Elena Ghica, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Dora d'Istria, a fost una dintre cele mai fascinante personalități feminine ale secolului al XIX-lea. Prințesă de origine română, scriitoare, eseistă, pictoriță, călătoare, alpinistă și una dintre vocile timpurii ale emancipării femeilor, ea a dus o existență care pare desprinsă dintr-un roman. A crescut într-o familie domnească, a primit o educație europeană excepțională, a cunoscut marile capitale ale continentului, s-a căsătorit cu un prinț rus, a intrat în conflict cu mediul autoritar al Rusiei țariste și a ales, în cele din urmă, libertatea intelectuală a Europei Occidentale. Născută la București, la 3 februarie 1828, Elena era fiica marelui ban Mihalache Ghica și a Caterinei Faca și nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Sursele istorice folosesc uneori data de 22 ianuarie 1828, corespunzătoare calendarului iulian aflat atunci în uz, în timp ce 3 februarie reprezintă data în calendarul gregorian. Viața ei a fost marcată încă din copilărie de o sete de cunoaștere ieșită din comun. A învățat numeroase limbi, între care greaca, latina, franceza, italiana, engleza, germana, rusa și albaneza, iar educația sa a cuprins literatura, muzica, pictura, istoria și filosofia. La numai 14-15 ani, a lucrat la traducerea în germană a „Iliadei” lui Homer, performanță care ilustrează nivelul intelectual extraordinar la care ajunsese încă din adolescență.

Copilul-minune din familia Ghica

Elena Ghica a crescut într-un mediu aristocratic în care educația era privită ca o componentă esențială a formării. Tatăl său, Mihalache Ghica, era o personalitate importantă a epocii, colecționar de antichități, numismat și arheolog, în timp ce mama sa, Caterina Faca, era la rândul ei preocupată de cultură și educație. Elena a beneficiat de profesori particulari și de o pregătire care depășea cu mult ceea ce era obișnuit pentru o tânără din înalta societate a vremii.

Inteligența sa precoce a devenit rapid un subiect de admirație. Potrivit biografiilor dedicate ei, în copilărie ajunsese să stăpânească mai multe limbi străine, iar la adolescență se aventura deja în literatură și traduceri. Nu era însă interesată de un singur domeniu. A studiat pictura și muzica și s-a familiarizat cu cultura marilor centre europene, devenind o adevărată intelectuală cosmopolită.

În 1842, familia Ghica a părăsit pentru o perioadă România, iar Elena și-a continuat formarea în marile orașe europene. A trecut prin Viena, Dresda, Veneția și Berlin, intrând în contact cu mediile artistice și academice ale epocii. La Veneția a studiat pictura, iar în anii tinereții a avut ocazia să întâlnească oameni de cultură și personalități politice importante. Această experiență europeană avea să-i modeleze definitiv viziunea asupra lumii.

Pictura nu a fost pentru ea doar o pasiune. La Sankt Petersburg, unde s-a stabilit după căsătorie, Elena a participat la un concurs de peisaje organizat la Muzeul Ermitaj și a obținut o distincție importantă. Astfel, înainte de a deveni celebră ca scriitoare, ea își demonstrase deja talentul artistic.

Căsătoria cu prințul rus și despărțirea de Rusia

În 1849, Elena Ghica s-a căsătorit cu ofițerul rus Alexandr Kolțov-Masalski. Căsătoria a dus-o la Sankt Petersburg, unde a intrat în lumea aristocrației ruse și a continuat să studieze și să creeze. Pentru o vreme, părea că destinul ei va fi cel al unei prințese europene privilegiate, integrată în societatea imperială.

Elena avea însă o personalitate prea independentă pentru a accepta cu ușurință convențiile mediului în care ajunsese. Ideile sale liberale, simpatiile față de valorile occidentale și preocuparea pentru libertate au intrat în contradicție cu atmosfera autoritară a Rusiei țariste. 

În timpul Războiului Crimeii, atitudinile sale favorabile Franței și Angliei au accentuat tensiunile cu autoritățile ruse. Sursele istorice relatează că a fost supusă unor represalii și că, în cele din urmă, experiența rusă a determinat-o să părăsească această țară.

Despărțirea de Rusia a reprezentat, de fapt, începutul celei mai importante etape din viața sa. Elena nu și-a abandonat identitatea aristocratică, dar a refuzat să permită rangului social să-i definească existența. În Occident avea să-și construiască propria identitate intelectuală, sub numele care urma să devină celebru: Dora d'Istria.

Dora d'Istria, scriitoarea care a depășit granițele

Pseudonimul Dora d'Istria a devenit una dintre cele mai cunoscute semnături feminine ale literaturii europene din secolul al XIX-lea. Elena a ales să scrie în special în franceză, dar a publicat și în italiană și greacă, iar opera sa a cuprins teme extrem de diverse. A abordat istoria, geografia, religia, politica, literatura, folclorul și problemele sociale ale timpului.

Printre lucrările sale se numără „La vie monastique dans l'Église orientale”, publicată în 1855, „La Suisse allemande et l'ascension du Mönch”, consacrată experienței sale elvețiene, precum și lucrări dedicate condiției femeilor, popoarelor balcanice și culturii românești. „Des femmes par une femme”, apărută în 1864, a fost una dintre scrierile prin care și-a exprimat preocuparea pentru situația femeilor și pentru necesitatea îmbunătățirii statutului lor social.

