Când deschizi ochii în dimineața unui secol trecut, ajungi la Gara de Nord — unde roțile trenurilor și pașii călătorilor conturau ritmul Capitalei. Astăzi, portile acestei gări nu mai reflectă doar începuturile spre Occident, ci și stresul urban al aglomerației — un nod feroviar care se confruntă cu presiuni greu de gestionat.

Nașterea unei intrări simbolice

Temelia Gării de Nord a fost pusă în 1868, în prezența lui Carol I, marcând un moment de referință al modernizării capitaleI. Inaugurată în septembrie 1872 sub numele de „Gara Târgoviștei”, a devenit rapid principala poartă a Bucureștiului către rețeaua feroviară națională și internațională.

În timp, i s-a adăugat statutul de „Gara de Nord”, un simbol de importanță și ambiție urbană 

O gară modernă în epocă

Încă din anii ’80 ai secolului XIX, stația a devenit neîncăpătoare — bătrânele corpuri au fost extinse, fațadele renovate, iar capacitatea crescută, pentru a deservi tot mai mulți călători și trenuri. În 1932, a fost inaugurat actualul corp monumental, dominat de un portic neoclasic – una dintre imaginile definitorii ale stației într-o formulă pe cât de impunătoare, pe atât de elegantă.

De la Orient Express la bătălii istorice

Gara de Nord a fost punct de oprire pentru Orient Express încă din anii 1880, punând Bucureștiul pe harta călătoriilor. Și-a păstrat relevanța și în momente de criză: în timpul Primului Război Mondial a fost un nod strategic, iar în timpul bombardamentelor din 1944 a fost avariată, pentru ca mai apoi să fie reconstruită și modernizată.

Epoca comunistă și schimbările planificate

Perioada comunistă a adus schimbări majore: electrificarea liniilor în anii ’60, extindere și modernizare între anii 1978–1984, și introducerea infrastructurilor moderne — toate menite să transforme gară într-un centru feroviar eficient. Până și un plan de demolare a gării pentru a construi o alternativă în afara capitalei existat, dar regimul Ceausescu a căzut înainte ca acesta să prindă contur.

Încărcarea actuală, între modernizări și congestionare

Astăzi, Gara de Nord rămâne cea mai mare stație feroviară din România, cu 8 peroane, 14 linii active și zeci de trenuri zilnice, atât interne, cât și internaționale spre Budapesta, Viena, Chișinău sau Sofia. Traficul de călători a atins milioane anual, chiar dacă a cunoscut fluctuații după 1990. În plus, a devenit un punct de sprijin pentru refugiații ucraineni în 2022, cu un punct de coordonare non-stop amenajat în gară.

Problemele actuale

Deși încă funcțională și vitală pentru rețeaua feroviară, Gara de Nord se confruntă cu probleme serioase. Clădirile sunt vizibil degradate, multe spații interioare arată ca în anii ’80, iar modernizările au fost fragmentare, fără un plan unitar. Infrastructura de transport este suprasolicitată, cu întârzieri frecvente și peroane care nu fac față fluxurilor de pasageri. Zona din jurul gării, aglomerată de trafic rutier și de comerț stradal haotic, este percepută drept nesigură și dezordonată. În plus, lipsa investițiilor consistente în confortul călătorilor — de la toalete moderne la spații curate de așteptare — face ca experiența Gării de Nord să fie departe de imaginea unei porți spre Europa.

Concluzie: între simbol și suprasolicitare

Gara de Nord a evoluat de la poartă elegantă spre Europa într-un secol în care trenurile erau simbol al progresului, la un hub feroviar supraaglomerat, unde modernizare și istorie coexistă — uneori greu. Este un monument funcțional, încărcat de istorie, dar și o paranteză aglomerată a vieții urbane contemporane. Poartă și martor al Bucureștiului în transformare, merită să fie privită cu ochii critici ai urbanistului și ai călătorului deopotrivă.