Principesa Ileana a României, cea care avea să devină mai târziu Maica Alexandra, s-a născut la 5 ianuarie 1909, într-un moment de mare bucurie pentru familia regală. Venirea sa pe lume a fost celebrată cu 21 de salve de tun, semn al importanței pe care o avea încă de la naștere. 

Copilăria unei prințese cu suflet mare

Regina Maria spunea despre fiica sa că „Ileana era, fără îndoială, acela al întregirii mele”, fiind copilul care îi semăna cel mai mult și de care se simțea cel mai aproape sufletește.

Deși au circulat zvonuri potrivit cărora tatăl său biologic ar fi fost Barbu Știrbey, un apropiat al familiei regale, niciun document sau scrisoare nu confirmă această ipoteză. Relațiile din interiorul familiei regale au fost, însă, complexe, iar prințul Știrbey s-a comportat cu Ileana la fel ca și cu ceilalți copii ai cuplului Ferdinand și Maria. 

O întâmplare din copilărie, povestită mai târziu de Ileana, arată cum sora ei, Elisabeta, a chemat-o la fereastră spunându-i: „Vino iute, să-l vezi pe tatăl tău”, atunci când Știrbey venea la o audiență la rege.

Copilăria principesei a fost marcată de două evenimente care i-au lăsat urme adânci: izbucnirea Primului Război Mondial și moartea fratelui său, Mircea, despre care ea spunea că a fost „marea dragoste a inimii mele”.

În timpul războiului, Ileana s-a refugiat la Iași împreună cu mama sa, Regina Maria. Deși era doar o copilă, s-a implicat activ în îngrijirea răniților, gest care dovedea empatia și curajul său precoce.

În acei ani, s-a apropiat de un tânăr ofițer din armata română – Ion Antonescu, pe atunci subordonat al mareșalului Constantin Prezan. Prietenia lor a fost una sinceră și de durată. „Era un om integru și foarte serios. Tot timpul aveam sentimentul că mi-ar fi tare rușine dacă prietenul meu Antonescu ar afla că am făcut ceva rău”, avea să mărturisească mai târziu principesa.

Tinerețea și iubirea: o viață între datorie și destin

Tânăra Ileana a fost extrem de apropiată de fratele ei, Carol, viitorul rege Carol al II-lea. Își amintea că acesta o iubea nespus și că se bucura de fiecare clipă petrecută împreună. Când Carol a părăsit țara în 1925, principesa i-a rămas aproape prin scrisori pline de dor și afecțiune.

Cinci ani mai târziu, când Carol s-a întors pe tronul României, Ileana a fost una dintre cele mai fericite persoane din familie. În această perioadă, destinul i-a scos în cale pe cel care avea să-i devină soț – arhiducele Anton de Habsburg. Cei doi s-au cunoscut în Spania și s-au reîntâlnit în 1931, la inițiativa regelui Carol al II-lea, care a încurajat apropierea lor.

Căsătoria a fost un eveniment fastuos, organizat la Castelul Pelișor, cu participarea unor invitați de seamă, inclusiv din străinătate. Ceremonia religioasă a avut loc la Castelul Peleș, într-o atmosferă solemnă și emoționantă. După nuntă, Ileana și Anton au cumpărat castelul Sonnberg, situat la 50 de kilometri de Viena, pe care l-au restaurat pentru a-l transforma într-o reședință familială.

Viața lor la Sonnberg a fost liniștită timp de un deceniu, perioadă în care familia s-a mărit – s-au născut trei copii: Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta. Însă anii de pace aveau să fie scurți. În 1944, Hitler a ordonat excluderea din armată a tuturor membrilor fostelor familii aristocrate, inclusiv a arhiducelui Anton. În urma acestei decizii, el și alți membri ai familiei au fost arestați și ținuți sub supraveghere strictă la Castelul Bran.

Prințesa care s-a împotrivit comunismului

După instaurarea regimului comunist, Principesa Ileana a refuzat să rămână pasivă. A transformat Castelul Bran într-un loc de refugiu pentru oameni persecutați și a oferit adăpost celor care riscau arestarea. În iarna anului 1945, a început să se intereseze de soarta deținuților politici, cerând în repetate rânduri autorităților să le respecte drepturile.

În această perioadă, Ileana l-a cunoscut pe Emil Bodnăraș, unul dintre liderii comuniști, alături de generalul Vasiliu Rășcanu. L-a invitat la spitalul de la Bran, unde i-a prezentat planul său de extindere a instituției. Dăruirea și sinceritatea ei l-au impresionat pe Bodnăraș, care i-a promis că o va ajuta atunci când va ajunge la putere – și s-a ținut de cuvânt.

De două ori, Principesa Ileana a apelat la sprijinul lui Bodnăraș. Prima dată, când chirurgul-șef de la spitalul din Brașov a fost arestat, iar Bodnăraș a intervenit imediat. A doua oară, când au început procesele așa-numiților „criminali de război”, ea a mers noaptea la locuința liderului comunist, încercând să-l convingă să evite execuțiile. 

