În istoria României, există figuri eroice care au modelat destinul națiunii prin curaj, devotament și sacrificiu. Printre acești oameni de o verticalitate morală rar întâlnită se numără și Maiorul Ion Coravu, unul dintre eroii mai puțin cunoscuți ai Primului Război Mondial, dar care a avut un rol esențial în desfășurarea uneia dintre cele mai importante bătălii din istoria Armatei Române — Bătălia de la Mărăști.

Povestea unui erou uitat din istoria României

Deși numele său nu se regăsește mereu în manualele de istorie, curajul său a fost nemăsurat, iar faptele sale au fost consemnate în lucrările celor care au înțeles adevărata semnificație a eroismului. În semn de recunoștință, Bucureștiul îi poartă numele astăzi pe o stradă, menținând vie amintirea unui tânăr care și-a dat viața pentru patrie.

Ion Coravu a fost ofițer de infanterie în Regimentul III Dâmbovița nr. 22, cu garnizoana la Târgoviște, în primele decenii ale secolului XX. Dincolo de disciplina militară, el s-a remarcat printr-o educație solidă și un caracter demn, calități care aveau să-l transforme într-un lider respectat de subordonați și camarazi. 

A activat ca instructor la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, unde, în calitate de locotenent, conducea o companie de elevi militari. Era un model de seriozitate, dăruire și curaj — trăsături ce aveau să-i definească și sfârșitul eroic.

Intrarea României în război și începutul luptei

Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, Ion Coravu a revenit la comanda Companiei a IX-a din Regimentul 22 Dâmbovița, pregătit să își apere țara. Regimentul său a participat activ la luptele din Ardeal, trecând Carpații și confruntându-se cu trupele austro-ungare într-o campanie dificilă.

După succesele inițiale, armata română a fost forțată să se retragă în urma contraofensivei Puterilor Centrale, iar Coravu, alături de oamenii săi, a luptat cu eroism în retragerea din zona Muscel. Atmosfera acelor zile dramatice, pline de curaj, dar și de suferință, a fost evocată ulterior de Camil Petrescu în romanul său „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”.

Până în primăvara anului 1917, armata română trecuse printr-o transformare radicală. Experiența amară a înfrângerilor din 1916 fusese urmată de o amplă reorganizare: soldații erau mai bine antrenați, dotările militare moderne, iar moralul ridicat de promisiunile Regelui Ferdinand privind reformele agrară și electorală. 

Armata a II-a română, în cadrul căreia lupta Coravu, dispunea acum de unități aeronautice, batalioane de pionieri, trupe de transmisiuni și chiar de mașini blindate, folosite pentru prima dată în luptă.

Pregătirea ofensivei de la Mărăști

În vara anului 1917, comandamentul român, sub conducerea generalului Alexandru Averescu, a planificat o amplă ofensivă menită să redreseze situația strategică și să redea încrederea trupelor. Ținta principală era satul Mărăști, fortificat de trupele austro-ungare și germane, un punct cheie al frontului.

Misiunea căpitanului Ion Coravu era una de o importanță crucială: împreună cu două companii, trebuia să ocupe satul Mărăști și să asigure pătrunderea trupelor române în dispozitivul inamic.

La data de 24 iulie 1917 (stil vechi)/6 august (stil nou), la ora 3:45 dimineața, a început atacul de infanterie. Diviziile 3, 1 și 6 de infanterie aveau misiunea de a cuceri satul, bombardat intens în zilele anterioare. Luptele au fost crâncene, iar satul, puternic fortificat, a opus rezistență dură.

La ora 6:30, după un asalt eroic, satul Mărăști a fost cucerit. Artileria română a continuat bombardamentele pentru a neutraliza focarele de rezistență, iar infanteria și-a reluat înaintarea, cucerind succesiv pozițiile inamice.

Ultima luptă a eroului Ion Coravu

După trei ore de confruntări continue, trupele române au reușit să cucerească dealul Teiușul, o poziție strategică a inamicului. Acolo, în plin avânt ofensiv, căpitanul Ion Coravu avea să își afle sfârșitul.

Avea doar 21 de ani. În celebra lucrare „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919”, istoricul Constantin Kirițescu descrie scena dramatică a morții sale:

„În seara zilei de 27 iulie, aproape de miezul nopţii, toate crestele erau în mâna românilor. Două companii din Regimentul 22, rătăcite de o călăuză trădătoare, sunt vârâte într-o râpă, în mijlocul unor puternice poziţii duşmane bine întărite. 

Dar comandantul lor e căpitanul Coravu, cuceritorul satului Mărăşti. El se aşeză în fruntea celor două companii şi porneşte la asaltul dealului Teiului, cu cel dintâi val de asalt, cu câte o grenadă în fiecare mână şi cu buzunarele pline. 

