Florian Pittiș a fost artistul care a ars intens, cu pasiune și curaj, în fiecare zi. Îi plăcea să spună, inspirat de Bob Dylan, că nu înțelege cum se face că „în fiecare zi se trezește tot astăzi”. Cu această filosofie simplă, dar profundă, și-a construit identitatea de actor, regizor, traducător, folkist, rocker, om de radio, rapidist pătimaș și, mai ales, spirit liber. 

Viața trăită „astăzi”, fără amânări

Pentru Moțu, viața trebuia trăită pe deplin, fără regrete, fără nostalgii inutile și fără frica zilei de mâine. Aceeași modestie dezarmantă l-a urmărit și în felul în care își imagina inscripția de pe mormânt. 

Citise în revista „Rolling Stone” necrologul unui chitarist celebru și găsise acolo definiția perfectă pentru el însuși: „S-a născut, a cântat la chitară, a murit”. În stilul său autoironic, spunea că și despre el se poate scrie simplu: „S-a născut, a încercat să trăiască pe deplin, a murit”.

Drumul sinuos spre scenă și lecția primului eșec

Puțini știu că Moțu Pittiș nu a fost primit din prima la IATC. Avea un „r” prea puternic, considerat defect de dicție. Dar în loc să se resemneze, a început un an la Politehnica din București, timp în care a lucrat metodic pentru a-și corecta pronunția. Prima sa profesoară de dicție, Ileana Cârstea Simion, își amintește că a inventat pe loc exercițiile potrivite. Pittiș a fost elevul ideal: disciplinat, curios și plin de determinare.

În paralel, s-a angajat voluntar ca electrician la Teatrul Bulandra. Seară de seară, manevra reflectorul, urmărind repetiții și spectacole care i-au devenit adevărată școală de teatru. A văzut de peste 200 de ori „Cum vă place” în regia lui Liviu Ciulei, iar replicile le știa pe de rost. Într-o seară norocoasă, Ciulei i-a propus să intre în spectacol, iar acel moment a devenit prima lui confirmare că aparține scenei.

A doua încercare la IATC a fost încununată de succes, absolvind apoi ca șef de promoție la clasa lui Radu Beligan. Însă pasiunea pentru scenă se născuse mult mai devreme: la doar patru ani, a interpretat rolul „Ciuculeț” într-un spectacol pentru copii, la dorința mamei lui, care își dorise la rândul ei o carieră artistică.

Primele roluri și începuturile unui actor neobișnuit

Odată intrat în lumea teatrului profesionist, Pittiș a jucat o serie de roluri marcante: Ariel din „Furtuna”, Laertes în „Hamlet”, sau Sonnenstich în „Deșteptarea primăverii”. Una dintre partenerele sale preferate de scenă a fost Mariana Mihuț, cu care împărtășea aceeași „nebunie frumoasă”. 

Erau colegi pasionați, perfecționiști și spontani, capabili să transforme fiecare reprezentație într-o experiență vie. Prietenia lor s-a cimentat în turnee, în spectacole improvizate și chiar în momente neobișnuite, precum celebrul concert Rod Stewart din 1979, unde au ajuns împreună, sacrificând câteva zile de diurnă.

Pittiş, între teatru, muzică și poezie

În paralel cu teatrul, Moțu a devenit tot mai cunoscut pentru spectacolele sale muzicale din televiziune, în trio-ul format alături de Anda Călugăreanu și Dan Tufaru. Era un entertainer complet: cânta, traducea, improviza și aducea pe scenă poezie, rock, folk și idei noi.

Unul dintre proiectele care l-au consacrat a fost „Poezia Muzicii Tinere”, unde traducea și interpreta versuri ale Beatles-ilor, ale lui Bob Dylan sau Leonard Cohen. Sala era plină la fiecare ediție, iar spectacolele se țineau chiar de trei ori pe zi. Pentru el, publicul nu putea fi mințit: trebuia să existe „în punctul culminant”, cum îi plăcea să spună.

