Puțini bucureșteni mai știu astăzi că, în apropierea actualei clădiri a Palatul Parlamentului, a existat cândva unul dintre cele mai iubite locuri ale Capitalei: Stadionul Republicii. Nu a fost cel mai mare stadion construit vreodată în București, dar pentru generații întregi a reprezentat cea mai modernă și mai frumoasă arenă sportivă a orașului. Până la apariția Stadionului 23 August, Republicii a fost principalul complex sportiv al României și un simbol al vieții urbane moderne.

Un stadion simbol al Bucureștiului interbelic

Construit ingenios pe panta Dealului Spirii, stadionul impresiona prin armonia arhitecturală și prin modul în care era integrat în teren. Atmosfera sa era considerată deosebită, iar publicul bucureștean îl aprecia nu doar pentru competițiile sportive, ci și pentru facilitățile accesibile tuturor. Sub tribune funcționau săli de antrenament și spații destinate diferitelor discipline sportive, ceea ce transforma arena într-un adevărat centru comunitar.

Deși astăzi memoria lui s-a estompat, Stadionul Republicii rămâne o piesă importantă din istoria urbană a Bucureștiului. În afara cercurilor de specialiști, puțini știu că imaginea sa modernă se datorează în mare măsură arhitectului Horia Creangă, una dintre cele mai importante figuri ale arhitecturii românești din secolul XX.

De la ONEF la Republicii: nașterea primului stadion modern

Istoria stadionului începe oficial la 9 mai 1926, când a fost inaugurat stadionul ONEF, aparținând Oficiului Național pentru Educație Fizică. Instituția fusese înființată în 1921 pentru a promova activitatea fizică, iar un an mai târziu apăruse și Institutul Național de Educație Fizică, destinat pregătirii profesorilor de specialitate.

Stadionul ONEF a fost considerat primul stadion modern din România. Printre elementele inovatoare se număra gazonul dotat cu sistem de drenaj, o raritate în acea perioadă. Arena includea teren de fotbal, pistă de atletism și alte facilități sportive.

La început, stadionul avea o singură tribună realizată din gradene de lemn amplasate direct pe panta accentuată a Dealului Spirii. Accesul spectatorilor se făcea din partea superioară, dinspre strada Uranus, care astăzi nu mai există.

După reorganizarea instituțională, Oficiul Național pentru Educație Fizică a devenit Agenția Națională de Educație Fizică, iar stadionul a primit numele ANEF. Abia după instaurarea regimului comunist arena avea să fie cunoscută sub numele de Stadionul Republicii.

Modernizarea și contribuția lui Horia Creangă

După anul 1930, stadionul a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Cea mai importantă transformare a fost realizarea tribunei principale din beton armat, proiectată cu participarea arhitectului Horia Creangă și a inginerului Mihai Gheorghiu.

Tribuna principală reprezenta o realizare remarcabilă pentru epocă. Copertina în consolă depășea o deschidere de 14 metri, o performanță inginerească notabilă. Lungimea tribunei era de aproximativ 200 de metri și închidea latura nordică a unei piațete alungite, prin care se făcea accesul publicului.

Fațada era caracterizată prin simplitate și rigoare geometrică. Suprafețele plane erau ritmate de intrările spre gradene, prevăzute cu copertine discrete. O fereastră lungă și îngustă sublinia orizontalitatea construcției, în timp ce intrarea de onoare era evidențiată prin suprafețe vitrate ample, care ofereau vizibilitate până la terenul de joc.

Spațiul de sub gradene era folosit eficient. Acolo se aflau vestiarele, sălile de antrenament și toate anexele necesare sportivilor. Printre ele se număra și o sală de canotaj folosită iarna, unde sportivii exersau pe simulatoare.

Proiectul stadionului ONEF a devenit un model pentru construcții similare din Europa. Potrivit specialiștilor, el a influențat inclusiv proiectarea stadionului din Varșovia.

Stadionul Republicii, locul marilor competiții

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, stadionul a fost grav afectat de bombardamentele asupra Bucureștiului. După război, autoritățile comuniste au decis reconstruirea lui, iar arena a fost redeschisă la 3 septembrie 1948 sub numele de Stadionul Republicii, cu ocazia Campionatelor Internaționale de Atletism ale Republicii Populare Române.

