Figura mareșalului Constantin Prezan ocupă un loc de prim rang în istoria militară a României moderne. Personalitate marcantă a Războiului de Întregire Națională, Prezan a fost unul dintre principalii artizani ai reorganizării armatei române și ai succeselor militare care au permis păstrarea statului român în cele mai grele momente ale Primului Război Mondial. Numele său este purtat astăzi de străzi și bulevarde din numeroase orașe ale țării, ca semn de respect pentru contribuția sa la realizarea României Mari. Viața sa reprezintă modelul clasic al ofițerului român format prin muncă, disciplină și devotament față de țară. De la începuturile modeste până la cel mai înalt grad militar, destinul său s-a împletit cu marile evenimente ale istoriei naționale.

Formarea unui ofițer de elită

Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861 în satul Sterianul de Mijloc, din comuna Butimanu, județul Ilfov, într-o familie modestă. A urmat școala primară în localitatea natală, după care a fost înscris la Școala Fiilor de Militari din Iași, alegând de timpuriu cariera armelor.

După absolvirea acestei instituții în 1878, a urmat cursurile școlii de ofițeri de infanterie, iar la 1 iulie 1880 a fost numit sublocotenent în Regimentul 7 de linie. La scurt timp, a fost repartizat la Batalionul 2 de geniu din București, armă care presupunea o pregătire tehnică complexă și aptitudini speciale. Pentru a deveni specialist, a urmat între anii 1881 și 1883 cursurile școlii speciale de geniu, fiind avansat locotenent.

Calitățile sale excepționale au determinat conducerea armatei să-l trimită la studii în Franța. A urmat cursurile Școlii de aplicație de artilerie și geniu de la Fontainebleau, unde a obținut rezultate excelente și brevetul de ofițer de stat-major. În perioada studiilor l-a cunoscut pe viitorul om politic Ion I. C. Brătianu, aflat la studii în capitala Franței.

Absolvirea cu calificativul „prea bine” în anul 1886 a confirmat valoarea tânărului ofițer, care avea să devină una dintre cele mai importante figuri ale armatei române.

Ascensiunea militară și apropierea de Casa Regală

După întoarcerea în țară, Prezan s-a remarcat prin implicarea în realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte militare ale epocii: sistemul de fortificații din jurul Bucureștiului, cunoscut drept „Cetatea București”. În anul 1896, ajuns locotenent-colonel, a fost numit pentru câteva luni comandant al acestui important complex defensiv.

Același an a marcat o cotitură decisivă în cariera sa. La 16 noiembrie 1896 a fost numit adjutant regal și atașat pe lângă principele moștenitor Ferdinand I. Această numire reflecta încrederea de care se bucura în cercurile apropiate ale monarhiei.

Prezan l-a însoțit pe principe în numeroase deplasări și activități oficiale, contribuind la pregătirea acestuia pentru rolul de viitor comandant suprem al armatei. În paralel, soția sa, Olga, a devenit doamnă de onoare a principesei Maria. Anii petrecuți în serviciul Casei Regale au consolidat relația de încredere dintre Prezan și viitorul rege, relație care avea să fie esențială în timpul războiului.

Ulterior, Prezan a ocupat funcții de comandant de regiment și de divizie. S-a remarcat în campania din 1913 la sud de Dunăre, iar în 1914 a fost avansat general de divizie și numit la comanda Corpului 4 de armată, cu sediul la Iași.

România înainte de Marele Război

Declanșarea Primului Război Mondial în 1914 a pus România într-o situație dificilă. După moartea regelui Carol I, tronul a fost ocupat de Ferdinand, iar conducerea politică a rămas în mâinile premierului Ionel Brătianu.

În această perioadă de neutralitate armată, lui Prezan i s-a propus funcția de șef al Marelui Stat Major, cu misiunea de a pregăti armata pentru război. El a refuzat, preferând să rămână la comanda Corpului 4 de armată. Funcția a revenit generalului Dumitru Iliescu, o alegere care ulterior s-a dovedit neinspirată.

Decizia lui Prezan a arătat modestia și spiritul său practic, preferând conducerea directă a trupelor în locul unei funcții administrative.

Campania din 1916 și luptele din Carpați

Intrarea României în război, la 14/27 august 1916, a avut drept obiectiv realizarea unirii naționale. Generalul Prezan a primit comanda Armatei a 4-a, care avea misiunea de a trece Carpații Orientali.

Operațiunea s-a desfășurat inițial cu succes. Trupele comandate de Prezan au avansat aproximativ 130 de kilometri în teritoriul inamic până la sfârșitul lunii septembrie. Ulterior, ofensiva Puterilor Centrale a obligat armata română să se retragă.

Retragerea s-a realizat în ordine, fără pierderi majore de organizare, demonstrând calitățile de comandant ale generalului. Armata a 4-a a apărat cu înverșunare trecătorile Carpaților Orientali și mai ales trecătoarea Oituz.

În aceste lupte s-a remarcat generalul Eremia Grigorescu, ale cărui trupe au respins atacurile inamice și au împiedicat separarea Moldovei de restul țării.

