Când ne gândim la „grădinile de vară” ale Bucureștiului, imaginația ne poartă imediat către Grădina Boema, un loc care, de fapt, era un adevărat teatru de vară. În realitate, termenul de grădină de vară desemna numeroase micile sau mai mari așezăminte amenajate în jurul restaurantelor, barurilor de cartier sau bodegilor, spații ce nu depășeau adesea câțiva metri pătrați. Patronii acestor localuri încercau să le ofere clienților o experiență plăcută: o umbră răcoroasă în zilele toride de vară, o bere rece, câțiva mititei și, nu în ultimul rând, muzică.

Grădinile de vară și atmosfera artistică a capitalei

Acest model fusese inspirat, direct sau indirect, de experiențele Franței. Pianistul Ion Vasilescu, de exemplu, își petrecea zilele la cursurile academice din Paris și serile cântând la diverse localuri pariziene, asigurându-și astfel un venit și oferind plăcere ascultătorilor. 

Această idee a fost preluată în București, iar treptat grădinile de vară au devenit locuri frecventate de publicul bucureștean, transformându-se în spații de întâlnire și de descoperire a muzicii noi, mai ales a muzicii ușoare.

Nașterea romanței și a muzicii ușoare

În aceste grădini, muzica se năștea treptat. La început, cu modestie și reținere, apoi cu curaj, lăutarii și instrumentiștii își exersau talentul, interpretând cântece de pahar, melodii populare și, treptat, piese care urmau să devină romanțe și compoziții de muzică ușoară. 

Ascultătorii căutau tandrețe și sensibilitate, emoții ascunse în versurile și melodiile care adesea foloseau texte inspirate de marii poeți români.

Astfel, de la Anton Pann, Eduard Caudella și George Cavadia, s-a ajuns la Ionel Băjescu Oardă, Ion Vasilescu, Ionel Fernic, Gherase Dendrino, Elly Roman, Nicolae Kirculescu, Henry Mălineanu, Delmar, Giroveanu și Nelu Danielescu, iar lista ar putea continua. 

Romanța, cu forme muzicale libere, melodii capricioase și ton minor, evoca sentimente intime, celebrând iubirea. Pe măsură ce muzica ușoară se dezvolta, micile formații au început să includă soliști recunoscuți, care apăreau și la radio sau lansau discuri, contribuind la popularizarea genului.

Ion Vasilescu a deschis calea pentru mulți alți creatori, iar muzica ușoară românească a câștigat aprecierea atât a publicului, cât și a creatorilor academici. Ion Dumitrescu mărturisea, după audiția marelui succes al lui Vasilescu, foxtrot-ul „București”: „Când e vorba de Bucureștiul meu, de multe ori mi-a stat la inimă să-l cânt și eu ca Ion Vasilescu.”

Originea și evoluția teatrului de vară Boema

Construcția actualului corp „Boema” al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, inaugurată după 1990, a fost realizată pe locul unui vechi teatru de vară. 

Acest corp leagă clădirea Fundației Regale de corpul „Dacia” și reprezintă astăzi un spațiu indispensabil pentru studenți și publicul larg, păstrând totodată legătura cu patrimoniul cultural al locului.

Ideea teatrului de vară Boema a pornit indirect de la Fundația Universitară „Carol I”. La începutul perioadei interbelice, pe terenul de 1.650 mp pe care astăzi se află corpul „Boema” se găseau casa lui Alexandru Costescu și terenul aferent. 

În martie 1929, Nicolae Iorga sublinia necesitatea extinderii Fundației pentru a răspunde creșterii numărului de studenți în contextul României Mari. În iulie 1931, Fundația a intrat în posesia proprietății.

Proiectul inițial de extindere a fost abandonat din rațiuni financiare, iar în 1934 terenul a fost închiriat, deschizând calea construirii grădinii-cinema „Forum”, care ulterior a devenit celebrul Teatru de vară Boema, cu o capacitate de 1.200 de locuri. Iarna, acest spațiu era transformat în patinoar, alăturându-se celor de pe lacul Cișmigiu și cel de la grădina Oteteleşanu.

Scene memorabile și personalități de marcă

Încă din perioada interbelică, scena de la Boema a găzduit nume importante ale teatrului românesc. Constantin Tănase, considerat fondatorul teatrului românesc modern, a fost unul dintre artiștii emblematici, contribuind la lansarea Mariei Tănase și fiind apreciat de Charlie Chaplin, pe care l-a întâlnit la Paris în 1937.

Alături de Tănase, pe scena Boema au urcat Mia Apostolescu, Colea Răutu și Gică Petrescu, acesta din urmă un simbol al muzicii de petrecere, cu peste 1.500 de melodii în repertoriu. Teatrul de vară a devenit un spațiu în care publicul bucureștean se bucura de spectacole diverse, de la comedii muzicale la romanțe și piese de revistă.

Boema în perioada postbelică și sub regimul comunist

Chiar dacă Tănase a murit la scurt timp după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, teatrul Boema a continuat să funcționeze, chiar și după ce România a intrat în sfera de influență sovietică. 

Personalități ca Puiu Maximilian au contribuit la supraviețuirea teatrului, punând în scenă spectacole muzicale de succes chiar în plin proces de comunizare.

În stagiunea 1947-1948, de exemplu, Maximilian și Jack Fulga au montat comedia muzicală „Sunt o cârpă în amor”, cu rolul sergentului Gică interpretat de Gică Petrescu. 

Maximilian s-a remarcat prin abilitatea de a ocoli barierele impuse de cenzura autoritară, reușind să mențină Boema ca o oază de creativitate și libertate artistică într-un mediu cultural restrictiv.

Impactul și moștenirea Grădinii Boema

Grădina Boema a fost mult mai mult decât un simplu teatru de vară. A fost locul unde romanța și muzica ușoară românească și-au găsit primele forme consacrate, unde talentul artiștilor locali a fost descoperit și apreciat, iar publicul a învățat să iubească și să aprecieze acest gen muzical.

Astăzi, memoria Boemei rămâne vie, iar corpul bibliotecii construite pe vechiul amplasament păstrează simbolic legătura cu trecutul cultural al orașului. Boema rămâne o dovadă a creativității și rezilienței bucureștenilor, un loc care a transformat viața culturală și muzicală a capitalei și care continuă să inspire generații de studenți și artiști.

Grădina Boema reprezintă un capitol important în istoria Bucureștiului și a muzicii românești. De la micile grădini de vară interbelice, inspirate de Paris, până la teatrul de vară cu scene memorabile, Boema a fost martor și catalizator al evoluției muzicii ușoare și al romanței. 

Prin contribuția artiștilor, a publicului și a inițiativelor culturale, Grădina Boema a lăsat o moștenire artistică durabilă, demonstrând că muzica și teatrul pot transforma și îmbogăți viața orașului.

Citește și: Istoria Restaurantului Cireșica, localul favorit al bucureștenilor interbelici, unde mergeai „să mănânci pește batoc și să-ți cânte Zavaidoc”