Spiritul hippie și lupta cu cenzura

Influențat de cultura hippie, Pittiş a adoptat look-ul nonconformist: plete, ochelari à la John Lennon și o atitudine liberă. Partidul îi cerea să se tundă, dar Moțu refuza din secunda în care intra la discuțiile „de cadre”. 

Era sincer, direct, ironic, iar uneori această atitudine îl aducea față în față cu reprezentanți ai Securității. Dar nu s-a temut niciodată: spunea că dacă vor să-i facă rău, o pot face oricând, cu sau fără motiv.

Rapid București, o dragoste fără limite

Dincolo de scenă, Pittiş era un suporter pătimaș al Rapidului. Purtase insigna clubului peste tot, își decorase casa în vișiniu, iar bucuria sau tristețea echipei îi afecta starea de lucru. A înființat chiar Clubul Aristocratic Rapid pentru a promova spiritul galeriei de altădată, civilizat și plin de farmec. 

Își amintea cu umor cum, în timpul unui spectacol din „Hamlet”, un electrician îl ținea la curent cu scorul din culise, prin semnale discrete. Era imposibil ca pasiunea să nu-l urmeze pe scenă.

Primele acorduri rock într-o Românie rigidă

Pasiunea pentru muzică a apărut încă din copilărie, când cânta la serbări sau la acordeon. La 13 ani a descoperit primele ritmuri rock, ascultând lăutari care cântau „Rock Around the Clock” într-un restaurant din București. 

În liceu, și-a făcut prima formație, improvizând instrumente și amplificări, cu riscul de a se curenta la fiecare repetiție.

Cenaclul Flacăra și rezistența culturală

În anii ’70, Moțu a devenit membru fondator al Cenaclului Flacăra, spațiul în care tinerii găseau o gură de libertate. 

În sat după sat, prin toată țara, Cenaclul aducea poezie, muzică și entuziasm într-o epocă sufocată de cenzură. Pittiş folosea aceste turnee pentru a căuta cărți rare, interzise, pe care le descoperea în librăriile mici, de provincie.

La Club A, locul în care Miliția nu intra, Moțu a fost primit ca un aristocrat al folkului. Era parte dintr-o comunitate de tineri care căutau libertate prin cultură și prin versuri.

Pasărea Colibri, proiectul care a scris istorie

În 1992, la Râmnicu Vâlcea, s-a născut spontan trupa Pasărea Colibri: Florian Pittiș, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici. Moțu a rostit la microfon, instinctiv: „Aceasta a fost Pasărea Colibri”. Iar numele a rămas.

 Albumele lansate ulterior – „În căutarea cuibului pierdut”, „Ciripituri”, „Cântece de bivuac” – au devenit repere ale muzicii românești. Multe dintre textele cântate erau scrise sau traduse de Moțu, în bucătăria lui mereu deschisă prietenilor.

Profesorul de rock: Lennon, Dylan și „Poezia muzicii tinere”

Pentru Pittiș, rockul nu era divertisment superficial. Era muzică pentru gândire, pentru trezire, pentru schimbări. Îi considera pe John Lennon și Bob Dylan repere absolute. Spunea adesea: „Eu fac parte din partidul John Lennon–Bob Dylan”. 

Strânsese în casa lui o colecție uriașă de discuri, casete, CD-uri, convins fiind că informația trebuie împărtășită. De aceea a creat „Poezia muzicii tinere”: ca să arate că versul și ritmul pot schimba mentalități.

Moștenirea lui Moțu: libertate, artă și curaj

Florian Pittiș a rămas, pentru generații întregi, un simbol al libertății de a gândi și de a fi. A iubit rockul, teatrul, poezia, Rapidul și viața — trăită intens, în fiecare zi. Dacă ar trăi astăzi, ar fi recunoscut pe stradă de tineri ca „rockerul rebel” care a insistat că nu contează cât de lung ai părul, ci cât și cum gândești.

Acesta a fost Moțu Pittiș: un profesor neoficial, un artist total și un om care a știut să ia viața de la capăt, de fiecare dată.

Citește și: Povestea artistei Ilinca Cerbacev, urmașa lui Dimitrie Bolintineanu. A renunțat la schi pentru a se dedica muzicii