De fiecare dată când traversăm un bulevard sau o stradă purtând numele unui personaj istoric, rareori ne oprim să reflectăm asupra moștenirii sale. În București, Bulevardul Iancu de Hunedoara este un astfel de loc care amintește de unul dintre cei mai mari comandanți militari pe care i-a dat Europa medievală. Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și strateg desăvârșit, a marcat decisiv istoria continentului prin victoria sa de la Belgrad, din 1456, o confruntare ce a schimbat destinul întregii Creștinătăți.

Origini și formare

Puțini știu că, în semn de recunoștință pentru faptele sale, clopotele bisericilor catolice din întreaga lume, de la Roma la Paris și de la Viena până la Rio de Janeiro, bat la ora 12 în fiecare zi, în amintirea victoriei obținute de voievod împotriva uriașei armate otomane.

Iancu de Hunedoara s-a născut, cel mai probabil, în anul 1407, în regiunea Transilvaniei, în zona Hațegului sau a Hunedoarei. Originea sa etnică a fost mult timp dezbătută, unii susținând că era maghiar sau cuman. Cu toate acestea, numeroase izvoare și cercetători afirmă fără echivoc că era de neam românesc.

Ambasadorul burgund Phillipe de Commine, contemporan cu Iancu, scria că acesta era valah, asemenea tatălui său, numindu-l chiar „Le chevalier blanc de la Valachie” („Cavalerul alb al Valahiei”). La rândul său, viitorul papă Pius al II-lea, Silvio Piccolomini, sublinia că „Iancu nu a sporit atât gloria ungurilor, cât a românilor, dintre care se trăgea”.

Indiferent de polemici, cert este că Iancu de Hunedoara s-a ridicat dintr-o familie modestă și a reușit, prin curaj, inteligență și calități militare, să urce pe cele mai înalte trepte ale puterii politice și militare ale regatului Ungariei.

Ascensiunea politică și primele funcții

Cariera sa politică a început în serviciul regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în anii 1436-1437, când a luptat pentru recunoașterea acestuia ca rege al Cehiei. În 1438, a fost numit de către Albert I de Habsburg, noul rege al Ungariei, ban al Severinului, alături de fratele său Ioan cel Tânăr.

Acesta a fost primul pas important pe scena politică a vremii. Ulterior, la 7 martie 1441, Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. Odată cu preluarea acestei funcții, a început reorganizarea militară a provinciei, conștient fiind că pericolul otoman creștea cu fiecare an.

Campaniile anti-otomane

Cariera militară a lui Iancu de Hunedoara este impresionantă, plină de bătălii și campanii menite să stăvilească înaintarea otomană spre inima Europei.

Printre confruntările cele mai cunoscute se numără:

·       Bătăliile din 1442, la Sântimbru, Sibiu și pe valea Ialomiței, unde a obținut victorii răsunătoare asupra trupelor turcești.

·       Campania cea lungă (septembrie 1443 – februarie 1444), o expediție de proporții care a arătat că Imperiul Otoman putea fi înfruntat pe teritoriul său.

·       Bătălia de la Varna (1444), unde, deși cruciada s-a încheiat tragic cu moartea regelui Vladislav al III-lea, Iancu și-a demonstrat încă o dată calitățile de comandant.

·       Bătălia de la Kossovopolje (1448), unde a încercat, din nou, să oprească înaintarea otomană, chiar dacă victoria nu a fost de partea sa.

Dar cea mai strălucită și mai importantă bătălie a rămas cea de la Belgrad, din 1456.

Bătălia de la Belgrad – moment de cotitură în istoria Europei

În 1453, Constantinopolul căzuse sub forța armatelor sultanului Mahomed al II-lea, marcând sfârșitul Imperiului Bizantin. Încurajat de acest succes, sultanul și-a îndreptat armata uriașă spre centrul Europei.

