Înainte ca mesele Casei Capșa să devină scena preferată a scriitorilor, jurnaliștilor și boemilor din Capitală, un alt local domina viața culturală a Bucureștiului. Este vorba despre celebra cafenea „Kübler”, locul unde se adunau personalitățile literare, actorii, ziariștii și aristocrații vremii. În secolul al XIX-lea, „Kübler” nu era doar o cafenea, ci o veritabilă instituție culturală, un spațiu unde se înfiripau idei, se conturau reviste literare și se nășteau polemici care animau întreaga societate bucureșteană.

Nașterea unui epicentru cultural

Succesul cafenelei Kübler se datorează în mare parte patronului său, un german originar din Heidelberg, cunoscut de clienți sub numele de „papa Kübler”. În tinerețe, acesta fusese pasionat de literatură, ceea ce l-a făcut să privească cu simpatie lumea scriitorilor. În loc să urmărească doar câștigul financiar, Kübler a preferat să adune în jurul său această comunitate intelectuală, conștient că, prin ei, cafeneaua sa dobândea faimă și prestigiu.

Astfel, localul a devenit un magnet pentru elita culturală a vremii. Nu era neapărat locul unde se consuma mult, ci locul unde se consumau idei. Ion Minulescu, cu ironia sa caracteristică, îi numea pe cei care frecventau cafeneaua „intelectualii de cafea”. Mulți dintre ei se mulțumeau cu o ceașcă ce rămânea pe masă ore întregi, dar în jurul acelei cești se țeseau discuții care puteau dura zile, fără să ducă la un rezultat concret, dar care influențau întreaga viață culturală a orașului.

Scriitorii și dezbaterile de la mesele Kübler

Cafeneaua era renumită pentru atmosfera sa plină de efervescență intelectuală. Aici se întâlneau figuri literare importante precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuță, Ioan Slavici, Emil Gârleanu sau Șt. O. Iosif. De asemenea, tot aici a prins contur revista „Literatorul”, inițiată de Alexandru Macedonski, simbol al grupării moderniste și simboliste.

Kübler a devenit astfel cartierul general al simboliștilor, care se opuneau tradiționaliștilor din jurul revistei „Semănătorul”. Deși aveau viziuni literare complet diferite, ambele tabere își găseau locul în cafenea. Diferența era vizibilă prin mesele alese: simboliștii și tradiționaliștii nu stăteau împreună, dar împărțeau același spațiu, învăluiți în fumul gros al țigărilor și acompaniați de aroma cafelei tari.

Ion Minulescu remarca faptul că, indiferent de orientarea literară, scriitorii de la Kübler aveau două trăsături comune: discuțiile aprinse și nota de plată modestă. Mulți consumau pe datorie, lucru care nu îl deranja pe „papa Kübler”, care îi considera „buruieni de leac”, indispensabile atmosferei cafenelei.

Un spectacol pentru bucureșteni

Pentru publicul larg, atracția cafenelei nu era doar cafeaua, ci spectacolul intelectual. Oamenii veneau să asculte polemicile și contradicțiile scriitorilor, care se contraziceau pe teme literare, sociale sau politice cu aceeași pasiune. În ochii contemporanilor, acești „intelectuali de cafea” deveniseră aproape un spectacol urban.

Ionel Teodoreanu surprinde în „Corigent la limba română” această atmosferă, descriind modul în care discuțiile începeau dimineața și se prelungeau până noaptea târziu, de la o masă la alta, fără să se ajungă la o concluzie. Erau dezbateri sterile, dar pline de farmec, care dădeau impresia unei curți supreme ce judeca întreaga activitate omenească.

Locația cafenelei și începutul declinului

Cafeneaua Kübler funcționa la parterul Hotelului Imperial, construit în 1880 de arhitectul Anton Onderka, în imediata vecinătate a Palatului Regal. Hotelul era un reper al Bucureștiului aristocratic, iar cafeneaua din incinta sa completa acest univers de eleganță și rafinament.

Totuși, gloria cafenelei a început să apună în 1935, când Hotelul Imperial a fost demolat pentru a permite extinderea Palatului Regal. Cafeneaua s-a mutat ulterior pe strada Academiei, dar farmecul s-a pierdut. Între timp, scriitorii și intelectualii Capitalei descoperiseră alte locuri, precum Capșa și Corso, care au devenit noile centre ale vieții culturale și boeme.

Moștenirea cafenelei Kübler

Astăzi, numele Kübler este rar amintit, acoperit de renumele Casei Capșa. Totuși, pentru cei care iubesc istoria Bucureștiului, cafeneaua rămâne sinonimă cu perioada de aur a intelectualității românești. A fost mai mult decât un local – a fost un laborator de idei, un spațiu unde s-a scris și rescris istoria literară a României.

În cafeneaua Kübler s-au format prietenii, s-au rupt alianțe, s-au pus bazele unor reviste și s-au născut polemici care au influențat generații întregi. Era locul unde cultura se servea alături de o ceașcă de cafea, iar oamenii de litere găseau atât un refugiu, cât și o tribună.

Kübler a fost mai mult decât o cafenea bucureșteană – a fost o instituție a spiritului liber. A reunit personalități de excepție, a creat punți între diferite curente literare și a oferit un cadru de efervescență intelectuală rar întâlnit. Deși astăzi a rămas doar o amintire, moștenirea sa culturală continuă să trăiască în paginile literaturii și în memoria celor care înțeleg importanța acestor spații de întâlnire pentru dezvoltarea unei culturi naționale.

Înainte de Capșa, a fost Kübler. Și fără Kübler, probabil viața culturală a Bucureștiului de secol XIX ar fi fost mult mai săracă, lipsită de acea tribună unde cafeaua și ideile se împleteau într-o poveste fascinantă.

Citește și: Rebela Mița Biciclista, cea mai faimoasă curtezană a secolului XX. Se îmbrăca în haine bărbătești, vorbea limbi străine și a îngenuncheat trei regi