La o simplă plimbare prin Parcul IOR (numele oficial – Parcul Alexandru Ioan Cuza, deși toată lumea îl cunoaște după acronimul Întreprinderii Optice Române, din apropiere), vei vedea mame cu cărucioare, pensionari care hrănesc rațe și tineri făcând poze pentru Instagram lângă lac. Peisajul pare atât de firesc, atât de bine integrat în țesătura urbană a Bucureștiului, încât ai putea crede că a existat dintotdeauna. Dar dacă te oprești și asculți – și dacă ai norocul să dai peste vreun titan de cartier cu memorie lungă – afli că parcul și lacul IOR ascund multe povești cu parfum nostalgic. 

Lacul IOR poartă amprenta unei istorii neașteptate: a fost loc de scăldat pentru copiii cartierului când piscinele cu brățări magnetice nici măcar nu existau în visele inginerilor, a găzduit cofetării în avioane sovietice și a văzut cum terenul unei foste cărămidării se transformă în parc. Unii dintre copacii pe care îi vezi astăzi au fost plantați de elevi, pe vremea când munca voluntară însemna într-adevăr să iei lopata în mână, iar insulele lacului și-au câștigat numele din observațiile savuroase ale localnicilor.

Iată zece lucruri care ar putea schimba felul în care privești următoarea plimbare pe lângă unul dintre cele mai frumoase lacuri ale Bucureștiului.

1. Lacul a existat înaintea parcului 

Când spui „Parcul IOR", ai tendința să vezi totul ca pe o amenajare unitară: cineva a venit cu un plan, a săpat, a plantat, a turnat beton și gata. Realitatea e mai complicată și mai interesantă. Lacul Titan, așa cum e cunoscut în sursele hidrografice, exista deja înainte ca vreun arhitect peisagist să pună creionul pe hârtie. Alimentat de izvoare subterane și de precipitații, lacul e descris de hidrologi drept o formațiune naturală.

Amenajarea peisagistică din anii '60 (1965-1970) a venit să îmblânzească și să valorifice ceea ce era deja acolo: o întindere de apă capricioasă, cu maluri nesigure, dar cu farmec autentic. În loc să elimine lacul sau să-l astupe, proiectanții au decis să construiască în jurul lui. Rezultatul? Un parc care pare organic, pentru că, până la urmă, o bună parte din el chiar e.

2. Două cartiere, un parc: geografia ascunsă a IOR-ului

Înainte să devină destinația unică pe care o cunoaștem, zona actuală a parcului cuprindea două sectoare cu identități distincte. Partea dinspre strada Baba Novac se numea „Reconstrucții", în timp ce zona dinspre actualul bulevard Nicolae Grigorescu era cunoscută drept „Flax". Podul de pe Liviu Rebreanu, pe care îl traversezi fără să clipești când mergi de la un capăt al lacului la celălalt, separă și astăzi Titan 1 de Titan 2. Înainte de construirea podului, zonele erau separate printr-un dig de pământ.

Pentru locuitorii cartierului, diferențele dintre cele două zone rămâneau evidente mult timp după ce hărțile oficiale fuzionaseră totul sub denumirea IOR. Fiecare zonă avea propriile repere, propriile cafenele improvizate, propriile bande de copii care își apărau teritoriul cu seriozitate. Podul era o structură tehnică dar în același timp funcționa și ca o graniță simbolică, locul unde se negociau alianțe și unde se trasau linii invizibile pe care doar localnicii le înțelegeau.

3. Flax, această „Mare Neagră" a cartierului Titan

Când zici „litoral" în București, te gândești probabil la autobuzul 104 spre Gara de Nord și de acolo la trenul către Constanța. Dar pentru copiii din Titan din anii '70 și '80, litoralul era la doi pași de bloc: în Flax, porțiunea de lac care ținea loc de mare, piscină și aventură nesupravegheată. Înainte ca ștrandurile moderne să devină standard și cu mult înainte ca cineva să fi auzit de brățările magnetice, localnicii se scăldau în lac fără prea multe ceremonii.

Flax era locul unde învățai să înoți fără instructori acreditați, unde descopereai că apa din București poate fi și verde, și rece, și plină de surprize. Pentru părinți, faptul că ai lor copii petreceau ore întregi în lac era probabil o sursă de anxietate pe care preferau s-o ignore. Pentru copii, era libertate pură. Aventura, pericolul vag, misterul adâncimii – toate ingredientele unei veri memorabile, fără tichete de vacanță și fără rezervări online.

