În inima Bucureștiului, într-unul dintre cele mai cunoscute și circulate spații urbane ale Capitalei, se înalță Monumentul Eroilor Aerului, o operă de artă monumentală care îmbină memoria istorică, simbolismul sacrificiului și ambiția artistică a României interbelice. Ridicat în cinstea aviatorilor români, militari și civili, care și-au dedicat viața dezvoltării aviației autohtone, monumentul nu este doar un reper arhitectural, ci și o mărturie a unei epoci în care zborul devenise sinonim cu curajul, progresul și sacrificiul suprem. Istoria sa este una complexă, marcată de controverse, concursuri artistice, eforturi financiare și o viziune simbolică profundă.

Contextul istoric și simbolic al Monumentului Eroilor Aerului

La începutul secolului al XX-lea, aviația românească se afla într-o perioadă de afirmare rapidă, impulsionată atât de progresele tehnice, cât și de contextul geopolitic al vremii. Primul Război Mondial demonstrase importanța strategică a forțelor aeriene, iar România, care își consolidase recent statutul de stat național unitar, avea nevoie de simboluri care să onoreze sacrificiile celor căzuți pentru progresul aeronautic.

Monumentul Eroilor Aerului a fost gândit ca un omagiu adus tuturor aviatorilor români, militari și civili, care au contribuit la dezvoltarea aviației și care, în multe cazuri, și-au pierdut viața în misiuni sau accidente. Amplasarea sa în centrul Pieței Aviatorilor, o intersecție circulară de maximă vizibilitate, a fost aleasă tocmai pentru a conferi monumentului o prezență dominantă și permanentă în peisajul urban al Capitalei.

Artiștii și concepția artistică a monumentului

Realizarea monumentului s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, între 1928 și 1935, și poartă semnătura sculptorilor Lidia Kotzebue și Iosif Fekete. Monumentul are o înălțime totală de 20 de metri și este compus dintr-un obelisc impunător și patru statui din bronz, dintre care trei sunt amplasate la baza soclului și poartă denumirea colectivă de „Sacrificiul Eroilor Aerului”.

Privite frontal, statuile dezvăluie o narațiune vizuală puternică. Figura din stânga este rezemată de obelisc, cu mâna stângă lăsată în jos, evidențiind musculatura corpului, iar mâna dreaptă ridicată spre cer, dezvăluind aripa lui Icar. Această postură sugerează aspirația către zbor și idealul suprem al aviatorului. 

Figura centrală, cu trupul contorsionat și mușchii încordați, evocă suferința aviatorului căzut, fiind adesea comparată cu un Laocoon modern, simbol al luptei și durerii. Figura din dreapta este reprezentată prăbușită, cu capul sprijinit pe umăr, sugerând epuizarea și sacrificiul final.

Victoria Aviației și simbolul lui Icar

Punctul culminant al ansamblului sculptural este figura amplasată în vârful obeliscului, cunoscută sub numele de „Victoria Aviației”. Aceasta îl reprezintă pe Icar, într-o interpretare modernă, cu aripile larg desfăcute, gata să își ia zborul. Statuia are o înălțime de aproximativ 5 metri și domină vizual întregul monument.

Simbolistica lui Icar este profundă: el întruchipează aspirația umană către depășirea limitelor, curajul de a sfida necunoscutul și riscul asumat în numele progresului. În contextul aviației, Icar devine simbolul aviatorului care își asumă pericolul suprem pentru a cuceri cerul. 

Deși statuile sunt idealizate, corpurile lor au o inspirație reală: se consideră că modelul pentru anatomia aviatorilor a fost celebrul boxer american Joe Louis, prezent la București în acea perioadă, fapt care conferă sculpturilor o forță fizică autentică.

Stilul artistic și influențele estetice

Din punct de vedere stilistic, Monumentul Eroilor Aerului reprezintă o sinteză între mai multe curente artistice. Soclul, cu forma sa de zigurat, se înscrie clar în limbajul Art Deco, un stil asociat modernității, geometriei și dinamismului. Drapajele ondulate ale statuilor, realizate în motiv de trei, sunt, de asemenea, caracteristice acestui stil.

