Alexandru Obregia s-a născut la 20 iulie 1860, la Iași, și a rămas unul dintre cei mai importanți medici psihiatri ai României. Încă de la început, Obregia a manifestat o înclinație puternică pentru studiul psihicului uman și pentru înțelegerea bolilor mintale. 

Tinerețea și formarea profesională a lui Alexandru Obregia

A fost elev al profesorului dr. Alexandru Suțu și și-a concentrat studiile asupra morfologiei sistemului nervos, schizofreniei și paraliziei generale. În cariera sa, a introdus și proceduri inovatoare, cum ar fi puncția suboccipitală, o metodă revoluționară pentru practica neurologică românească a timpului.

Profesorul Obregia era recunoscut pentru felul său unic de a privi pacienții. El spunea: „N-am pronunțat niciodată cuvântul nebun și nici măcar alienat. Nu știu dacă termenul bolnav e cel mai potrivit. Poate că e mai cuminte să spunem chinuit.”

Această abordare demonstrează empatia și respectul său profund față de cei care sufereau de afecțiuni mintale, punând accent pe tratarea oamenilor și nu doar a bolilor.

Viziunea și inițiativa Spitalului de Psihiatrie București

Povestea Spitalului de Psihiatrie care-i poartă astăzi numele începe în 1906. Alexandru Obregia, împreună cu primul-ministru Gheorghe Grigore Cantacuzino, a propus o lege pentru înființarea unui ospiciu pentru „alienați” lângă București, pe un teren administrat de Eforia Spitalelor Civile, între Filaret și Văcărești. Pe 10 martie 1906, s-a alocat suma de 2.500.000 lei pentru ridicarea clădirii, cu termen de finalizare în doi ani.

Obregia s-a implicat personal în toate etapele construcției. A participat la realizarea planurilor, a decis structura de organizare și a preluat rolul de director superior tehnic și administrativ al viitorului spital. 

Obiectivul său era ambițios: 34 de pavilioane și 2.000 de paturi, ceea ce făcea din această unitate cel mai mare spital de psihiatrie din România și unul dintre cele mai importante din Europa. Din păcate, Primul Război Mondial a amânat inaugurarea până în 1923, însă viziunea și perseverența lui Obregia au rămas constante.

Obregia – profesor, mentor și inovator în psihiatrie

În paralel cu activitatea sa administrativă, Alexandru Obregia a fost profesor titular al Catedrei de Psihiatrie și Clinica bolilor mintale de la Facultatea de Medicină din București între 1910 și 1924.

Elevii săi îl considerau un mentor exigent și empatic, care încuraja dezvoltarea profesională și inovația în domeniul psihiatriei. Cariera sa academică a fost marcată de contribuții importante în înțelegerea schizofreniei și paraliziei generale, domenii în care a adus metodologie modernă și claritate științifică.

Pe lângă cercetarea clinică și activitatea didactică, Obregia a avut o influență majoră asupra percepției sociale a bolnavilor mintali.

 El a redefinit modul de abordare a acestor persoane, insistând ca pacienții să fie tratați cu respect și considerație. Această filosofie a fost fundamentul unei psihiatrie moderne în România și a stabilit standarde înalte pentru îngrijirea pacienților.

Spitalul modern și metoda holistică de tratament

Obregia a fost convins că vindecarea pacienților depinde nu doar de tratamentele medicale, ci și de mediu și de interacțiunile sociale. În spitalul proiectat de el, pavilioanele erau spațioase, existau grădini, săli de terapie și spații de recreere, toate concepute pentru confortul și siguranța pacienților. 

Această abordare holistică permitea recuperarea mai multor bolnavi și oferea rezultate remarcabile: mai mult de 40% dintre pacienți se vindecau complet, un rezultat excepțional pentru acea vreme.

În perioada 1927-1930, Obregia a ocupat funcția de director superior tehnic și administrativ al Spitalului Central, consolidând reputația instituției ca un centru de excelență în tratamentul afecțiunilor mintale. 

În 1934, s-a retras, lăsând spitalul pe mâna elevului său Petre Tomescu, care a continuat tradiția mentorului său. Tomescu a descris impactul lui Obregia în termeni elogioși, comparându-l cu Pinel, cel care a eliberat pacienții mintal în Franța.

Moștenirea lui Alexandru Obregia

Mostenirea lui Alexandru Obregia nu se rezumă doar la clădirea spitalului sau la performanțele sale medicale. Ea constă și în schimbarea mentalităților și percepțiilor asupra psihiatriei în România. Obregia a demonstrat că pacienții mintali nu sunt „alienati” sau „nebuni”, ci chinuiți, iar tratamentul lor trebuie să fie uman, științific și respectuos.

În plus, el a creat o structură administrativă eficientă, a selectat personal calificat și a implementat proceduri clare pentru îngrijirea pacienților. Astfel, Spitalul de Psihiatrie București a devenit un centru de excelență recunoscut internațional, tratând mii de pacienți anual și oferind un model de bune practici pentru alte instituții din țară.

Profesorul Obregia a transformat psihiatria într-o disciplină medicală respectată, bazată pe știință, empatie și respect pentru demnitatea umană. El a demonstrat că tratamentele moderne, combinate cu un mediu adecvat și o abordare holistică, pot produce rezultate remarcabile în vindecarea bolilor mintale, chiar și în cazul pacienților considerați incurabili.

Alexandru Obregia rămâne o figură emblematică în istoria medicinei românești. Prin viziunea sa, profesionalismul și empatia față de pacienți, a schimbat modul în care societatea privește bolile mintale și a pus bazele psihiatriei moderne în România.

Spitalul care îi poartă numele nu este doar o instituție medicală, ci un simbol al compasiunii, al inovației și al respectului pentru ființa umană. Astfel, Alexandru Obregia rămâne pentru eternitate medicul care a tratat și vindecat mii de români „alienați mental”, oferindu-le șansa unei vieți demne și recuperabile.

Citește și: Istoria Spitalului Colentina: „Noul Pantelimon”, inaugurat de Alexandru Ioan Cuza