4. O cărămidărie a devenit parc verde

Parcurile urbane au, de obicei, origini modeste, dar puține pot pretinde că au crescut pe osemintele unei industrii. O parte din Parcul IOR a fost amenajată pe terenul unei foste cărămidării. Procesul de extragere a argilei și de producere a cărămizilor lăsase în urmă depresiuni, terenuri umede și un relief capricios care influențase forma viitorului parc.

Ceea ce vezi acum ca fiind relief natural – denivelările mici, zonele care par mai joase, malurile neregulate – are o contribuție industrială. Trecutul fabricii de cărămizi a modelat geografia locului la fel de mult ca și forțele naturale. În loc să niveleze totul și să înceapă de la zero, arhitecții peisagiști au lucrat cu ceea ce aveau: un teren marcat de muncă umană, dar și de procesele lente ale apei și ale plantelor care reveniseră după ce utilajele tăcuseră.

5. Copacii bătrâni au fost plantați de copiii cartierului

Dacă stai la umbra unui castan matur în Parcul IOR, s-ar putea să fii protejat de frunzișul unui copac sădit de un elev din Titan acum șase decenii. Amenajarea începută în 1965 a inclus acțiuni de muncă voluntară organizate la scară largă, la care au participat locuitorii cartierului, inclusiv copiii și muncitorii de la fabricile vremii – „23 August”, „IOR”, „Flacăra Roșie” etc. Pentru tinerii de atunci, plantarea copacilor era mai puțin o corvoadă ideologică și mai mult o șansă de a ieși din clasă, de a-și murdări mâinile și de a lăsa ceva în urmă.

Unii dintre oamenii care se plimbă astăzi prin parc împreună cu nepoții recunosc copacii pe care i-au sădit în copilărie. Povestesc despre cum transportau puieții, despre cum săpau gropile în pământul argilos, despre supraveghetorii care urlau instrucțiuni contradictorii. Copacii aceștia au crescut odată cu cartierul, au văzut cum blocurile se înălțau, cum magazinele se schimbau, cum generațiile se succedau.

6. În Parcul IOR a existat o cofetărie-avion

Foto: În dreapta, avionul-cofetărie din anii 70.

În 1969, Parcul IOR a primit un cadou neobișnuit: un avion sovietic Iliușin Il-14, retras din serviciu și oferit de Aeroportul Băneasa. Aeronava a fost instalată lângă intrarea în parc (cea dinspre Baba Novac) și transformată într-o cofetărie. La început, vizitatorii puteau să se așeze la masă chiar înăuntru, în carlinga recondiționată. Mai târziu, când interiorul a devenit impracticabil, terasa de sub aripi a devenit locul de întâlnire preferat.

Pentru copiii din Titan, amandina servită la cofetăria-avion avea un gust aparte. Combinația dintre prăjituri și prezența fizică a unei aeronave adevărate – cu ferestre ovale, cu fuselaj metalic, cu acel farmec industrial care rezista timpului – transforma o simplă vizită la cofetărie într-o aventură. Adulții veneau pentru cafeaua slabă și pentru conversație, copiii pentru fascinația aeronautică și pentru zahărul din bezele. Avionul a dispărut în cele din urmă, mistuit de un incendiu, dar memoria lui persistă în poveștile localnicilor și în câteva fotografii îngălbenite.

7. Lacul IOR este unul dintre cele mai bune locuri pentru birdwatching din București

Foto: Lebede pe Lacul IOR

Rațele și lebedele atrag toată atenția, fiindcă se plimbă prin cadru cu siguranța unor vedete care și-au citit contractul. Lacul găzduiește însă o avifaună mult mai bogată. Societatea Ornitologică Română a inclus Parcul IOR între primele trei zone bucureștene pentru observarea păsărilor, alături de Lacul Morii și Parcul Tineretului. În jurul apei pot fi văzute lișițe, găinușe de baltă, cormorani mari, pescăruși și stârci de noapte, dar și lebede.

O numărătoare făcută în ianuarie 2020 a oferit cifre concludente. Voluntarii SOR au înregistrat pe lac 985 de pescăruși râzători, 328 de lișițe și 265 de rațe mari. Tot aici au fost observate o rață pestriță, o gârliță mare și un pescăruș venit tocmai din Ucraina, identificat după inelul montat pe picior. Cu alte cuvinte, lacul IOR funcționează și ca hotel de tranzit pentru păsările migratoare, iar unele oaspete sosesc de la distanțe la care locuitorii Titanului ar cere deja escală și bagaj de cală.