În același timp, expresivitatea figurilor, tensiunea musculară și dramatismul posturilor amintesc de expresionismul rusesc, cu care Lidia Kotzebue avusese contact. Monumentalitatea ansamblului prefigurează lucrările ulterioare realizate la București de Ivan Meštrović, demonstrând caracterul inovator al acestui proiect pentru arta românească interbelică.

Primele inițiative și concursurile pentru realizarea monumentului

Ideea construirii unui monument dedicat aviatorilor români a apărut încă din anul 1923, când a fost format un comitet special. Din acesta făceau parte personalități marcante ale vieții publice și militare: Prințul Carol al II-lea, profesorul doctor Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonelul medic aviator Victor Atanasiu, aviatorii Cornel Olănescu și Mihai Oromolu.

Inițial, comitetul a solicitat, contra cost, proiecte de la sculptori consacrați precum Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad. Considerând însă că aceste propuneri nu reflectau suficient spiritul sacrificiului aviatorilor, s-a decis organizarea unui concurs public, cu premii totale în valoare de 40.000 de lei.

Alegerea proiectului Lidiei Kotzebue

La concurs au participat 14 sculptori, iar machetele lor au fost expuse la Ateneul Român pe 2 iulie 1925, pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul preferat. Deși trei lucrări au fost premiate – cele realizate de Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur – comitetul nu a considerat niciuna suficient de convingătoare pentru execuție imediată.

După eșecul tentativelor de a apela la un artist străin, comitetul a revenit, după doi ani, la proiectul Lidiei Kotzebue, acceptând ideea colaborării acesteia cu alți sculptori sau arhitecți. În iulie 1927, pentru aprobarea finală, i s-a cerut realizarea unei machete la scara 1/4, însă lipsa de timp a făcut imposibil acest demers. 

Astfel, pentru realizarea efectivă a statuilor, Kotzebue a apelat la sculptorul Ion Jalea, care a refuzat, recomandându-l însă pe tânărul Iosif Fekete. La 27 octombrie 1927, proiectul a fost aprobat definitiv.

Turnarea statuilor și finalizarea monumentului

Între 1928 și 1929, Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă, turnate ulterior în gips la dimensiuni naturale. Pentru figura lui Icar, a fost folosită imaginea boxerului Joe Louis, iar pentru cap a fost utilizată o fotografie dintr-un album cu piloți celebri.

Deși în 1930 lucrarea era pregătită pentru turnarea în bronz, dificultățile financiare și întârzierea stabilirii amplasamentului au amânat finalizarea proiectului. În cele din urmă, statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, iar lucrarea a fost încheiată abia în iunie 1935.

Inaugurarea solemnă din 20 iulie 1935

Inaugurarea Monumentului Eroilor Aerului a avut loc la 20 iulie 1935, într-un cadru solemn. Regele Carol al II-lea, Prințul Nicolae și Marele Voievod de Alba Iulia Mihai au sosit în Gara Mogoșoaia la ora 10:25, fiind întâmpinați de oficialități de rang înalt. Convoiul regal a ajuns în Piața General Gheorghe Buzdugan, actuala Piață a Aviatorilor, puțin după ora 10:30.

Au fost prezenți membri ai guvernului condus de Gheorghe Tătărescu, două regimente de aviație, miniștri, artiști, reprezentanți ai administrației locale și numeroși bucureșteni. Regele a trecut în revistă trupele și a urcat apoi în tribuna oficială.

Discursul Regelui Carol al II-lea și semnificația monumentului

Înainte de a trage de cordonul tricolor, Regele Carol al II-lea a rostit un discurs emoționant, subliniind importanța sacrificiului aviatorilor și rolul monumentului ca simbol etern al devotamentului și credinței. El a vorbit despre progresul aeronauticii românești, despre curajul celor care au contribuit la dezvoltarea sa și despre sângele vărsat pentru fiecare pas înainte.

Monumentul Eroilor Aerului a devenit astfel nu doar un omagiu adus trecutului, ci și un simbol al modernizării României interbelice, o operă de artă de mare valoare estetică și un reper al memoriei colective. Astăzi, el continuă să vegheze asupra Capitalei, amintind generațiilor prezente și viitoare de curajul, sacrificiul și idealurile celor care au ales cerul ca destin.

Citește și: „Cartoful în țeapă”, cea mai cunoscută statuie din București. Povestea Monumentului Renașterii din Piața Revoluției