Îi spunea că nu este bine ca un nou guvern să înceapă prin vărsare de sânge. Argumentele ei au avut efect – pedepsele au fost comutate în închisoare pe viață.

La scurt timp, Bodnăraș a invitat-o la o întâlnire cu ceilalți membri ai noului guvern, printre care se aflau Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Maurer, Teohari Georgescu și Ana Pauker. Însă apropierea ei de acești lideri nu a fost suficientă pentru a o salva de la exil.

Exilul – durerea unei despărțiri de țară

Când comuniștii au decis îndepărtarea definitivă a familiei regale, Ileana a fost nevoită să părăsească România. Despărțirea de prieteni și de spitalul pe care îl înființase la Bran a fost una dintre cele mai grele momente din viața ei. 

Mulți oameni au venit să-și ia rămas bun de la principesa care îi ajutase în vremuri grele. Ca simbol al dragostei și al credinței, Ileana le-a oferit tuturor câte o ramură de brad.

Pe drumul spre exil, convoiul său a rămas înzăpezit. Localnicii au venit să-i ajute, iar când Ileana a vrut să le dea bani în semn de recunoștință, unul dintre ei i-a spus cu tristețe:

„Nu, domniță, nu luăm bani de la dumneavoastră. Oare nu ați răspuns chemărilor noastre zi și noapte? Nimeni nu a bătut la ușa dumneavoastră fără să fie primit. V-am făcut un bine mic, dar atât de trist – vedeți, nici pământul nu vă lasă să plecați. Mai avem însă o rugăminte: vreți să îngenuncheați cu noi și să spunem o rugăciune pentru rege și țară și pentru ca să vă reîntoarceți?”

Aceste cuvinte au rămas adânc întipărite în sufletul principesei. Ileana a plecat mai întâi în Elveția, unde s-a întâlnit cu fratele ei, Regele Mihai. Apoi, familia s-a mutat în Argentina, unde a înființat un cămin pentru refugiații români. 

În 1950, a ajuns în Statele Unite, la Boston, iar în anii care au urmat a călătorit prin toată America, încercând să mențină vie speranța românilor aflați departe de casă.

Din prințesă regală în slujitoarea lui Dumnezeu

Exilul a afectat profund și viața personală a principesei. În 1954, a divorțat de arhiducele Anton și s-a recăsătorit cu doctorul Ștefan Isărescu. Totuși, nici această căsnicie nu a durat, cei doi divorțând în 1961.

În acel moment, Ileana a decis să-și schimbe radical viața. A renunțat la orice titlu și avere, alegând calea credinței. S-a retras la o mănăstire ortodoxă din Franța, unde a petrecut șase ani de liniște și rugăciune, primind numele de Maica Alexandra. 

În 1967, s-a reîntors în America și a întemeiat o mănăstire ortodoxă de maici la Ellwood City, în statul Pennsylvania – o misiune spirituală care a devenit, în timp, un loc de reculegere pentru românii din diaspora.

Întoarcerea în țară și sfârșitul unei vieți legendare

În septembrie 1990, după prăbușirea regimului comunist, Maica Alexandra a revenit pentru prima dată în România, la peste patru decenii de la exil. A vizitat mănăstiri de maici și mormintele familiei regale de la Curtea de Argeș, în lacrimi și reculegere.

Din păcate, întoarcerea sa a fost de scurtă durată. În ianuarie 1991, cu o zi înainte de a împlini 82 de ani, s-a accidentat grav, fracturându-și bazinul. Complicațiile medicale au dus la moartea sa pe 21 ianuarie 1991.

A fost înmormântată la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Ellwood City, locul în care își dedicase ultimii ani din viață lui Dumnezeu și celor aflați în suferință.

O viață de curaj, credință și demnitate

Maica Alexandra a fost ultima fiică în viață a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, dar și una dintre cele mai iubite. Viața ei a fost o succesiune de sacrificii și transformări: din prințesă a României, devenită simbol al curajului feminin în fața comunismului, până la monahia care a ales să trăiască în smerenie.

Astăzi, povestea sa rămâne o lecție de noblețe, devotament și iubire pentru oameni. În ciuda exilului, a suferințelor și a pierderilor, Principesa Ileana – devenită Maica Alexandra – a rămas fidelă idealurilor sale: credința, datoria și dragostea față de România. 

În memoria colectivă, ea rămâne cea mai frumoasă și curajoasă prințesă a României, un model de demnitate și putere sufletească, care și-a transformat destinul într-o pildă de lumină pentru generațiile ce au urmat.

Citește și: Iubirea interzisă a Principelui Regent Nicolae al României: „Nu te iubește, cum nici Lupeasca nu-l iubește pe Carol!”