În vara anului 1959, Bucureștiul a fost zguduit de o poveste incredibilă, care părea ruptă din filmele polițiste occidentale, nu din realitatea cenușie a României comuniste. Într-o epocă în care orice formă de revoltă era pedepsită cu ani grei de închisoare, iar controlul statului asupra vieții cetățenilor era total, șase oameni educați – intelectuali, ofițeri, ingineri, ziariști și profesori universitari – au reușit să comită cel mai mare jaf din istoria comunismului românesc.

Un jaf fără precedent într-un stat fără bani

Cazul, cunoscut ulterior sub numele de „Afacerea Ioanid”, a intrat în legendă nu doar prin suma furată, ci și prin misterul care o înconjoară și astăzi. 

A fost o revoltă împotriva regimului? O înscenare orchestrată de Securitate? Sau o tentativă disperată de a sfida un sistem totalitar? Nimeni nu a putut spune cu certitudine.

Lovitura de pe Calea Giulești

Totul s-a întâmplat într-o dimineață de miercuri, 29 iulie 1959. O mașină Skoda Station, aparținând Băncii de Stat a Republicii Populare Române (RPR), transporta în doi saci suma impresionantă de 1.686.000 lei – echivalentul a peste 250.000 de dolari americani la acea vreme, sau aproximativ 2,64 milioane de dolari în valoare actualizată.

În timp ce vehiculul staționa în fața filialei Băncii de Stat din Sectorul 8, pe Calea Giulești, un taxi Moskvich s-a oprit în apropiere. Din el au coborât patru bărbați și o femeie, toți mascați și înarmați. În câteva secunde, au imobilizat șoferul, au sustras sacii cu bani și au dispărut. Totul s-a petrecut în plină zi, sub ochii trecătorilor uimiți, dar într-o epocă în care frica paraliza reacția oricui.

Jaful a fost o premieră absolută pentru România comunistă, o țară în care ideea de infracțiune împotriva statului părea de neconceput. Ceea ce a urmat a fost o vânătoare de oameni fără precedent.

Planul aproape perfect și greșeala fatală

Potrivit anchetei ulterioare, autorii jafului erau Alexandru și Paul Ioanid, Igor și Monica Sevianu, Sașa Mușat și Haralambie Obedeanu. După lovitură, cei cinci aflați la fața locului s-au îndepărtat de centrul orașului și au oprit într-un câmp pentru a-și împărți banii.

Destinul a făcut însă ca un copil care trecea întâmplător prin zonă să-i observe. Speriați că ar putea fi descoperiți, hoții au abandonat o parte din pradă – 138.000 de lei – și au fugit. Copilul a alertat imediat autoritățile, oferind detalii care aveau să fie esențiale pentru identificarea suspecților.

Câteva ore mai târziu, miliția a descoperit taxiul Moskvich abandonat pe o stradă din București, în interiorul căruia se mai aflau alți 213.000 de lei. Restul sumei fusese dus la domiciliul lui Igor Sevianu, unde a fost împărțită între participanți.

O anchetă condusă de teroare

Vestea jafului s-a răspândit rapid, iar autoritățile au intrat în alertă maximă. Era pentru prima dată în istoria regimului comunist când un asemenea act de sfidare ieșea la iveală. 

Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul suprem al țării, a ordonat personal ca ancheta să fie urmărită zilnic, iar consilieri sovietici au fost trimiși la București pentru a supraveghea desfășurarea ei.

Timp de aproape trei luni, Miliția și Securitatea au interogat mii de persoane, au verificat sute de case și au emis zeci de portrete robot. În cele din urmă, pe 18 decembrie 1959, autoritățile au anunțat capturarea suspecților și recuperarea întregii sume furate.

Cine erau „bandiții” Afacerii Ioanid

Surpriza a fost uriașă. Nu era vorba despre infractori de drept comun, ci despre membri ai elitei comuniste – oameni respectați, cu funcții în stat și cu educație aleasă.

·       Alexandru Ioanid – locotenent-colonel de Miliție, fost șef al Serviciului de Criminalistică, cumnat cu ministrul de Interne, Alexandru Drăghici.

·       Paul Ioanid – fratele lui Alexandru, inginer, profesor universitar, doctorand la Moscova, membru al Partidului Comunist.

·       Igor Sevianu – inginer aviator, fost locotenent în Miliție.

·       Monica Sevianu – soția lui Igor, ziaristă la Radio România.

·       Sașa Mușat – profesor universitar de istorie.

·       Haralambie Obedeanu – fost ofițer MAI, redactor la Scânteia, decan al Facultății de Ziaristică a Academiei „Ștefan Gheorghiu”.

Toți șase erau de origine evreiască, activi în mișcarea comunistă din perioada interbelică și recompensați după 1948 cu poziții privilegiate în noua ierarhie de partid. Faptul că asemenea oameni ar fi organizat un jaf împotriva statului părea absurd chiar și pentru anchetatori.

