Cu un copil celiac, ieșitul la restaurant în București se transformă dintr-o alegere de gust într-o evaluare de risc. Majoritatea locurilor au o secțiune mică, marcată discret, cu două-trei opțiuni „adaptabile" - o salată fără crutoane, o pizza cu blat „special" comandat cu o zi înainte. Am ajuns la Mimosas fără mari așteptări, mai mult din nevoie decât din curiozitate. Am găsit un restaurant unde meniul întreg, de la prima la ultima pagină, e gluten free, fără liste separate - și cu senzația ciudată că, la un moment dat pe parcursul mesei, chiar am uitat de asta și m-am bucurat de o mâncare extrem de delicioasă, parcă prea bună să fie fără gluten.

Există însă o precizare importantă pentru persoanele cu boală celiacă. Reprezentanții Mimosas ne-au explicat că unele dintre făinurile folosite au pe ambalaj mențiunea că sunt ambalate în fabrici în care se ambalează și produse cu gluten. Tocmai din acest motiv, restaurantul se prezintă ca fiind gluten free, nu ca restaurant dedicat persoanelor cu boală celiacă. Este o informație pe care cei care trebuie să evite glutenul trebuie să o ia în calcul înainte de a comanda.

Am stat afară, pe terasă, într-un decor simplu, dar primitor. Lângă noi, printr-un geam mare, se vedea toată bucătăria în mișcare: aburul ridicându-se din tigăi, mâinile care întorceau porumbul pe grătar, tăvile scoase la timp din cuptor, ca un spectacol pe care nu ți-l ascunde nimeni. Faptul că vedeam totul mi-a dat, fără să-mi dau seama imediat, un fel de liniște pe care n-o mai simțisem demult la o masă în oraș. Am putut, pentru prima dată de mult timp, să comand un sos fără să mă întreb dacă nu cumva ascunde gluten (iar părinții de copii celiaci cunosc foarte bine sentimentul).

Ca orice copil sătul să trebuiască să refuze pâinea, micuțul meu a cerut direct burger. M-a mirat să văd o chiflă rotundă, cu urme clare de grătar și un strat de semințe deasupra - dovleac, susan negru - coaptă până la o culoare de alamă veche. Și mai mare mi-a fost mirarea când, rupând-o, n-a fărâmițat nimic pe masă și n-a rămas lipită de cerul gurii cum se întâmplă de obicei cu pâinea fără gluten, care iese prea des sfărâmicioasă sau, dimpotrivă, cauciucată. L-am privit mâncând fără să se oprească să întrebe nimic, fără ezitarea aia obișnuită dinaintea primei înghițituri într-un loc nou.

Pentru mine am ales avocado toast - și, când mi-a fost adus, am simțit că l-aș fi mâncat și cu ochii: o pată de verde intens, cu gălbenușul celor două ouă poșate ițindu-se pe alocuri într-un galben aprins, întinsă peste o felie densă de pâine care, spre deosebire de multe variante fără gluten pe care le-am încercat de-a lungul anilor, nu s-a rupt în firimituri la prima apăsare a furculiței.

Am mai comandat și budincă de chia și fructe de pădure și, la desert, un tiramisu, alături de două cupe mici de înghețată, de vanilie și de căpșuni. Să ai boală celiacă și să găsești un tiramisu fără gluten într-un restaurant nu e un lucru mic.

Uitasem cât de bine e să nu fii genul de client care cere meniul aparte, care întreabă despre fiecare preparat și care se uită la chelner cu speranța că răspunsul o să fie cel bun. Am fost doar o familie care a ieșit la brunch și a comandat ce-a vrut, exact cum fac toți ceilalți din jur, fără nicio listă separată și fără explicații date în avans.

Nu știu dacă cei de la Mimosas realizează cât de mult contează detaliul ăsta pentru cineva ca noi, dar sper să continue să facă exact ce fac acum, pentru că în București, un loc cu un meniu întreg fără gluten e, din păcate, încă o raritate.

Am găsit Mimosas pe Strada Puțul lui Zamfir nr. 13, sector 1. Program: luni-joi 8:00-16:30, vineri 8:00-18:00, sâmbătă 9:00-18:00, duminică 12:00-18:00.