În istoria cinematografiei românești există personaje care au devenit inseparabile de actorii care le-au interpretat. Chiriac, omul de încredere al lui Jupân Dumitrache și amantul secret al Vetei din „O noapte furtunoasă”, este unul dintre aceste personaje. În filmul realizat de Jean Georgescu și lansat în 1943, George Demetru a reușit să-i dea o expresivitate aparte, transformându-l într-una dintre cele mai memorabile prezențe ale ecranizării după I.L. Caragiale. Născut la București, pe 9 decembrie 1905, cu numele real Dumitru Georgescu, George Demetru a aparținut unei generații de actori care au făcut legătura între teatrul românesc interbelic și cinematografia dezvoltată în deceniile următoare. A murit la București, pe 27 februarie 1984, după o carieră de peste o jumătate de secol. Sursele biografice îl consemnează drept actor de teatru și film, iar parcursul său artistic a fost încununat cu titlul de Artist Emerit și, în 1967, cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a, pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. Dacă pentru publicul de astăzi numele George Demetru este legat în primul rând de filmul lui Jean Georgescu, cariera sa teatrală a fost mult mai amplă. A jucat în numeroase spectacole și a interpretat personaje foarte diferite, fiind apreciat în special pentru forța scenică, vocea personală și capacitatea de a construi personaje masculine puternice.

Un actor format la școala Luciei Sturdza-Bulandra

George Demetru s-a format în apropierea uneia dintre marile personalități ale teatrului românesc, Lucia Sturdza-Bulandra. Un necrolog publicat în revista „Teatrul” în aprilie 1984 amintește că Demetru a fost elevul acesteia și că, ulterior, talentul său l-a dus la Paris, unde a studiat ca bursier la clasa celebrului Charles Dullin.

Această pregătire explică, în parte, rigoarea cu care actorul își construia personajele. Într-o perioadă în care teatrul românesc trecea prin transformări importante, Demetru a beneficiat de influența unei școli teatrale solide, dar și de contactul cu experiența europeană. În memoria publicată după moartea sa, Alecu Popovici îl descria drept un actor cu „un glas cu totul personal”, destinat să interpreteze „bărbații” scenei românești, personaje de forță și vigoare, pe care le realiza cu discreție și sobrietate.

În repertoriul său teatral s-au regăsit personaje din opere importante ale dramaturgiei românești și universale. A jucat în „Scrisoarea pierdută”, „Răzvan și Vidra”, „Înșir-te mărgărite”, „Mușcata din fereastră”, „Femeia, Cezarul lui”, „Monna Vanna”, „D-ale carnavalului”, „Trandafirii roșii”, „Poveste de iarnă” și „Titanic vals”. A fost prezent și în spectacole precum „Ziua cea mare”, „Arma Christi”, „Puterea întunericului”, „Nora” și „Cei din urmă”.

O etapă importantă a carierei sale s-a desfășurat la Teatrul Nottara, căruia, potrivit evocării din revista „Teatrul”, i-a dedicat ultimele decenii ale vieții artistice. Acolo a interpretat, printre altele, personaje din „Fântâna turmelor”, „Femeia îndărătnică”, „Cyrano”, „Luna dezmoșteniților”, „Patimi”, „Meșterul Manole”, „Femeia îndărătnică”, „Un om adevărat” și „Fântâna Blanduziei”.

Chiriac, personajul care i-a fixat chipul în memoria cinematografiei

Pentru cinematografia românească, însă, momentul esențial al carierei lui George Demetru rămâne „O noapte furtunoasă”. Filmul lui Jean Georgescu, realizat în timpul războiului și lansat la 22 martie 1943, este una dintre primele mari ecranizări ale universului lui I.L. Caragiale. Pelicula a fost produsă de Oficiul Național al Cinematografiei, iar filmările s-au desfășurat în 1942.

Distribuția a reunit actori precum Alexandru Giugaru în rolul lui Jupân Dumitrache, Maria Maximilian în rolul Vetei, Ștefan Iordănescu-Bruno ca Nae Ipingescu și Radu Beligan în rolul lui Rică Venturiano. Pentru Radu Beligan, filmul a reprezentat debutul cinematografic. George Demetru a primit rolul lui Chiriac, tejghetarul și omul de încredere al lui Dumitrache, dar și sergent în Garda Civică.

Chiriac este unul dintre cele mai interesante personaje ale piesei tocmai pentru că trăiește permanent între două identități. În fața lui Dumitrache este angajatul credincios, omul care apără onoarea familistului și care pare gata să facă orice pentru stăpânul său. În realitate, el este chiar bărbatul care întreține relația clandestină cu Veta, soția lui Dumitrache. Filmul exploatează această contradicție, iar Demetru o transformă într-o sursă permanentă de tensiune și comic.

Actorul nu îl joacă pe Chiriac ca pe un simplu personaj comic. În interpretarea sa există și o anumită gravitate. Chiriac este gelos, orgolios, impulsiv și vulnerabil, iar momentele în care își pierde controlul arată că, dincolo de aparența de bărbat autoritar, există un om dominat de pasiune.

