Skip to main content

Focus

Povești de București: La cârciuma „Trei ochi sub plapomă” beai vin adus cu oala din pivniță

Povești de București: La cârciuma „Trei ochi sub plapomă” beai vin adus cu oala din pivniță

Bucurestiul Interbelic, anii 1930.

By Andreea Bisinicu

  • Articole
  • 16 NOV 26

Bucureștiul de altădată a avut o mulțime de cârciumi cu denumiri pitorești, inspirate fie din poreclele proprietarilor, fie din întâmplări care ajungeau să circule din mahala în mahala. Printre cele mai neobișnuite nume rămâne „La trei ochi sub plapumă”, un birt despre care memoria vechiului București a păstrat povești savuroase despre mâncare, vin, lăutari și o crâșmăriță care și-ar fi pierdut un ochi în timpul unei confruntări cu hoții. Localul era legat de zona Căii Moșilor, una dintre marile artere comerciale ale Capitalei de odinioară. Potrivit relatării memorialistului Alexandru Predescu, cârciuma fusese cunoscută inițial drept „Cârciuma Fărămițoaiei”, iar după ce a fost cumpărată de Gheorghe Băcanu, bucureștenii i-au dat numele care avea să o transforme într-un reper al folclorului urban. Povestea este consemnată și în materiale dedicate istoriei vechilor cârciumi bucureștene.

De unde venea numele „La trei ochi sub plapumă”

Denumirea localului era legată, potrivit tradiției consemnate de Alexandru Predescu, de soția lui Gheorghe Băcanu. Femeia era oarbă de ochiul stâng, iar această particularitate a devenit motivul unei porecle pe care bucureștenii au transformat-o rapid în numele cârciumii. Explicația era simplă și, în spiritul umorului bucureștean de odinioară, suficient de sugestivă: cei doi soți aveau împreună doar trei ochi, astfel încât, „sub plapumă”, erau trei ochi în loc de patru.

Într-un București în care numele localurilor erau adesea adevărate mici povești, asemenea formule nu erau neobișnuite. Cercetările lingvistice dedicate denumirilor comerciale bucureștene consemnează „La Trei Ochi sub Plapumă” drept nume metaforic al unui birt, alături de alte denumiri pitorești precum „La Trei Sarmale”. Prin urmare, numele cârciumii nu este doar o invenție literară târzie, ci apare în documentarea nomenclaturii comerciale bucureștene.

Crâșmărița care gătea sarmale și ciorbă de burtă

Dacă porecla femeii a rămas în istoria localului datorită unui defect fizic, mărturiile memorialistice insistă asupra unui alt aspect: talentul ei gospodăresc. Potrivit lui Alexandru Predescu, mâncărurile pregătite de soția lui Gheorghe Băcanu se bucurau de o reputație deosebită, iar oamenii nu ajungeau la cârciumă doar pentru vin și muzică, ci și pentru bucatele pregătite în gospodăria localului.

Printre preparatele asociate cu birtul se numărau ciorba de burtă, tuslamaua, piftia, cârnații „trandafir”, scordoleaua de raci și sarmalele. În relatarea lui Predescu, sarmalele erau asociate chiar cu porecla crâșmăriței, fiind pomenite drept „sarmalele chioarei”. Din perspectiva gastronomiei bucureștene de odinioară, lista este sugestivă pentru meniurile consistente ale cârciumilor populare, unde mâncarea trebuia să fie sățioasă și să se potrivească vinului servit.

Ciorba de burtă și tuslamaua ocupau un loc important în cultura culinară urbană a epocii. La fel, piftia, sarmalele și preparatele din raci făceau parte din repertoriul bucătăriei tradiționale de cârciumă. În cazul localului „La trei ochi sub plapumă”, aceste mâncăruri au contribuit la construirea reputației sale, transformând birtul într-un loc despre care se vorbea nu doar pentru numele neobișnuit, ci și pentru ceea ce se găsea în farfurie.

Vinul era adus direct din pivniță

Una dintre cele mai pitorești informații păstrate despre local se referă la modul în care era servit vinul. Gheorghe Băcanu ar fi coborât în pivniță și ar fi adus vinul cu oala, pentru fiecare client în parte. Explicația oferită de memoria epocii era că vinul trebuia păstrat cât mai proaspăt și răcoros, fără să fie lăsat să „se trezească”.

Imaginea este caracteristică pentru lumea cârciumilor bucureștene de odinioară: pivnița răcoroasă, vinul adus direct din locul în care era păstrat, mesele ocupate de mușterii și lăutarii care completau atmosfera. Nu era vorba despre un serviciu sofisticat în sensul modern al cuvântului, ci despre o formă de ospitalitate adaptată unei lumi în care vinul de pivniță și mâncarea gătită în casă reprezentau principalele atracții ale unui birt.

Potrivit relatării memorialistice, vinul proaspăt îi făcea pe clienți să rămână mai mult la masă. Când atmosfera se încingea, lăutarii erau chemați să cânte, iar Gheorghe Băcanu devenea, la rândul său, povestitor. Una dintre istoriile pe care mușteriii voiau să le audă era chiar povestea înfruntării dintre soția cârciumarului și hoții care încercaseră să dea lovitura în gospodăria lor.

Povestea luptei cu hoții

Legenda crâșmăriței spune că pierderea ochiului stâng ar fi fost legată de o confruntare violentă. Potrivit relatării citate de Predescu, femeia ar fi fost atacată de hoți care încercau să jefuiască averea familiei. În timpul luptei, ea s-ar fi apărat cu un făcăleț și ar fi reușit să reziste atacatorilor, dar și-ar fi pierdut ochiul.