Bătălia pentru București

Situația generală a armatei române s-a deteriorat în toamna anului 1916, iar Bucureștiul a fost amenințat de ofensiva Puterilor Centrale.

Comandamentul român a organizat bătălia de pe Argeș și Neajlov, încredințând comanda grupului de armate generalului Prezan. Acesta a conceput un plan îndrăzneț de distrugere pe rând a trupelor inamice care înaintau spre capitală.

Planul nu a reușit însă din cauza superiorității numerice a adversarului și a lipsei de cooperare a armatei ruse. La 6 decembrie 1916, Bucureștiul a fost ocupat de inamic. Deși operațiunea a eșuat, Prezan rămânea unul dintre cei mai capabili comandanți ai armatei române.

Refacerea armatei române

În decembrie 1916, Prezan a fost avansat general de corp de armată și numit șef al Marelui Cartier General. Misiunea sa era extrem de dificilă: retragerea armatei în Moldova și reorganizarea acesteia pentru continuarea luptei.

Refacerea armatei s-a realizat în colaborare cu misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. În condiții dramatice – teritoriu redus, refugiați numeroși și epidemii – armata română a reușit să se reorganizeze. Prezan a coordonat transformarea unei armate înfrânte într-o forță capabilă să reziste.

Marile bătălii din 1917

Sub conducerea lui Prezan, Marele Cartier General a organizat campania din vara anului 1917. Operațiunile au inclus ofensiva de la Mărăști, condusă de Alexandru Averescu, și bătăliile defensive de la Mărășești și Oituz.

Aceste confruntări au reprezentat momente decisive ale războiului pentru România. Armata română a reușit să oprească ofensiva Puterilor Centrale și să mențină existența statului român. Victoriile defensive au demonstrat eficiența reorganizării realizate sub conducerea lui Prezan.

De la pacea forțată la Marea Unire

Revoluția bolșevică din Rusia a schimbat radical situația strategică. Rusia a încheiat pace separată cu Puterile Centrale, obligând și România să accepte armistițiul.

În 1918, armata română a intervenit în Basarabia pentru a asigura stabilitatea și pentru a permite realizarea unirii cu România.

În aprilie 1918, Prezan a fost trecut în rezervă, în contextul păcii impuse României. Regele Ferdinand nu a ratificat însă tratatul.

Situația s-a schimbat radical în toamna anului 1918, când România a reintrat în război. Prezan a revenit la conducerea Marelui Cartier General și a coordonat acțiunile militare care au asigurat apărarea noii Românii Mari. Unirea Bucovinei și a Transilvaniei a consfințit împlinirea idealului național.

Campaniile din 1919 și victoria finală

După război, armata română a trebuit să facă față pericolului reprezentat de regimul bolșevic din Ungaria. Trupele române au respins armata ungară până la Tisa, iar în iulie 1919 au trecut râul și au ocupat Budapesta.

Generalul Prezan, deși artizanul acestei victorii, a refuzat să intre în capitala ungară în fruntea trupelor, lăsând această onoare generalului Gheorghe Mărdărescu. Gestul său a demonstrat modestia și spiritul de echipă care l-au caracterizat.

Onoruri și recunoaștere

După război, Constantin Prezan s-a retras din activitate odată cu desființarea Marelui Cartier General în 1920. Meritele sale au fost recunoscute oficial. În 1923 a fost numit membru de onoare al Academia Română, o distincție rară pentru un militar.

În același an Parlamentul i-a acordat dreptul de a purta uniforma militară pe viață și de a beneficia de onorurile acordate în timpul războiului. Cea mai importantă recunoaștere a venit în 1930, când regele Carol al II-lea a instituit gradul de mareșal al României. Prezan a fost printre primii ofițeri care au primit această distincție.

Deși a fost invitat de mai multe ori să formeze guverne de uniune națională, Prezan a refuzat constant implicarea politică directă.

Ultimii ani și moștenirea lui Constantin Prezan

În ultimii ani ai vieții, mareșalul Prezan a asistat cu tristețe la criza României Mari din 1940. În acea perioadă a garantat loialitatea față de Germania a generalului Ion Antonescu, fost subaltern al său.

Constantin Prezan a murit la 27 august 1943, la conacul său din Schinetea, județul Vaslui, la puțin timp după decesul soției sale.

Funeraliile sale naționale au fost onorate de regele Mihai I și de conducerea statului, ca semn de recunoaștere pentru unul dintre cei mai mari comandanți militari români.

Mareșalul Constantin Prezan rămâne una dintre personalitățile fundamentale ale epocii în care s-a realizat unitatea națională. Prin profesionalism, modestie și devotament, el a devenit un model pentru generațiile de militari.

Numele său, purtat de străzi și bulevarde din România, amintește permanent de rolul esențial pe care l-a avut în apărarea și întregirea statului român. Destinul său ilustrează modul în care un om dedicat poate influența decisiv cursul istoriei unei națiuni.

Citește și: Maiorul Ion Coravu, eroul român de la Mărăști în Primul Război Mondial, are o stradă cu numele său în București