„Nu ți-e milă ție de mine?” – momentul în care comedia devine dramă

Replica din titlu aparține uneia dintre cele mai intense scene ale piesei lui Caragiale. Relația dintre Veta și Chiriac ajunge într-un punct critic, iar Chiriac amenință că își va pune capăt zilelor. Veta încearcă să-l oprească, iar disperarea ei explodează în întrebarea: „Nu ți-e milă ție de mine? Toate, toate de un an și mai bine le-ai uitat într-o zi?”.

Este o scenă care arată cât de mult depășește „O noapte furtunoasă” simpla comedie de moravuri. Caragiale construiește aici o situație în care gelozia, iubirea, frica și ridicolul coexistă. Chiriac nu mai este doar tejghetarul care îl însoțește pe Dumitrache și îi apără onoarea, ci un bărbat îndrăgostit, rănit și convins că a pierdut femeia pe care o iubește.

Tocmai această schimbare de registru îi oferea lui George Demetru posibilitatea de a demonstra că este mai mult decât un actor de comedie. Chiriac are momente de furie, tandrețe, gelozie și disperare, iar interpretarea trebuie să păstreze în același timp dimensiunea comică a situației. Demetru reușește să facă vizibilă această contradicție fără să transforme personajul într-o caricatură.

Un alt moment memorabil apare atunci când Chiriac își justifică disperarea prin dragostea pentru Veta. „Dacă nu mai este nimic între noi”, spune el, „cum să mai trăiesc?”. În această scenă, personajul devine aproape tragic pentru câteva clipe, înainte ca universul absurd al lui Caragiale să readucă totul în registrul comediei.

De la Chiriac la marile personaje ale scenei și ecranului

Succesul lui George Demetru în „O noapte furtunoasă” nu a însemnat că actorul a rămas prizonierul unui singur rol. Dimpotrivă, filmografia sa se întinde pe mai multe decenii și include producții foarte diferite. A apărut în „Visul unei nopți de iarnă” (1946), „Desfășurarea” (1954), „Directorul nostru” (1955), „Fetița mincinoasă” (1956), „Râpa dracului” și „Pasărea furtunii” (1957).

În anii următori a jucat în „A fost prietenul meu”, „Vacanța la mare”, „Pași spre lună”, „Străinul”, „De-aș fi... Harap Alb”, „Frumoasele vacanțe”, „Die Lederstrumpferzählungen”, „Mihai Viteazul”, „Puterea și adevărul” și „Pentru că se iubesc”. În „De-aș fi... Harap Alb”, de exemplu, l-a interpretat pe Alb Împărat, iar în „Pentru că se iubesc” apare în distribuția filmului din 1972.

Această filmografie arată amplitudinea carierei sale. Demetru a trecut de la comedia inspirată de Caragiale la filme istorice, producții literare și drame, fără să fie definit exclusiv de rolul lui Chiriac. În „Mihai Viteazul”, una dintre marile producții cinematografice românești ale începutului anilor 1970, a făcut parte dintr-o distribuție amplă, iar în „Puterea și adevărul” și „Pentru că se iubesc” a continuat să fie prezent pe ecran într-o perioadă în care generația sa de actori ajunsese la maturitate artistică.

Artist Emerit și una dintre figurile puternice ale scenei românești

Recunoașterea oficială a venit în timpul unei cariere deja consolidate. George Demetru a primit titlul de Artist Emerit înainte de 1964, iar în 1967 i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a, pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. Aceste distincții confirmă statutul pe care îl dobândise în teatrul românesc după decenii de activitate.

Important este însă că George Demetru nu a fost doar actorul unei generații și nici doar chipul lui Chiriac dintr-o ecranizare celebră. Evocarea publicată după moartea sa în revista „Teatrul” insistă asupra diversității sale artistice și asupra faptului că ultimele decenii ale vieții le-a dedicat scenei Teatrului Nottara. Portretul alcătuit de Alecu Popovici îl prezintă ca pe un actor capabil să treacă de la personaje romantice la eroi, învinși, personaje istorice sau figuri de mare forță scenică.

George Demetru a murit la București, la 27 februarie 1984, la vârsta de 78 de ani. În necrologul din revista „Teatrul”, memoria sa cinematografică era legată în mod firesc de Chiriac, alături de alte roluri din „Visul unei nopți de iarnă”, „Desfășurarea”, „De-aș fi Harap Alb” și „Frumoasele vacanțe”.

Astăzi, când este revăzut „O noapte furtunoasă”, chipul lui George Demetru rămâne unul dintre elementele care dau filmului forța sa specială. Chiriac al său nu este doar omul care păzește „onoarea de familist” a lui Dumitrache, ci și bărbatul care, în spatele ușilor închise, își pierde siguranța, devine gelos și se teme că va pierde iubirea Vetei. Tocmai această dublă ipostază explică de ce interpretarea sa a rămas memorabilă.

Replica „Nu ți-e milă ție de mine?” concentrează, de altfel, întreaga contradicție a personajului. Într-o singură scenă, Chiriac este și omul autoritar al mahalalei, și amantul vulnerabil, și personajul comic, și bărbatul cuprins de disperare. Iar George Demetru a știut să joace toate aceste nuanțe, transformându-l pe Chiriac într-unul dintre rolurile care continuă să lege numele actorului de memoria lui I.L. Caragiale și de istoria cinematografiei românești.

Citește și: Povestea lui Dumitru Georgescu Kiriac, primul compozitor bucureștean care a valorificat folclorul autentic