Povestea trebuie privită ca ceea ce este în sursele memorialistice: o istorie transmisă despre local și despre personajele sale, nu ca un fapt judiciar documentat printr-un dosar de epocă. Tocmai caracterul ei spectaculos a făcut-o însă potrivită pentru lumea cârciumilor, unde întâmplările neobișnuite erau transformate în povești repetate seară de seară. Femeia care gătea sarmale, servea clienții și își apărase casa cu făcălețul a devenit astfel un personaj al Bucureștiului legendar.

În această poveste, numele „La trei ochi sub plapumă” capătă o semnificație suplimentară. Dincolo de jocul de cuvinte legat de infirmitatea crâșmăriței, denumirea ajunge să păstreze memoria unui cuplu și a unei cârciumi despre care bucureștenii au continuat să vorbească mult timp după dispariția localului.

Cârciuma de la Calea Moșilor și lumea mahalalelor

Localul era plasat, în relatările despre Bucureștiul vechi, în apropierea răspântiei dintre Calea Moșilor și Bulevardul Carol, fostul Bulevard al Republicii. Zona avea o importanță deosebită în vechiul oraș, Calea Moșilor fiind una dintre arterele care făceau legătura dintre centrul Capitalei și zona Obor.

În jurul unor asemenea artere comerciale se dezvoltase o lume pestriță, formată din negustori, meseriași, birjari, muncitori și mici comercianți. Cârciumile aveau un rol care depășea simpla alimentație publică. Ele erau locuri de întâlnire, spații pentru conversație, muzică și schimb de informații. În acest mediu, un nume precum „La trei ochi sub plapumă” putea deveni cu ușurință un reper pe care oamenii îl foloseau pentru orientare sau pentru a indica un loc cunoscut.

Surse istorice despre viața cartierelor bucureștene menționează „La trei ochi sub plapumă” printre localurile populare asociate cu zonele locuite de meseriași și mici întreprinzători. Atmosfera acestor cârciumi era strâns legată de cultura urbană a mahalalelor și de obiceiul bucureștenilor de a petrece serile în jurul meselor, cu mâncare, vin și muzică.

Lăutarii făceau parte din farmecul localului

Muzica reprezenta un ingredient important al vieții de cârciumă din București. La „La trei ochi sub plapumă”, potrivit relatărilor păstrate, lăutarii erau chemați să cânte atunci când clienții se încălzeau la vin. Repertoriul putea trece de la cântece de petrecere la melodii „de inimă albastră”, iar muzica transforma o simplă masă într-o seară de petrecere.

Numele tarafului „Ochialbi” apare, de asemenea, în legătură cu localul într-o relatare despre începuturile organizării profesionale a ziariștilor români. Potrivit acestei surse, după adunarea de constituire, participanții ar fi sărbătorit evenimentul la restaurantul „Trei ochi sub plapumă”, unde cânta taraful Ochialbi. Informația arată cât de puternică a rămas memoria localului în poveștile despre viața publică și culturală a Bucureștiului.

Totuși, cronologia acestei mențiuni trebuie tratată cu atenție. O sursă memorialistică publicată în România literară susține că vechea cârciumă ar fi dispărut în jurul anului 1890, în contextul modificărilor aduse Căii Moșilor în perioada administrației lui Pache Protopopescu. Prin urmare, existența unui local cu același nume în perioada interbelică nu trebuie prezentată automat drept continuitatea fără întrerupere a vechii cârciumi.

Un nume care a supraviețuit Bucureștiului vechi

Chiar dacă localul original a dispărut, numele său a continuat să circule în memoria orașului. Cercetarea denumirilor comerciale bucureștene îl consemnează în 1934 ca nume de birt, ceea ce demonstrează că formula era încă recognoscibilă în lumea comercială a Capitalei. Nu este însă suficient pentru a demonstra că era vorba despre exact aceeași cârciumă și aceeași adresă.

Acest detaliu este important pentru înțelegerea istoriei urbane. Bucureștiul a fost plin de nume de localuri care au devenit adevărate mărci populare, iar denumirile puteau fi reluate, imitate sau păstrate chiar după dispariția localului original. În cazul „Trei ochi sub plapumă”, numele a avut suficientă forță pentru a trece dincolo de existența unei singure cârciumi.

Astăzi, povestea localului supraviețuiește mai ales prin memorialistică, cercetări despre gastronomia Bucureștiului și studii dedicate limbajului urban. Cârciuma lui Gheorghe Băcanu nu mai există, iar lumea în care vinul era adus cu oala din pivniță, sarmalele aveau reputație de neegalat, iar lăutarii cântau la mesele mușteriilor aparține unei Capitale dispărute.

„La trei ochi sub plapumă” rămâne însă unul dintre cele mai expresive exemple ale felului în care Bucureștiul de altădată își boteza locurile și își păstra poveștile. Numele său neobișnuit, bucatele crâșmăriței, vinul ținut la răcoare și legenda luptei cu hoții au transformat un simplu birt într-un personaj al istoriei orale a orașului. Iar într-un București în care multe străzi și clădiri s-au schimbat radical, asemenea povești ajută la reconstruirea atmosferei unei Capitale în care o cârciumă putea deveni, prin simpla ei poveste, un reper pentru generații întregi.

Citește și: Povești de București: Cârciuma La Banditu dădea ora exactă în cartierul Apărătorii Patriei în Bucureștiul Interbelic

Evenimente viitoare

Teatru și Cinema

Ahasverus

-
Teatru și Cinema

Artă

-