Dora d'Istria nu a fost doar o scriitoare preocupată de literatură în sens strict. Ea a privit cultura ca pe un instrument de schimbare socială. A susținut educația femeilor, emanciparea lor intelectuală și accesul la o viață publică mai largă. În același timp, s-a interesat de mișcările naționale ale popoarelor din sud-estul Europei și a acordat o atenție specială românilor, grecilor și albanezilor.

Studiile sale despre cultura populară și despre identitatea românilor au făcut-o cunoscută în cercurile intelectuale europene. Opera sa trebuie înțeleasă și în contextul secolului al XIX-lea, o perioadă în care ideile despre națiune, libertate și emancipare transformau Europa. Dora d'Istria s-a aflat în mijlocul acestor dezbateri și a încercat să le ofere o perspectivă proprie.

Ascensiunea pe Mönch și steagul românesc din Alpi

Una dintre cele mai spectaculoase pagini din biografia Elenei Ghica este legată de pasiunea sa pentru munți. În Elveția, prințesa și-a propus să urce pe Mönch, unul dintre vârfurile importante ale Alpilor Bernese. Într-o epocă în care alpinismul era considerat o activitate extrem de dificilă și în care participarea femeilor la asemenea expediții era neobișnuită, planul ei părea aproape neverosimil.

Pentru ascensiune, Elena s-a pregătit serios și a apelat la ghizi experimentați. Expediția a fost organizată în condiții dificile, iar vremea nefavorabilă a obligat grupul să amâne înaintarea. În cele din urmă, la 11 iunie 1855, Elena Ghica a ajuns pe vârful Mönch, aflat la aproximativ 4.100 de metri altitudine. Este considerată prima româncă ajunsă pe acest vârf și una dintre primele femei care au realizat asemenea ascensiuni alpine.

Momentul a căpătat și o puternică valoare simbolică. Pe vârf, Elena a arborat un steag în culorile românești, pe care era înscris numele țării sale. Pentru o femeie care trăise ani întregi departe de București, gestul reprezenta o declarație de atașament față de originile sale.

Experiența ascensiunii a devenit și subiect literar. Elena a transformat aventura alpină într-o carte, „La Suisse allemande et l'ascension du Mönch”, publicată în 1856. Astfel, alpinismul și literatura s-au întâlnit în mod neobișnuit în opera sa.

O femeie înaintea epocii sale

Curajul Elenei Ghica nu s-a manifestat doar pe munte. Ea a avut și curajul intelectual de a susține idei care, în societatea secolului al XIX-lea, erau departe de a fi unanim acceptate. A apărat dreptul femeilor la educație și la o participare mai largă în societate și a criticat limitele impuse acestora de convențiile sociale.

În același timp, a fost o călătoare neobosită. A trăit în mai multe țări europene și a intrat în contact cu personalități ale culturii și politicii continentale. România a rămas însă o constantă în preocupările sale. Cercetările dedicate operei sale arată cât de importantă a fost pentru Dora d'Istria problema identității românești și a relațiilor dintre popoarele balcanice.

În anii petrecuți în Italia, Florența a devenit centrul existenței sale. Aici și-a continuat activitatea literară și intelectuală și a locuit într-o vilă care avea să fie asociată ulterior cu numele său, Villa d'Istria. Departe de București, ea a rămas însă profund legată de țara în care se născuse.

Cui și-a lăsat Elena Ghica averea

Legătura Elenei Ghica cu Bucureștiul nu s-a încheiat odată cu plecarea ei definitivă din România. Dimpotrivă, testamentul său demonstrează că memoria familiei, orașul natal și instituțiile create de înaintașii săi au continuat să aibă o importanță deosebită pentru ea.

Prin testament, Elena Ghica a prevăzut ca o parte din averea sa să revină Primăriei București, cu destinația de a contribui la administrarea și susținerea Spitalului Pantelimon, instituție legată de familia Ghica. Gestul poate fi privit ca o formă de întoarcere simbolică acasă: femeia care își petrecuse cea mai mare parte a vieții călătorind prin Europa a ales ca o parte din ceea ce acumulase să fie folosită în orașul în care se născuse.

Elena Ghica a murit la Florența, la 17 noiembrie 1888, la vârsta de 60 de ani. Conform dorinței sale, a fost incinerată, iar cenușa i-a fost depusă în cimitirul Trespiana din Florența.

Destinul ei rămâne unul dintre cele mai neobișnuite din istoria culturală românească. Elena Ghica a fost, în același timp, prințesă și intelectuală, artistă și scriitoare, călătoare și alpinistă, feministă și cercetătoare a culturilor balcanice. A refuzat să rămână prizoniera rangului său și și-a construit o identitate proprie prin Dora d'Istria.

De la saloanele aristocratice din București și Sankt Petersburg până la culmile Alpilor și cercurile intelectuale din Florența, viața ei a fost o permanentă căutare a libertății. Iar steagul ridicat pe Mönch în 1855 poate fi privit nu doar ca un gest patriotic, ci și ca imaginea perfectă a unei femei care a ales să urce, la propriu și la figurat, dincolo de limitele impuse femeilor în epoca sa.

Citește și: Mari dinastii românești: Patru secole de Ghica, neam de domnitori, prinți și diplomați desăvârșiți