Puțini români știu că țara noastră a avut de-a lungul timpului șase imnuri naționale. Ideea necesității unui imn național a apărut pentru prima dată în Principatele Române în anul 1840, în contextul formării unei conștiințe naționale tot mai puternice. 

Apariția ideii unui imn național

La acea vreme, nu exista un cântec oficial care să simbolizeze unitatea și mândria poporului român, însă dorința de a avea un imn distinct a început să prindă contur.

Noțiunea de imn de stat s-a concretizat însă abia în 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite. În acel an, autoritățile au organizat un concurs public menit să desemneze cântecul care să fie adoptat drept imn național. 

Concursul oferea un premiu substanțial pentru vremurile respective: 100 de galbeni. