S-a născut cu actoria în sânge. Viața lui Ovid Teodorescu, fiul actriței interbelice Silly Vasiliu, marea dragoste a Ilincăi Cerbacev
By Bucharest Team
- Articole
Istoria teatrului românesc din secolul XX este strâns legată de personalități care au ars intens pe scenă, lăsând în urmă roluri memorabile și povești de viață impresionante. Unul dintre aceste nume este Ovid Teodorescu, actorul care părea că s-a născut direct sub reflectoare, cu actoria în sânge și cu zâmbetul pregătit pentru public. Vesel, efervescent și extrem de talentat, Ovid Teodorescu a fost un reper al teatrului de revistă, un artist care a cunoscut gloria, căderea, suferința și renașterea. Viața sa s-a desfășurat sub semnul artei, al iubirii și al încercărilor dure ale istoriei, iar destinul său rămâne strâns legat de două femei excepționale: mama sa, Silly Vasiliu, marea stea a teatrului interbelic, și Ilinca Cerbacev, iubirea vieții sale.
O copilărie sub semnul scenei și al artei
Ovid Teodorescu s-a născut la 10 martie 1926, în București, într-o familie cu un destin aparte. Mama sa, Silly Vasiliu, era una dintre cele mai iubite și apreciate actrițe ale perioadei interbelice, o adevărată starletă a Teatrului de Revistă Alhambra. Publicul o adora, presa o urmărea, iar numele ei era sinonim cu eleganța, farmecul și succesul scenic. Tatăl lui Ovid, în contrast cu lumea boemă a teatrului, era general în armata regală română, un om al disciplinei și al onoarei militare.
Crescut între culise, repetiții și aplauze, micul Ovid a respirat teatrul încă din primii ani de viață. Scena nu îi era străină, iar actorii care intrau și ieșeau din viața mamei sale îi deveniseră repere firești. În acest mediu artistic, fascinația pentru spectacol a prins rădăcini adânci. Jocul, muzica, replicile și lumina reflectoarelor l-au format fără să-și dea seama, pregătindu-l pentru un destin artistic care părea inevitabil.
Debutul timpuriu și primii pași în teatrul de revistă
La doar 19 ani, în 1945, Ovid Teodorescu a urcat pentru prima dată pe scena Teatrului de Revistă, într-o perioadă de tranziție și incertitudine pentru cultura românească. Debutul său a avut loc într-un moment delicat, marcat de dispariția lui Constantin Tănase, fondatorul teatrului de revistă românesc și o figură emblematică a scenei bucureștene.
În toamna acelui an, Ovid Teodorescu juca în spectacolul „Gioconda la Savoy”, un titlu care avea să marcheze începutul unei cariere promițătoare. Premiera a avut loc pe scena Teatrului „Savoy”, iar distribuția era impresionantă. Alături de tânărul actor se aflau nume sonore ale vremii, precum Mia Apostolescu, Cornelia Teodosiu, Ion Antonescu-Cărăbuș și Zizi Șerban.
Deși se afla la început de drum, Ovid Teodorescu a atras atenția prin naturalețea sa scenică, prin energia debordantă și prin ușurința cu care reușea să comunice cu publicul. Era clar că nu era doar „fiul lui Silly Vasiliu”, ci un actor cu personalitate proprie și cu un potențial remarcabil.
Ascensiunea întreruptă brutal de regimul comunist
Promisiunea unei cariere strălucite a fost însă curmată brusc în anii ’50, odată cu instaurarea regimului comunist. Originea sa familială a devenit o povară. Tatăl său, general în armata regală, a fost declarat dușman al poporului și deportat în Bărăgan, o soartă comună multor ofițeri ai vechiului regim. În mod inevitabil, Ovid Teodorescu a intrat și el în vizorul autorităților.
Considerat suspect și acuzat de legături cu membri ai Ambasadei Turciei la București, actorul a fost arestat în 1952 de Securitate. A urmat una dintre cele mai dure perioade ale vieții sale: trimiterea la muncă forțată pe șantierul Canalului Dunăre–Marea Neagră. Detenția, efortul fizic extrem și umilințele au lăsat urme adânci, atât fizice, cât și psihice. Cu toate acestea, dragostea pentru teatru nu a fost înfrântă.
Revenirea pe scenă și reconstrucția carierei
După eliberare, Ovid Teodorescu a primit permisiunea de a reveni în viața artistică, însă sub supravegherea atentă a autorităților comuniste. Revenirea sa pe scena Teatrului de Revistă a avut loc în stagiunea 1954–1955, iar publicul l-a primit cu entuziasm. Energia, umorul și carisma sa erau nealterate, iar dorința de a recupera timpul pierdut era evidentă.