Timp de mai multe decenii, stadionul a fost centrul sportului românesc. Atletismul și fotbalul coexistau pe aceeași arenă, care avea o capacitate de peste 28.000 de locuri și era cea mai mare din țară la acea vreme.

Pe Stadionul Republicii s-au disputat 42 de meciuri ale echipei naționale de fotbal, numeroase partide de campionat și cupă, 22 de finale ale Cupei României și 15 jocuri din competițiile europene. Aici se organizau și concursuri de atletism extrem de populare.

Atmosfera era memorabilă. În lipsa instalației de nocturnă, competițiile de atletism care se prelungeau după lăsarea serii erau iluminate de spectatorii care aprindeau ziare transformate în făclii improvizate. Tradiția aprinderii ziarelor avea să rămână asociată cu stadionul.

Pentru bucureșteni, arena nu era doar un loc al competițiilor sportive, ci și un spațiu de socializare. Mulți veneau cu ore bune înaintea meciurilor și petreceau întreaga zi pe stadion, discutând și trăind emoția evenimentului.

În anul 1958, stadionul a devenit chiar decor cinematografic, fiind folosit la filmările pentru pelicula „Mingea”, regizată de Andrei Blaier și Sinișa Ivetici.

Declinul stadionului a început după inaugurarea Stadionului 23 August în 1953, un complex mult mai mare, construit pentru Festivalul Mondial al Tineretului.

Distrugerea în timpul regimului Ceaușescu

Destinul stadionului a fost decis în anii regimului lui Nicolae Ceaușescu. Arena se afla prea aproape de noul centru civic planificat pe Dealul Spirii și nu se potrivea viziunii grandioase a dictatorului.

Inițial, unele variante ale proiectului prevedeau păstrarea stadionului, la fel ca și a Mănăstirii Mihai Vodă. Pe măsură ce planurile au devenit tot mai ambițioase, demolările au crescut în amploare, iar stadionul nu a mai avut nicio șansă.

Noul centru civic trebuia să fie un spațiu închis, controlat strict, incompatibil cu funcțiunile publice ale unei arene sportive. Tribuna principală și majoritatea gradenelor au fost distruse.

Demolarea nu a fost completă doar din motive practice. Clădirea a fost folosită temporar ca adăpost pentru muncitori și materiale de construcții. Planul era ca stadionul să dispară complet după terminarea lucrărilor.

Se intenționase chiar transformarea locului într-un elicodrom pentru conducerea statului, însă proiectul nu a fost finalizat până la căderea regimului în 1989.

După mutarea Parlamentului în clădirea fostei Case a Poporului, cea mai mare parte a stadionului a fost acoperită de un nou strat de pământ, iar spațiul de joc a fost sigilat cu o placă de beton.

Astăzi, sub acest teren artificial se află ruinele stadionului, iar funcțiunea actuală este cea de garaj pentru Camera Deputaților.

O memorie care ar putea renaște

Privind prin porțile dinspre strada Izvor se pot observa încă fragmente ale zidurilor originale, inclusiv porțiuni din peretele curbat al stadionului. Chiar dacă intervențiile recente au modificat unele detalii, urmele construcției sunt încă vizibile.

În prezent, o mare parte din curtea din jurul Palatului Parlamentului ar putea deveni accesibilă publicului, cu excepția zonelor de securitate. Specialiștii consideră că acest spațiu ar putea fi transformat într-un parc modern.

O soluție ideală ar fi crearea unui parc sportiv care să includă terenuri și clădiri destinate activităților sportive. O astfel de inițiativă ar readuce simbolic stadionul la funcțiunea sa originală.

Nu ar fi vorba despre o reconstrucție identică, ci despre realizarea unor facilități moderne care să integreze elementele istorice păstrate.

Stadionul Republicii rămâne un simbol al unei epoci în care sportul și viața urbană erau strâns legate. Povestea sa reflectă transformările dramatice ale Bucureștiului, de la modernizarea interbelică la demolările masive din perioada comunistă.

Astăzi, locul unde odinioară mii de oameni trăiau emoția competițiilor sportive este ascuns sub beton și pământ. Totuși, memoria stadionului continuă să existe, amintind de un București dispărut, dar niciodată uitat complet.

Citește și: Uranus, cartierul dispărut al Bucureștiului de altădată. Ce se afla înainte pe locul Casei Poporului, actuala clădire a Parlamentului României