Ilinca Cerbacev, una dintre vocile de referință ale muzicii ușoare românești, s-a născut la 11 martie 1931, în București, purtând numele Elena Stcherbatchew. Povestea ei depășește însă cu mult lumea artistică, întinzându-se către istoria europeană și către marile familii care au marcat cultura românească. 

Origini nobile și copilărie într-un mediu al culturii

Fiica unui general țarist, Stcherbatchew, provenit dintr-o veche familie aristocratică rusă, și moștenitoarea prin linie maternă a unor figuri de mare importanță în istoria României, Ilinca avea în sânge o combinație rară: noblețe, disciplină, sensibilitate artistică și o înclinație profundă către frumos. Legătura ei cu numele lui Dimitrie Bolintineanu, mare poet și figura istorică, a completat această moștenire excepțională.

Copilăria ei s-a desfășurat într-un mediu rafinat, în care studiul, lectura și arta formau un univers firesc. Părinții au susținut educația privată, școlirea în mai multe domenii și contactul cu diferite culturi, ceea ce a format o tânără cu o privire deschisă, versatilă și pregătită pentru o lume în continuă schimbare. 

Era o perioadă în care România trăia transformări politice profunde, însă familia Stcherbatchew a reușit să-i ofere Ilincăi o copilărie în care valorile culturale și disciplina țaristă se împleteau într-un mod unic.

Ilinca – frumusețe, sport și titlul de „cea mai frumoasă femeie din București”

În anii ’50 și ’60, tânăra Ilinca Cerbacev era departe de a fi doar o speranță a scenei muzicale. Cariera ei sportivă, începută încă din adolescență, o transformase într-una dintre cele mai talentate schioare din România. 

Sinaia, orașul-stațiune ascuns între munți, a devenit locul în care și-a construit o reputație respectată de lumea sportului. A câștigat competiții, a obținut titluri, iar numele ei apărea adesea în presa sportivă a vremii.

Pe lângă performanțele sportive, Ilinca era remarcată peste tot pentru eleganța și frumusețea ei aparte. Presa o numea „cea mai frumoasă femeie din București”. Trăsăturile fine, privirea intensă și aerul aristocratic o făceau să pară desprinsă din filmele Hollywoodului interbelic. 

Totuși, în ciuda admirației publicului și a succesului din lumea sportului, destinul avea să o conducă spre scenă, spre luminile rampei și spre o carieră care avea să-i definească viața.

Drumul către scenă: debutul la Teatrul de Revistă

La începutul anilor ’60, Ilinca Cerbacev alege definitiv scena în locul competițiilor sportive. Debutul său muzical are loc în trupa Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, loc emblematic pentru divertismentul românesc. Aici avea să învețe disciplina artistică, regulile spectacolului și bucuria contactului direct cu publicul.

Prezența Ilincăi pe scenă se remarca imediat: voce caldă, un timbru plăcut și un fel de a se mișca în lumina reflectoarelor care demonstra o eleganță înnăscută. În această perioadă este distribuită în spectacole celebre, printre care și „București 500”, un show realizat de Nicușor Constantininescu și George Voineșcu. A împărțit scena cu nume grele, precum Gică Petrescu, Maria Tănase și Dorina Drăghici, artiști care au marcat istoria muzicii românești.

Succesul de la Mamaia și consacrarea ca artistă națională

Participarea ei constantă la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, între 1965 și 1975, a consolidat statutul Ilincăi Cerbacev ca vedetă a muzicii ușoare. La fiecare ediție, publicul o primea cu aplauze, iar criticii îi lăudau interpretarea.

În această perioadă, Ilinca lansează melodii care devin hituri ale culturii muzicale românești. Printre cele mai cunoscute se numără:

·       „Nu mai plânge florile iubirii”

·       „Cântec simplu” – compus de Elly Roman

·       „Marea cântă” – compus de Paul Urmuzescu

·       „Tu ești omul potrivit pentru mine” – compus de Noru Demetriad

·       „E primăvară-n viața mea” – compus de Sile Dinicu

Aceste piese reușesc să devină emblematice pentru epoca muzicii ușoare, iar Ilinca Cerbacev se afirmă ca una dintre cele mai iubite cântărețe ale momentului.

Colaborări, turnee și evoluția artistică

În anii ’70, alături de soțul ei, Ovid Teodorescu – fiul artistei Silly Vasiliu – Ilinca continuă să evolueze artistic și să își diversifice repertoriul. Participă la concerte susținute de orchestre prestigioase, precum Electrecord, dirijată de Al. Imre, și orchestra condusă de Horia Moculescu.

În această perioadă, lansează și duete îndrăgite, printre care:

·       „Diseară mergem să dansăm” – compus de Henri Mălineanu

·       „Săniuța dragostei” – compus de George Grigoriu

Cuplul artistic Cerbacev–Teodorescu devenise sinonim cu eleganța, profesionalismul și armonia muzicală.

Emigrarea în Statele Unite și un nou început

În 1975, Ilinca Cerbacev ia o decizie radicală: emigrează în Statele Unite ale Americii. În această nouă etapă a vieții, continuă să cânte, dar într-un ritm mai discret, departe de scena intens mediatizată din România.

Deși plecarea ei a însemnat încheierea unei ere în muzica românească, influența Ilincăi asupra tinerilor artiști și asupra culturii muzicii ușoare rămâne puternică. Numeroase generații i-au ascultat melodiile, iar mulți cântăreți au preluat din stilul ei rafinat.

Moștenirea Ilincăi Cerbacev și legătura cu Dimitrie Bolintineanu

Astăzi, Ilinca Cerbacev rămâne o figură emblematică a culturii românești, purtând cu mândrie o moștenire care include nu doar tradiția aristocratică rusă, ci și legătura directă cu Dimitrie Bolintineanu – poet, om politic și autor de referință al secolului al XIX-lea.

În ciuda vieții petrecute între două pasiuni – sportul și muzica – Ilinca a reușit să se impună ca un simbol al eleganței, al profesionalismului și al valorilor culturale românești. A fost campioană la schi, vedetă muzicală și un reper al rafinamentului artistic.

Prin diversitatea experiențelor sale, Ilinca Cerbacev întruchipează imaginea unei femei puternice, educate, disciplinate, care și-a urmat vocația indiferent de provocări și care a lăsat în urmă o moștenire culturală de necontestat.

Citește și: Constantin Tănase, copilul sărman care a pus Bucureștiul pe harta teatrului românesc. Își punea cartoane în ghete și alerga tot orașul pentru o bucată de covrig