Sectorul 2 se întinde din Piața Romană până spre lacurile Colentinei, prinzând între granițele lui atât vilele interbelice din Ioanid-Icoanei, cât și cartiere care abia acum primesc nume oficial pe hărțile Primăriei. Câteva povești de aici au un ieri limpede și un azi la fel de concret.

1. Turnul care veghea orașul, azi turnul care rezistă la cutremur

Ieri: Foișorul de Foc, clădirea circulară din cărămidă roșie de pe Bulevardul Ferdinand I, a fost ridicat între 1890 și 1892 după planurile arhitectului George Mandrea. Rolul lui: post de veghe pentru pompieri, care urcau cei 42 de metri și supravegheau orașul după fum. A funcționat așa până în 1935, când clădirile mai înalte și telefonia l-au făcut inutil. Era gândit inițial și ca rezervor de apă, dar Uzina de Apă Grozăvești n-a avut niciodată pompe suficient de puternice ca să-l umple, așa că funcția asta n-a existat practic niciodată.

Azi: Din 1963 găzduiește Muzeul Național al Pompierilor, iar după restaurarea finalizată în 2024 stă pe izolatori seismici care îi permit o deplasare de până la 0,5 metri în caz de cutremur. Administrația muzeului declară că, în urma restaurării, e a patra construcție din București ca siguranță seismică — o afirmație instituțională, nu confirmată independent de o autoritate seismică externă. Muzeul e deschis luni-vineri, 8:00-16:00, iar intrarea e gratuită în câteva zile speciale din an, printre care 13 septembrie (Ziua Pompierilor) și 18 mai (Ziua Muzeelor).

2. Numele Colentinei: o legendă greu de susținut, o monedă bizantină găsită

Ieri: Povestea circulată de generații spune că numele Colentinei ar veni de la „colea-n tină", răspunsul dat de un spătar lui Matei Basarab, care întrebase unde îi fugărise pe turci printr-o zonă mlăștinoasă. E o etimologie populară frumoasă, dar greu de susținut cronologic: numele Colentina pentru zonă e atestat cu mult înainte de domnia lui Matei Basarab (1632-1654), ceea ce face improbabilă legătura cu bătălia povestită.

Azi: Ce se știe sigur din arheologie e mult mai vechi și mai puțin poetic. Arheologii au găsit în zonă urme de așezări din secolele VI-VII, iar într-una dintre ele, o monedă bizantină de bronz din vremea împăratului Justinian, datată 539. Cartierul Colentina de azi s-a construit în jurul lacurilor formate pe cursul râului, folosite acum ca zonă de agrement, cu hoteluri și spații de plimbare pe malul apei.

3. Străzile care poartă, poate, urma breslelor vechi

Ieri: Sectorul 2, în zona Calea Moșilor, are un grup de străzi cu nume de meserii vechi: Olari, Făinari, Mătăsari, Cărăușilor. Interpretarea larg vehiculată e că numele reflectă breslele de meșteșugari și negustori care lucrau cândva în zonă — olari, morari sau vânzători de făină, negustori de mătase, cărăuși. N-am găsit însă o sursă de patrimoniu (muzeu, institut de istorie urbană) care să documenteze exact perioada sau proveniența numelor, așa că interpretarea rămâne plauzibilă, dar nesigilată istoriografic.

Azi: Meseriile au dispărut, dar străzile există și acum. Strada Olari, de exemplu, e o stradă rezidențială liniștită, cu biserica ortodoxă „Olari", o școală, câteva cafenele mici și o terasă cu grădină, Grădina Olari, ascunsă între clădiri. Nimic din vechiul comerț de breaslă n-a rămas, dar toponimia păstrează urma lui.

4. Un parc cu două nume, și un istoric supărat pe schimbare

Ieri: Parcul de lângă Grădina Icoanei a purtat multă vreme numele librarului George Ioanid, care cumpărase terenul mlăștinos în 1856, de la Pană Băbeanul, pentru 2100 de galbeni, și îl transformase în grădină, iar din 1870 în parc, după modelul scuarurilor englezești și al Parcului Monceau din Paris. A rămas așa, Parcul Ioanid, timp de peste un secol.

Azi: În noiembrie 2003, cu ocazia dezvelirii unui bust semnat de sculptorul Ion Irimescu, Primăria Sectorului 2 a schimbat numele oficial în Parcul Ion Voicu, în memoria violonistului care locuise chiar lângă parc. Schimbarea n-a convins pe toată lumea: Muzeul Municipiului București a numit-o, într-un text publicat pe site-ul instituției, o redenumire „fără motiv și total nepotrivită". Numele oficial și cel folosit în vorbirea curentă par să fi rămas, practic, două lucruri diferite — majoritatea articolelor și ghidurilor recente tot „Parcul Ioanid" îl numesc, chiar dacă nu există o statistică oficială pe acest subiect.