Bucureștiul anilor ’40 nu era doar un oraș al contrastelor arhitecturale și al transformărilor politice violente, ci și un teritoriu dominat de frică, haos și criminalitate. Crizele economice succesive, lipsurile generate de război și corupția generalizată au transformat Capitala într-un adevărat câmp de luptă între bande de infractori și o poliție slăbită, adesea compromisă. În acest peisaj tulbure apare figura lui Eugen Alimănescu, un personaj care avea să împartă istoria în două: înainte și după Brigada Fulger. Pentru unii, Alimănescu a fost un erou fără egal, un justițiar neînfricat. Pentru alții, un călău care a trecut constant dincolo de limitele legii. Cert este că numele său a devenit legendă.

Un polițist legendar, comparat cu marii justițiari ai lumii

Eugen Alimănescu a intrat în istorie ca unul dintre cei mai eficienți și controversați oameni ai legii pe care i-a avut România. Istoricii l-au comparat adesea cu Elliot Ness, celebrul agent american care l-a doborât pe Al Capone, sau cu Cesare Mori, prefectul italian care a condus, sub regimul lui Mussolini, cea mai amplă campanie antimafiotă din Italia. La fel ca aceștia, Alimănescu a înțeles că lupta cu crima organizată nu putea fi câștigată cu jumătăți de măsură.

Într-un București sufocat de bande violente, jafuri armate și asasinate, el a ales să lupte frontal, fără compromisuri. Metodele sale aveau să stârnească admirație, dar și teamă, atât în rândul infractorilor, cât și în interiorul sistemului.

De la Slatina la front și drumul spre Poliție

Eugen Alimănescu s-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina, într-o familie modestă. Tatăl său era funcționar la primărie, iar mama casnică. A urmat o școală de contabilitate și comerț în orașul natal, apoi s-a mutat la București, unde a lucrat ca funcționar la Institutul de Cooperație și ulterior ca contabil la o societate comercială.

Viața lui avea să se schimbe radical odată cu izbucnirea războiului. A fost concentrat la Batalionul 20 Transmisiuni, cu gradul de sergent, și trimis pe frontul din URSS. Curajul și faptele sale din timpul conflictului i-au adus decorația Virtutea Militară. Războiul i-a șlefuit caracterul și i-a întărit convingerea că disciplina și forța sunt singurele arme eficiente împotriva haosului.

Bucureștiul postbelic, un paradis al infractorilor

După război, la vârsta de 29 de ani, Alimănescu a intrat în Poliție. Pe 1 iunie 1945, și-a depus cererea și a fost angajat ca ofițer operativ, responsabil cu strângerea de informații din teren. Capitala traversa una dintre cele mai negre perioade ale sale. Ocupația sovietică, lipsa alimentelor și inflația galopantă au dus la explozia criminalității.

În doar patru luni de activitate, se spune că Alimănescu a reușit să captureze aproximativ 1.000 de spărgători. Rezultatele sale spectaculoase l-au propulsat rapid în funcția de comisar. Însă succesul a venit la pachet cu o descoperire amară: corupția era adânc înrădăcinată nu doar în rândul polițiștilor, ci și al magistraților.

Nașterea Brigăzii Fulger, arma absolută împotriva mafiei

Convins că nu poate conta pe un sistem compromis, Eugen Alimănescu a decis să acționeze pe cont propriu. A ales personal 22 de tineri polițiști, animați de aceleași idealuri de dreptate, și a pus bazele celebrei Brigăzi Fulger. Scopul declarat era clar: „stârpirea bandiților și borfașilor din Capitală și provincie”.

Brigada era dotată cu mașini de intervenție rapidă și pistoale automate, folosite fără ezitare în confruntările directe cu infractorii. Alimănescu și oamenii săi au intrat într-un război deschis cu lumea interlopă, în special în cartierele Rahova și Ferentari, adevărate bastioane ale crimei organizate.

