Centrul Vechi al Bucureștiului este un loc plin de istorie, cultură și energie, care atrage atât localnici, cât și turiști din întreaga lume. Cunoscut și sub numele de "Lipscani", acest cartier istoric este un loc de-a dreptul fermecător, plin de străduțe înguste și clădiri vechi ce te trimit în atmosfera boemă a Bucureștiului de altădată. 

Odată ce ai călcat în Centrul Vechi, vei rămâne uimit să descoperi un loc al contrastelor: vei găsi aici deopotrivă muzee și biserici - adevărate bijuterii arhitecturală, care datează de secole - și cluburi de noapte și baruri, în care tinerii se dezbracă de inhibiții. De o parte a străduțelor vei descoperu hanuri peste care au trecut sute de ani, iar de cealaltă shaormerii gata să îți încânte rapid papilele gustative. 

Dacă într-un articol ulterior vom povesti mai pe larg despre Centrul Vechi, astăzi ne vom opri la ale sale străduțe pline de farmec și la poveștile care s-au scris pe ele, încă de acum câteva veacuri: 

Centrul Vechi – străduțe celebre, atunci și acum

Lipscani - Una dintre cele mai cunoscute străzi din Centrul Vechi există încă din secolul al XVII-lea, când era cunoscută ca Ulița Lipscanilor. În trecut, era principala arteră a Bucureștiului – numele străzii vine de la lipscani, negustorii care se aprovizionau cu marfă din orașul german Leipzig – sau Lipsca, cum îl numeau aceștia. La începuturile comerțului cu marfă, bunurile erau aduse de sașii din Transilvania, dar cei din Țara Românească au renunțat în secolul al XVIII-lea la această intermediere și au început să le ia direct din Leipzig.  Puteai găsi la comercianți oglinzi venețiene, cuțite de Danzig, postavuri de Flandra, haine, ceasornice și tacâmuri. Nu erau însă aduse cu ușurință, uneori expedițiile negustorilor români până la Leipzig și înapoi necesitau luni întregi. 

În 1930, Lipscani a devenit prima stradă pietonală din zonă și trebuie spus că, din tot Centrul Vechi, Lipscani e singura stradă unde nu sunt apartamente de locuit, ci doar magazine sau sediile unor instituții.

Strada Covaci - Ulița Covacilor, așa cum era cunoscută la începutul secolului al XVIII-lea, și-a luat numele, ca mai toate străzile din Centrul Vechi, inspirat de o anume meserie. În acest caz, numele vine de la slavul „kovaci” care înseamnă „fierar”. 

Strada Șepcari – Numele străzii provine din îndeletnicirea maeștrilor șepcari care aveau atelierele aici. Dar și mai interesant  de atât este că, de pe această stradă, a luat naștere termenul de „pușcărie”, în sensul pe care îl cunoaștem astăzi. Mai exact, pe strada asta era „Pușcăria”, un turn care avea ca scop depozitarea tunurilor și puștilor deținute de Curtea Domnească. Acest arsenal era folosit nu doar în conflicte, ci și cu ocazia diferitelor sărbători care erau celebrate cu salve de tun sau pușcă. Cu spațiu rămas neexploatat în clădire, s-a luat decizia ca la beci să fie închiși tâlhari, iar în clopotniță să fie închiși boierii. De altfel, consulul englez de la București a cerut, în 1829, printr-o notă scrisă în limba franceză să fie eliberați doi englezi care erau „retenus dans les prisons de Pouchkarie”.

Strada Academiei – În trecut, se făcea școală și în Centrul Vechi! Vizavi de Universitate, pe locul unde sunt statuile, era în trecut Mănăstirea Sfântul Sava, ridicată la finele secolului 16, edificiu refăcut complet de Constantin Brâncoveanu. În încăperile acestei mănăstiri a funcționat prima școală superioară din București cunoscută sub numele de Școala de la Sfântul Sava, fondată în 1679 de Șerban Cantacuzino. Nevoia copiilor de boieri pentru educație aleasă trebuia satisfăcută, așa că aici se putea învăța așa-zisa „carte grecească”. 

Tot în acest edificiu s-a deschis și prima școală superioară cu predare în limba română, înființată în 1818 de către Gheorghe Lazăr. Cei cu dare de mână puteau studia științele filosofice și matematica. Statuia lui Gheorghe Lazăr tronează și astăzi acolo, ca un omagiu adus rolului extrem de important pe care l-a avut în progresul învățământului românesc. 

Strada Franceză – Strada Franceză este una dintre cele mai vechi străzi din București, cu documente care o plasează în secolul al XVI-lea cu numele de „Ulița Mare”. Numele pe care îl poartă și astăzi are o origine simplă – aici a avut reședința consulul Franței la București, la un moment dat. Strada a suferit mai multe schimbări de traseu și configurare, dar felul în care o știm astăzi a rămas neschimbat din 1886.

Pasajul Macca Villacrosse sau Valea Regilor – Unul dintre cele mai fascinante locuri ale Bucureștiului este pasajul Macca Villacrosse sau Valea Regilor, cum mai toată lumea îi spune. Aici este regatul narghilelor, cu o istorie excepțională. Numele pasajului vine, evident, de la doi străini: Xavier Villacrosse (uneori scris și ca Csavie Vilacros) și Mihalache Macca, cumnatul celui dintâi. Dacă primul a fost un arhitect (de origine necunoscută) al Bucureștiului între 1837–1855, cel de-al doilea era un negustor grec cunoscut pentru comerțul cu blănuri. Cum au ajuns cei doi să fie cumnați și, iată, să le rămână numele pe-un pasaj bucureștean? Ei bine, datorită proprietăților și căsătoriilor cu două surori ale dragoman – meserie prestigioasă în Imperiul Otoman ce implica în special atribuții diplomatice.

Cunoscut după anii ‘90 în folclorul urban ca „Valea Regilor”, după numele primei cafenele cu narghilea din București, Pasajul Macca-Villacrosse este un edificiu unic în București. Strada dinspre strada Lipscani a fost numită după Villacrosse, în timp ce cealaltă, firesc, poartă numele lui Macca. Ai putea spune că, într-o anumită măsură, și-a păstrat caracteristicile orient combinat cu occident prin cafenele și fum de narghilea.