Belgradul, considerat cheia Europei Centrale, devenea următoarea țintă. Cucerirea orașului ar fi deschis drumul spre Viena și mai departe, amenințând întreaga civilizație occidentală.

Mahomed al II-lea a adunat o armată impresionantă de circa 150.000 de soldați, o artilerie superioară celei folosite la cucerirea Constantinopolului și o flotă de 60-65 de galere, sprijinite de aproximativ 150 de vase mai mici.

În fața acestei uriașe forțe, Iancu de Hunedoara a organizat o rezistență eroică. A întărit garnizoana cetății cu 5.000 de mercenari și, cu sprijinul franciscanului Ioan de Capistrano, a ridicat o armată populară de circa 30.000 de oameni, în majoritate vlahi și sârbi ortodocși. De asemenea, a improvizat o flotă de 200 de vase care a reușit să înfrunte corăbiile otomane pe Dunăre.

După lupte cumplite, în iulie 1456, Iancu de Hunedoara a obținut o victorie extraordinară, respingând definitiv armata otomană și salvând astfel nu doar Belgradul, ci întreaga Europă de Vest de la cucerirea islamică.

Ecoul victoriei și recunoștința Europei

Victoria de la Belgrad a avut un impact imens. Papa Calixt al III-lea a numit-o „cel mai fericit moment al vieții sale” și, printr-o bulă papală din 6 august 1456, a decretat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să bată zilnic, la ora 12.00, „până la sfârșitul veacurilor”.

Această tradiție, a clopotelor de amiază, se păstrează și astăzi și este un omagiu adus marelui voievod român care a reușit să oprească înaintarea otomană spre inima continentului.

Belgradul a rămas liber, iar expansiunea Imperiului Otoman a fost întârziată cu aproape 70 de ani, timp prețios pentru Europa de a-și consolida instituțiile și apărarea.

Moștenirea lui Iancu de Hunedoara

Iancu de Hunedoara nu a fost doar un strateg militar, ci și un lider politic cu o viziune de ansamblu. Prin organizarea apărării Transilvaniei, prin alianțele create și prin spiritul său de sacrificiu, a reușit să inspire întreaga Europă creștină.

Chiar și adversarii săi îi recunoșteau calitățile. A fost văzut ca „apărător al creștinătății”, un titlu pe care istoria i l-a confirmat din plin.

Din păcate, la scurt timp după victoria de la Belgrad, Iancu de Hunedoara a murit de ciumă, la 11 august 1456, în tabăra militară. A fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Romano-Catolică, loc unde încă poate fi văzut sarcofagul său.

Iancu de Hunedoara și memoria colectivă

Astăzi, numele său este purtat de străzi, bulevarde și instituții, fiind un simbol al curajului și al demnității românești. În București, Bulevardul Iancu de Hunedoara nu este doar un punct de reper urban, ci și un monument de memorie, o aducere aminte a faptului că un voievod din Transilvania a schimbat destinul întregii Europe.

La nivel internațional, amintirea sa este legată de clopotele de la amiază, care continuă să bată în semn de recunoștință pentru sacrificiul său. De la Barcelona la Lisabona și de la Viena la Rio de Janeiro, acest ritual zilnic reprezintă o mărturie vie a faptului că istoria Europei ar fi putut arăta cu totul altfel fără eroismul lui Iancu de Hunedoara.

Iancu de Hunedoara rămâne una dintre figurile esențiale ale Evului Mediu european. Prin victoriile sale, prin sacrificiile făcute și prin hotărârea cu care a apărat civilizația creștină, a reușit să își asigure un loc de cinste în istorie.

Numele său, prezent astăzi pe bulevarde și monumente, nu este doar o simplă amintire, ci o lecție despre curaj, unitate și despre puterea unui lider care, pornind dintr-o familie modestă, a reușit să schimbe destinul unei lumi întregi.

Citește și: S-a iubit cu 700 de femei, pe care Mihail Kogălniceanu le nota într-o agendă. Patimile domnitorului Alexandru Ioan Cuza