Unul dintre spectacolele de succes ale acestei perioade a fost comedia muzicală „Visele se împlinesc”, regizată de Nicușor Constantinescu și Bițu Fălticineanu. Distribuția era una de excepție, incluzându-i pe Grigore Vasiliu-Birlic, Virginica Popescu și Luigi Ionescu. Ovid Teodorescu s-a integrat perfect într-un ansamblu de mari actori, reușind să strălucească prin spontaneitate și expresivitate.
Roluri memorabile și consacrarea artistică
Succesul a continuat cu producții precum „Un cântec pentru dumneavoastră”, semnat de Eugen Mirea și Sașa Georgescu. În acest spectacol, Ovid Teodorescu a jucat alături de Silvia Chicoș, Nicolae Nițescu și Gigi Marga, pe muzica unor compozitori celebri ai epocii, precum George Grigoriu și Edmond Deda. Publicul aprecia nu doar interpretarea actoricească, ci și calitățile sale muzicale, care se potriveau perfect genului de revistă.
Un alt moment important a fost apariția sa în spectacolul „Vox… Boema” de Alecu Popovici, unde a împărțit scena cu Horia Căciulescu, Luigi Ionescu și cuplul Anton și Romică. Versatilitatea sa devenea tot mai evidentă, iar numele lui Ovid Teodorescu era deja asociat cu spectacole de succes.
„Groapa” și apogeul carierei
Un punct culminant al carierei sale a fost rolul din musicalul „Groapa”, regizat de Nicolae Dinescu și inspirat de celebrul roman al lui Eugen Barbu. Premiera a avut loc în 1967 și s-a bucurat de un succes răsunător. Spectacolul s-a jucat cu casa închisă timp de trei stagiuni, devenind un fenomen teatral al vremii.
Distribuția era una legendară, incluzând nume precum Nicu Constantin, Alexandru Arșinel, Olga Bucătaru și Ion Dichiseanu. În acest context, interpretarea lui Ovid Teodorescu a fost considerată una dintre cele mai reușite, consolidându-i statutul de actor de elită al Teatrului de Revistă. Publicul îl adora, iar critica îi recunoștea valoarea.
Marea iubire: Ilinca Cerbacev
Dincolo de succesul profesional, viața lui Ovid Teodorescu a fost profund marcată de povestea sa de dragoste cu Ilinca Cerbacev, actriță și cântăreață apreciată. Cei doi s-au cunoscut la Teatrul de Revistă Constantin Tănase și au format rapid un cuplu admirat, atât pe scenă, cât și în viața personală.
Aparițiile lor împreună erau electrizante, iar cântecele interpretate în duet cucereau publicul. Refrenul „Unde e iluziile mele / Care le-am avut?” a devenit emblematic, fiind asociat cu sensibilitatea și chimia artistică dintre cei doi. Ovid Teodorescu și Ilinca Cerbacev au înregistrat mai multe discuri la Casa „Electrecord” și au participat la turnee de succes alături de artiști importanți ai epocii, precum Horia Moculescu, Marina Voica și Constantin Drăghici.
Exilul și ultimii ani de viață
În 1975, Ovid Teodorescu a luat o decizie dificilă: a părăsit România și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Dorința de libertate, departe de constrângerile politice, a fost decisivă. În exil, a continuat să joace în spectacole organizate de comunitatea română, însă succesul de altădată era greu de replicat departe de publicul care îl consacrase.
Viața sa s-a încheiat prematur, pe 21 mai 1981, la doar 55 de ani, în Los Angeles, California. Actorul a fost înmormântat în celebrul cimitir Hollywood Forever, alături de mari personalități ale industriei cinematografice, un loc simbolic pentru un artist care a trăit pentru scenă.
Moștenirea unui actor de legendă
Ovid Teodorescu rămâne una dintre figurile emblematice ale teatrului românesc. Un actor de o versatilitate rară, care a trecut prin suferință, detenție și exil, dar care a revenit de fiecare dată cu forța unui adevărat artist. Talentul său, veselia molipsitoare și dragostea pentru scenă l-au transformat într-un reper al teatrului de revistă.
Moștenirea sa artistică este de necontestat, iar amintirea lui continuă să trăiască prin spectacolele vremii și prin poveștile celor care l-au cunoscut. Ovid Teodorescu, omul care a „mâncat actorie pe pâine” încă din copilărie, rămâne un nume de referință în istoria teatrului românesc, un simbol al pasiunii și al rezistenței prin artă.