8. Lacul IOR are cinci insule cu nume și povești proprii

Foto: Pe fundal - Insula Pensionarilor

Lacul IOR cuprinde cinci insule, fiecare cu identitate proprie și cu nume câștigate prin uz local, prin observațiile repetate ale oamenilor care veneau la plimbare. Insula Pensionarilor era locul unde, logic, băncile se umpleau cu oameni mai în vârstă, care veneau să stea la soare și să comenteze politica, vremea și tinerețea de astăzi. Insula Artelor și-a câștigat numele după ce sculpturile și instalațiile artistice au devenit parte din peisaj.

Insula Câinilor era preferată de stăpânii care veneau cu patrupedele și lăsau animalele să se joace liber. Insula Trandafirilor (cunoscută și ca Insula Pescarilor), evident, atrăgea pasionații de undiță, care stăteau ore întregi așteptând peștele perfect, în timp ce conversau despre tot ce nu avea legătură cu pescuitul. Insula Rațelor completează arhipelagul – locul unde păsările își găseau refugiu, cea mai sălbatică dintre cele cinci, fiindcă nu poate fi accesată decât pe apă. Insula Pensionarilor și Insula Rațelor se află în jumătatea de parc dinspre Baba Novac, celelalte trei insule fiind în fosta zonă Flax.

Denumirile acestea, circulând din gură în gură, s-au consolidat până au devenit parte din geografia afectivă a parcului. Hărțile oficiale le ignoră, dar pentru oricine a petrecut timp în IOR, insulele au nume și personalitate.

9. Parcul IOR e plin de sculpturi

În 2013, Parcul IOR a găzduit tabăra de creație „Sculptura Mileniului 3", eveniment care a adus șase artiști să lucreze în aer liber, sub privirea curioasă a vizitatorilor. Au sculptat în marmură, lemn și metal, transformând materiile prime în opere care au rămas în parc. Printre ele se numără „Calul Titanilor", o structură metalică monumentală realizată de artista Mihaela Diaconu, care a devenit rapid reper vizual.

Procesul de creație la vedere era ceva neobișnuit pentru București: puteai vedea cum un bloc de marmură se transformă treptat, cum metalul se îndoaie și se sudează, cum ideile abstracte capătă formă fizică. Pentru artiști, lucrul în spațiu public însemna interacțiune directă cu publicul, întrebări, comentarii, uneori critici neașteptate. Pentru trecători, era o lecție de artă aplicată, fără bilet de intrare și fără programare.

10. Parcul IOR are o rană imensă: suprafața retrocedată în care natura a fost mutilată

Foto: Primăria S3

Disputele juridice legate de Parcul IOR aduc în prim-plan un teren de 112.339 de metri pătrați – peste 11 hectare. Zona retrocedată în natură în 2005 depășește suprafața multor parcuri bucureștene întregi. În anii care au urmat, vegetația din porțiunea respectivă a fost afectată de uscări și incendii repetate – 21 de incendii în doar patru ani, ceea ce face dificilă atribuirea lor la simple coincidențe sau neglijențe.

Lupta juridică pentru recuperarea terenului continuă și în 2026, cu procese care se tărăgănează prin instanțe, cu expertize contradictorii și cu tensiuni care depășesc cadrul strict legal. Pentru bucureșteni, pierderea a 11 hectare din IOR înseamnă mai mult decât o chestiune de metri pătrați pe hârtie, aducând acces redus la spațiu verde, zone lăsate în paragină, nesalubrizate, plus imaginea unui parc mutilat care nu mai arată ca odinioară.

Parcul IOR rămâne, în ciuda tuturor complicațiilor, unul dintre cele mai iubite spații verzi din București. Lacul lui, cu istoria lui ciudată, cu insulele lui pitorești, cu amintirile generațiilor care s-au scăldat în Flax și au mâncat prăjituri sub aripi de avion, continuă să ofere răcoare, umbră și povești celor care știu să asculte.

/ Imaginile alb-negru sunt refăcute cu ajutorul inteligenței artificiale, dintr-o peliculă aparținând Arhivei Naționale de Filme

Citește și: Istoria cartierului Titan. De unde provine denumirea „Balta Albă”, cum a apărut Parcul IOR, de ce metroul i-a redefinit existența