La începutul domniei regelui Carol I, Bucureștiul a intrat într-un amplu proces de modernizare, menit să îl aducă mai aproape de imaginea marilor capitale europene. Străzile, clădirile publice și instituțiile statului au început să fie reconstruite sau ridicate din temelii după modele occidentale, iar administrația locală a căutat să ofere orașului un aspect demn de statutul de capitală regală. 

Bucureștiul începe procesul de modernizare

În acea perioadă, fiecare instituție importantă, de la ministere la administrațiile locale, își dorea o clădire impunătoare, care să reflecte puterea și prestigiul pe care îl reprezenta. Primăria Capitalei nu a făcut excepție. 

Deși în planurile edilitare se vorbea despre ridicarea unui palat grandios dedicat administrației orașului, acest vis nu s-a concretizat niciodată. În schimb, istoria primei clădiri în care a funcționat instituția – casa Hagi Moscu – a rămas una fascinantă, marcată de ambiție, arhitectură, demolări și promisiuni neîmplinite.

Casa Hagi Moscu – o reședință boierească impunătoare

Povestea începe în anul 1810, când bogatul vistiernic Hagi Moscu ridică o casă boierească impunătoare pe un teren generos aflat chiar în centrul Bucureștiului. Moșia sa se întindea pe locul unde astăzi se află Teatrul Național București și spațiul verde din jurul acestuia. 

Clădirea, realizată în stil neoclasic, era una dintre cele mai frumoase din oraș, cu coloane elegante, o curte spațioasă și anexe gospodărești tipice reședințelor boierești de început de secol XIX. 

După moartea lui Hagi Moscu, casa a fost moștenită de urmașii săi, care, în 1882, au vândut-o Primăriei București pentru a deveni sediul oficial al instituției. Astfel, timp de câteva decenii, administrația capitalei își va desfășura activitatea în această clădire istorică.

Nevoia unui sediu modern

La începutul secolului XX, odată cu dezvoltarea orașului și extinderea atribuțiilor administrației locale, clădirea devenise neîncăpătoare. Birourile, arhivele și spațiile funcționarilor se aglomeraseră, iar condițiile nu mai corespundeau nevoilor unei capitale moderne. 

În acest context, edilul de atunci, primarul Dimitrie Dobrescu (1911–1912), a decis demolarea vechii case Hagi Moscu pentru a ridica un edificiu nou, de dimensiuni impresionante. Demolarea a avut loc la exact un secol după construcția casei, iar pe terenul rămas liber s-a organizat un concurs de arhitectură pentru noul Palat al Primăriei Capitalei.

Primele concursuri de arhitectură

Câștigătorul primului concurs organizat de autorități a fost arhitectul Petre Antonescu, unul dintre cei mai importanți arhitecți români ai epocii. 

Planul său prevedea o clădire impunătoare, cu un turn central înalt și două turnulețe laterale, un edificiu care ar fi schimbat complet imaginea centrului Bucureștiului. Proiectul amintea prin monumentalitate de Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, realizat tot de Petre Antonescu.

În concurs au fost înscrise și alte proiecte notabile. Celebrul arhitect Ion Mincu a propus un palat în stil neoromânesc, cu influențe franceze, armonizând tradiția locală cu rafinamentul occidental. 

Gheorghe Sterian a venit cu o variantă inspirată de arhitectura vieneză, elegantă și rafinată, în timp ce italianul Giulio Magni a imaginat o construcție sobră, echilibrată, dominată de un turn central monumental.

Din păcate, izbucnirea Primului Război Mondial a oprit orice demers. Bucureștiul a rămas fără un palat al Primăriei, iar terenul viran pe care urma să se ridice clădirea a devenit cunoscut sub numele de „Maidanul Primăriei”. În timp, pe acel loc au apărut câteva barăci și prăvălii, care au schimbat complet destinația zonei.

Încercările interbelice

După încheierea războiului, autoritățile au reluat ideea construirii unui Palat Municipal. S-a organizat un nou concurs de proiecte, cu reguli mai stricte și cu o cerință arhitecturală importantă: turnul central al clădirii trebuia să fie aliniat cu strada Edgar Quinet. 

Proiectul câștigător, realizat de arhitecții Toma T. Socolescu și D. Petru-Gopeș, a fost însă controversat. Deși câștigător, planul nu respecta cerința comisiei – turnul principal era orientat spre Bulevardul Carol I, în direcția opusă.

Alte proiecte au atras atenția prin inovație, precum cel semnat de arhitecții D. Walter și Harrz Schoenberg, care propuneau o clădire conectată cu Spitalul Colțea printr-o poartă monumentală inspirată de Poarta Brandenburg din Berlin. Sub această poartă ar fi urmat să circule pietonii și vehiculele – o viziune avangardistă pentru Bucureștiul acelor vremuri.

Nici această a doua încercare nu s-a concretizat. Lipsa fondurilor, instabilitatea politică și schimbările de viziune urbanistică au dus din nou la abandonarea proiectului.

Ultimele proiecte și abandonul definitiv

Odată cu venirea pe tron a regelui Carol al II-lea, direcția arhitecturală a țării s-a schimbat, monarhul dorind construcții masive, sobre, cu linii simple și impunătoare, inspirate de arhitectura fascistă a Italiei lui Mussolini. În 1935, a fost organizat un al treilea concurs pentru Palatul Primăriei Bucureștiului.

Câștigător a fost din nou Petre Antonescu, care și-a adaptat viziunea la noile cerințe: o clădire sobră, fără decorațiuni, formată din trei volume distincte, cu trei intrări auto. Palatul avea formă de L, cu latura nordică paralelă cu strada Batiștei, iar latura principală se întindea pe locul unde astăzi se află Teatrul Național București. Fațada amintea de actualul Palat al Guvernului, iar pe latura sudică trona un turn înalt cu ceas, realizat în stil art-deco.

Totuși, după abdicarea regelui Carol al II-lea și intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, proiectul a fost abandonat definitiv. După 1945, autoritățile comuniste au renunțat la ideea de a ridica un palat monumental pentru Primăria Capitalei, instituția fiind mutată în clădirea de pe Bulevardul Elisabeta, unde funcționează și astăzi.

Moștenirea Casei Hagi Moscu

Terenul pe care se afla casa Hagi Moscu, devenit „Maidanul Primăriei”, a fost folosit pentru ridicarea simbolurilor noului regim: Teatrul Național București și Hotelul Intercontinental, două dintre cele mai emblematice construcții ale perioadei comuniste. Puțini mai știu că pe locul Teatrului Național s-a aflat odinioară această casă elegantă, martoră la începuturile moderne ale administrației bucureștene.

Istoria Casei Hagi Moscu reflectă trecerea de la Bucureștiul boieresc de început de secol XIX la capitala modernă a începutului de secol XX. În locul unei reședințe boierești, apoi al unei instituții publice și mai târziu al unui simbol cultural, se concentrează o parte importantă din istoria orașului. Casa nu mai există, dar povestea ei rămâne esențială pentru înțelegerea evoluției capitalei și a visului neîmplinit de a avea un palat demn de Primăria Bucureștiului.

Citește și: Istoria Palatului Nifon, cea mai frumoasă clădire de pe Calea Victoriei, de la hanul cojocarului Dedu până în prezent