Metode extreme pentru vremuri extreme

Comisarul știa că, odată arestați, mulți infractori erau eliberați rapid prin mită și influență politică. Soluția aleasă de Alimănescu a fost una radicală și aflată la limita legii. Îi urmărea, îi provoca și, în multe cazuri, îi executa pe loc, justificând ulterior faptele prin tentative de fugă sau atac armat.

Istoricul Dan Falcan explică faptul că aceste metode, deși ilegale, erau considerate de unii necesare într-un oraș dominat de teroare. Rapid, infractorii au început să se teamă de Brigada Fulger, iar comunități din toată țara solicitau intervenția acesteia.

Presa și mitul Comisarului de Fier

Faptele lui Alimănescu au dominat prima pagină a ziarelor vremii. Publicații importante aveau rubrici dedicate activității sale, precum „Brigada lui Alimănescu în acțiune” sau „Întâmplări din Capitală”. Ziarul Universul descria adevărate „reportaje de război” între bandiți și polițiști, conduși de „cel mai cutezător polițist pe care l-a avut vreodată Capitala”.

Comisarul își fotografia adesea capturile, vii sau moarte, alături de un carton pe care scria: „Bandiți uciși în lupta cu Brigada Alimănescu”. Imaginea sa publică oscila între erou salvator și personaj sinistru.

Mari lovituri împotriva crimei organizate

Printre cele mai spectaculoase acțiuni se numără capturarea autorilor jafului de la Banca Națională din Brașov. Spărgătorii Voinescu și Cairo reușiseră să fure un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur. Alimănescu a organizat o ambuscadă, iar cei doi infractori s-au împușcat reciproc în timpul intervenției.

De asemenea, comisarul l-a capturat pe Iancu Berilă, unul dintre cei mai odioși criminali în serie din România, responsabil pentru moartea a 20 de brutari. În 1947, Alimănescu l-a prins în somn, având asupra sa cuțitul pregătit pentru următoarea victimă.

În mâinile sale au mai căzut Gică Cioc, zis Balaurul, Argintarul și numeroși alți lideri de bande.

Tortura, acuzațiile și colaborarea cu regimul comunist

Faima lui Alimănescu a fost dublată de acuzații grave privind metodele de anchetă. Se vorbea despre torturi brutale, de la spânzurare la incendieri simulate, aplicate fără a ține cont de vinovăție. Biroul său ar fi fost plin de bice, arme și cătușe.

Într-o perioadă, comisarul a fost cooptat de comuniști și a devenit membru al Partidului Comunist Român. Există suspiciuni că Securitatea l-a folosit în acțiuni de eliminare a rezistenței anticomuniste, în Banat și Făgăraș.

Căderea și moartea misterioasă

Temut și incomod, Alimănescu a devenit, în cele din urmă, o problemă pentru regim. Din 1948 a fost filat, iar în 1951 a căzut în dizgrație, fiind exclus din partid și arestat. Condamnat pentru abuzuri și crime, a fost trimis la Canal, unde a fost înregistrat sub un alt nume, pentru a fi protejat de foștii infractori pe care îi arestase.

După doi ani de detenție, a fost eliberat, dar nu a mai cunoscut liniștea. A fost acuzat ulterior de delapidare și reținut din nou. În timpul unui transport spre Zimnicea, a murit în condiții suspecte. Oficial, s-a spus că a încercat să fugă de sub escortă. Neoficial, mulți au crezut că a fost eliminat.

Moștenirea unui personaj imposibil de judecat

Eugen Alimănescu rămâne una dintre cele mai controversate figuri din istoria Bucureștiului. Erou sau criminal, justițiar sau abuzator, Comisarul de Fier a schimbat definitiv raportul de forțe dintre lege și infractori. Povestea sa este, poate, cea mai dură dovadă că istoria nu este niciodată alb sau negru, ci o succesiune de nuanțe de gri, sculptate de vremuri extreme și oameni dispuși să le înfrunte cu orice preț.

Citește și: Istoria gangsterului Gică Cioc, ”Balaurul” din Ferentari care a terorizat bucureștenii în anii '40