Soldaţii celor două companii sunt decimaţi de focurile încrucişate ale duşmanului. Coravu cade ciuruit de gloanţe, lăsând nepieritoare amintirea unui adevărat erou, fericită îmbinare de înălţător idealism, de cultură solidă şi de avânt dispreţuitor de moarte.”

În acea noapte, 118 dintre soldații săi au căzut alături de el. Pentru sacrificiul și curajul său, Ion Coravu a fost înaintat post-mortem la gradul de maior, fiind înmormântat în Mausoleul de la Mărășești, alături de camarazii săi de arme.

Bătălia de la Mărăști – victoria care a schimbat destinul României

Ofensiva de la Mărăști a fost una dintre cele mai mari și mai glorioase operațiuni militare ale Armatei Române din Primul Război Mondial. Sub comanda generalului Alexandru Averescu, soldații români au reușit să străpungă liniile inamice și să forțeze retragerea trupelor germane și austro-ungare.

Raportul generalului Averescu, redactat după bătălie, sintetiza perfect semnificația acestei victorii:

„Moralul ofițerilor și trupei Armatei a II-a române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din fața lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material — arme, mitraliere, tunuri.”

Rezultatele au fost impresionante: 30 de sate eliberate, 500 km² recâștigați, 3.000 de prizonieri și peste 60 de tunuri capturate. Într-o perioadă în care armata română avea nevoie disperată de o victorie morală, Mărăștiul a devenit simbolul renașterii naționale.

Mausoleul de la Mărășești – templul eroilor

Memoria celor căzuți în această bătălie, printre care și maiorul Ion Coravu, este păstrată vie prin Mausoleul de la Mărășești, ridicat ca un omagiu pentru toți cei care au luptat și murit pentru întregirea României.

Ideea construirii mausoleului a apărut încă din timpul războiului, la inițiativa unor ofițeri ai Armatei a II-a Române, care au înființat „Societatea Mărăști”. Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928, iar monumentul a devenit, în timp, un simbol național al eroismului românesc.

Sub cupola sa odihnesc rămășițele a peste 5.000 de soldați și ofițeri români, printre care și Ion Coravu, tânărul ofițer care a dovedit că dragostea de țară poate fi mai puternică decât frica de moarte.

Un erou nemuritor în memoria orașului

Pentru faptele sale de vitejie, autoritățile au decis ca numele lui Ion Coravu să fie imortalizat în memoria colectivă, dându-l unei străzi din București. Astfel, oricine trece astăzi pe Strada Maior Ion Coravu, situată în sectorul 2 al Capitalei, calcă, simbolic, pe urmele unui erou care a scris cu sângele său o pagină de glorie în istoria României.

Strada, devenită o arteră importantă a orașului, este mai mult decât o simplă denumire urbană. Ea reprezintă recunoașterea oficială a sacrificiului unui om care și-a pus patria mai presus de propria viață.

De altfel, victoria de la Mărăști a fost celebrată de toate regimurile politice care s-au succedat de-a lungul timpului, fiind considerată „bătălia de aur” a Armatei Române. Indiferent de epocă sau ideologie, această izbândă a fost și rămâne un simbol al demnității naționale.

Moștenirea lui Ion Coravu

Astăzi, la mai bine de un secol de la jertfa sa, povestea lui Ion Coravu continuă să inspire. El întruchipează idealul tânărului român care și-a iubit țara până la sacrificiu total, dar și imaginea unei generații de eroi care au înțeles că libertatea nu se câștigă fără luptă și fără sânge.

De la elevul disciplinat al Liceului Militar „Nicolae Filipescu”, la comandantul curajos al Regimentului 22 Dâmbovița, drumul său a fost scurt, dar plin de semnificație. Fiecare pas făcut pe câmpul de luptă a fost o declarație de dragoste pentru România.

Astăzi, când trecem prin București și vedem numele său scris pe plăcuțele străzii, ar trebui să ne amintim că acel nume nu este doar un toponim, ci o lecție de curaj, onoare și sacrificiu.

Maiorul Ion Coravu a fost mai mult decât un ofițer al Armatei Române. A fost un simbol al unei generații care a luptat pentru idealul național, pentru libertatea și demnitatea României. Moartea sa pe frontul de la Mărăști, la doar 21 de ani, este dovada supremă a devotamentului față de patrie.

Deși timpul a trecut, numele său nu trebuie să se piardă în uitare. Bucureștiul îi poartă amintirea pe o stradă care îi poartă numele, iar Mausoleul de la Mărășești adăpostește, în tăcerea solemnă a pietrei, curajul unui om care a dăruit totul pentru țară.

Povestea lui Ion Coravu nu este doar o filă de istorie. Este o mărturie vie a faptului că adevărații eroi nu mor niciodată, ci trăiesc prin faptele lor, prin memoria colectivă și prin recunoștința unui popor care nu își uită apărătorii.

Citește și: „Pe aici nu se trece!” Generalul Eremia Grigorescu, eroul Primului Război Mondial, se odihnește în Mausoleul de la Mărășești