, iluminat, terenuri de sport și, tot mai des, cu gândul explicit la copiii cu dizabilități. Rămâne de văzut cât de repede ajunge acest standard și în cartierele care încă așteaptă, cu structurile lor obosite din anii 2000, rândul la reabilitare.

Citește și De la maidane la locuri de joacă: copilăria bucureșteană în ultimii 30 de ani