Puține nume din cultura română sunt atât de strâns legate de identitatea națională precum cel al lui Andrei Mureșanu. Poet, publicist și militant pașoptist, el a rămas în conștiința colectivă mai ales prin poezia „Un răsunet”, devenită, peste timp, imnul de stat al României. Versurile sale, scrise într-un context istoric tensionat, au depășit granițele literaturii și s-au transformat într-un simbol al trezirii conștiinței naționale. Astăzi, memoria lui Andrei Mureșanu este onorată nu doar prin manuale și ceremonii oficiale, ci și printr-o stradă din București care îi poartă numele, semn al recunoașterii durabile a contribuției sale la istoria și cultura românească.

Originile și copilăria poetului

Andrei Mureșanu s-a născut în Bistrița, într-o familie modestă de țărani. Tatăl său, Teodor Mureșanu, lua în arendă o moară de argăsit scoarță, activitate din care reușea să asigure traiul familiei sale, formată din trei copii. Deși condițiile materiale nu erau dintre cele mai bune, mediul familial a fost unul care a încurajat educația și munca asiduă, elemente care aveau să joace un rol esențial în formarea viitorului poet.

Primele studii le-a urmat în orașul natal. În anul 1825, Andrei Mureșanu a fost admis ca elev la Școala normală săsească din Bistrița, unde s-a remarcat rapid prin inteligență și disciplină. Ulterior, și-a continuat studiile la liceul piariștilor din același oraș, fiind considerat unul dintre cei mai buni elevi. Aceste rezultate școlare au deschis drumul unei formări intelectuale solide, într-o perioadă în care accesul la educație era limitat pentru mulți tineri români din Transilvania.

Anii de studenție la Blaj și întâlnirea cu George Barițiu

În anul 1832, Andrei Mureșanu ajunge la Blaj, un important centru cultural și spiritual al românilor transilvăneni. Aici, cu sprijinul profesorului Nicolae Marin, studiază timp de doi ani filosofia, după care urmează cursuri de teologie. Atmosfera intelectuală de la Blaj, dominată de idei naționale și iluministe, a avut un impact major asupra formării sale ca poet și publicist.

Tot la Blaj îl întâlnește pe George Barițiu, coleg de studenție mai în vârstă, care avea să devină unul dintre cei mai importanți prieteni și colaboratori ai săi. Barițiu coordona o trupă de teatru în limba română, iar această inițiativă culturală l-a apropiat pe Mureșanu de lumea artei și a cuvântului scris. Prietenia dintre cei doi s-a consolidat în timp și a continuat la Brașov, influențând decisiv parcursul profesional al poetului.

Stabilirea la Brașov și activitatea didactică

În anul 1837, George Barițiu părăsește Blajul și preia conducerea școlii românești din Brașov. Dorind să-l aibă aproape, se gândește să-l aducă și pe Andrei Mureșanu. Deși acesta era încă student în ultimul an, Barițiu reușește să-i obțină o dispensă, care îi permite să intre în învățământ fără a-și fi încheiat studiile.

Astfel, în 1838, Andrei Mureșanu se stabilește la Brașov, unde devine institutor la școala română condusă de Barițiu. Doi ani mai târziu, în 1840, este numit profesor la gimnaziul românesc, funcție pe care o va ocupa până în 1849. 

În paralel, începe să colaboreze intens la publicațiile coordonate de prietenul său, publicând poezii și articole. Debutul său poetic are loc în revista „Foaia pentru minte, inimă și literatură”, una dintre cele mai importante publicații culturale ale epocii.

Nașterea imnului „Deșteaptă-te, române!”

Momentul de maximă importanță din creația lui Andrei Mureșanu este legat de poemul „Un răsunet”. Scris la Brașov, pe melodia anonimă a unui vechi imn religios, cunoscut sub titlul „Din sânul maicii mele”, textul a căpătat rapid o forță mobilizatoare excepțională. Nicolae Bălcescu avea să-l numească „Marseilleza românilor”, subliniind caracterul său revoluționar.

Poezia reflectă frământările sociale și politice ale epocii, chemând la unitate, demnitate și acțiune. În anul 1848, Andrei Mureșanu se află printre fruntașii Revoluției, iar „Un răsunet” devine marșul revoluționarilor români din Transilvania. Din 1990, acest poem a fost adoptat oficial ca imn de stat al României, sub titlul „Deșteaptă-te, române!”, consfințind definitiv locul poetului în istoria națională.

După revoluție: prizonierat și funcționariat

Înfrângerea Revoluției de la 1848 aduce cu sine ani dificili pentru Andrei Mureșanu. În 1849, împreună cu George Barițiu, se refugiază în Muntenia, unde este luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. Această experiență traumatică îi marchează profund viața.

După eliberare, se stabilește la Sibiu, unde este angajat ca funcționar, în calitate de „concepist guvernial”, și translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Colaborează și la ziarul „Telegraful român”, unde publică poezii și articole cu rol educativ, destinate inițierii publicului în diverse domenii ale artei. 

Totuși, munca de birou îi apasă spiritul, iar activitatea poetică rămâne relativ restrânsă, deși păstrează toate trăsăturile liricii pașoptiste, cu accente patriotice și sociale.

Ultimii ani, sărăcia și recunoașterea târzie

Andrei Mureșanu se pensionează în anul 1861, însă pensia este insuficientă pentru a-și întreține familia. În 1862, își tipărește într-un volum poeziile, sperând că vânzarea acestuia îi va aduce atât alinare morală, cât și un mic sprijin financiar. Din păcate, cărțile se vând greu, iar poetul ajunge într-o stare de sărăcie accentuată.

Iacob Mureșanu lansează apeluri publice în „Gazeta Transilvaniei” pentru a-l ajuta pe poetul bolnav și lipsit de mijloace, îndemnând publicul să-i cumpere volumul. Societatea „Astra” îi acordă un premiu de 50 de galbeni, un gest de recunoaștere, dar insuficient pentru a-i schimba situația dramatică.

Moartea și memoria lui Andrei Mureșanu

Andrei Mureșanu moare în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, la Brașov, în sărăcie, „în urma unui morb nervos îndelungat”, după cum consemna „Gazeta Transilvaniei”. Lasă în urmă o familie îndurerată: soția Suzana, fiul Gheorghe, elev în clasa a VII-a, și o fiică de doar 11 luni, Eleonora.

Înmormântarea sa a avut loc cu mare fast, la ceremonie participând un public numeros, profesori și elevi, care au însoțit sicriul cu torțe și decoruri. George Barițiu descrie în lucrarea sa dedicată istoriei Transilvaniei ultimele clipe ale prietenului său, vorbind despre melancolia profundă care l-a cuprins și care s-a transformat într-o suferință psihică fatală.

Astăzi, Andrei Mureșanu rămâne una dintre figurile fundamentale ale culturii române. Strada care îi poartă numele în București nu este doar un reper urban, ci și un simbol al recunoștinței față de poetul care a dat românilor imnul lor și a transformat poezia într-un strigăt de trezire națională.

Citește și: Povestea primului imn de stat al României. A fost ales în cadrul unui concurs care oferea un premiu de 100 de galbeni