Interogatorii, presiune și „Reconstituirea”

De la 18 septembrie până în noiembrie 1959, suspecții au fost supuși unor interogatorii brutale. În final, toți au „recunoscut” faptele, deși rămâne neclar dacă mărturisirile au fost reale sau smulse prin tortură.

Pentru a transforma procesul într-o lecție de loialitate față de regim, autoritățile au pus la cale o manevră fără precedent: inculpații au fost obligați să joace propriile roluri într-un film de propagandă, intitulat „Reconstituirea”. Scenariul prezenta jaful în detaliu, dar cu modificări menite să ascundă legăturile politice ale protagoniștilor. Cei șase apăreau ca niște indivizi obsedați de lux și influențați de „decadența capitalistă”.

Filmul nu a fost niciodată difuzat publicului larg. El a fost proiectat doar pentru oficiali de rang înalt ai Partidului Comunist și ziariști aleși, ca o demonstrație a „vigilenței statului socialist”.

Execuțiile de la Valea Piersicilor

După un proces scurt, sentințele au fost pronunțate: cinci dintre inculpați – Alexandru și Paul Ioanid, Igor Sevianu, Sașa Mușat și Haralambie Obedeanu – au fost condamnați la moarte, iar Monica Sevianu a primit închisoare pe viață.

Execuțiile au avut loc la Valea Piersicilor, pe 18 februarie 1960. Singura supraviețuitoare, Monica Sevianu, a fost amnistiată în 1964, în urma unui decret general de grațiere, și a emigrat ulterior în Israel, unde a murit în 1977.

O poveste plină de contradicții

De-a lungul anilor, „Afacerea Ioanid” a fost reinterpretată de istorici, foști ofițeri de Securitate și jurnaliști. Numeroase întrebări rămân fără răspuns.

Cum era posibil ca oameni ai sistemului, loiali partidului, să se transforme brusc în tâlhari? Ce sperau să obțină dintr-un jaf într-un regim unde circulația banilor era controlată, iar orice bogăție personală era suspectă?

Ancheta oficială a consemnat că banii ar fi fost destinați „mișcării sioniste”, pentru sprijinirea evreilor care doreau să emigreze. Totuși, această versiune pare forțată, mai ales în contextul antisemitismului latent din aparatul de stat al vremii.

O altă teorie, vehiculată în cercurile istorice, spune că jaful ar fi fost o înscenare a Securității. Potrivit acestei ipoteze, suspecții ar fi fost aleși tocmai pentru a fi eliminați. Alexandru Ioanid ar fi intrat în conflict cu cumnatul său, ministrul de Interne Alexandru Drăghici, după ce ar fi dorit să divorțeze de sora acestuia. Drăghici l-ar fi amenințat că îl va „distruge”, iar scenariul jafului ar fi fost pretextul perfect.

Alte surse sugerează că cei șase deveniseră incomozi pentru regim, fiind considerați prea independenți sau critici la adresa aparatului de partid. Astfel, ar fi fost implicați într-o operațiune controlată, menită să-i compromită definitiv.

Moștenirea unui mister și un final amar

În anii ’70 și ’80, informațiile despre Afacerea Ioanid au fost strict cenzurate. Abia după 1989, jurnaliștii și cercetătorii au putut accesa documente din arhivele Securității, descoperind fragmente din interogatorii, stenograme și rapoarte interne. Totuși, multe dosare rămân clasificate sau lipsesc cu desăvârșire.

În prezent, istoricii consideră cazul Ioanid o combinație de tragedie, manipulare politică și experiment de propagandă. Jaful a fost real, dar circumstanțele sale au fost distorsionate pentru a servi intereselor regimului. Filmul „Reconstituirea” a devenit un instrument de control, menit să descurajeze orice act de sfidare față de partid.

„Afacerea Ioanid” rămâne, până astăzi, cel mai mare jaf din istoria României comuniste – nu doar prin valoarea sumei furate, ci și prin simbolismul său. Ea a demascat fisurile unui regim care pretindea infailibilitate și a arătat că, sub masca uniformității ideologice, existau oameni care încă visau la libertate – chiar dacă au plătit cu viața.

Pentru unii, cei șase au fost victime ale unui sistem opresiv. Pentru alții, aventurieri inconștienți. Cert este că, la mai bine de șase decenii de la acel 29 iulie 1959, „Afacerea Ioanid” continuă să fascineze, să neliniștească și să ridice aceleași întrebări: cine a pus cu adevărat la cale jaful și de ce?

Poate că răspunsul complet nu va fi cunoscut niciodată, dar legenda sa rămâne o pagină esențială din istoria secretă a României comuniste – o poveste despre curaj, trădare, manipulare și mister, scrisă într-o epocă în care adevărul însuși era o crimă.

Citește și: Istoria gangsterului Gică Cioc, ”Balaurul” din Ferentari care a terorizat bucureștenii în anii '40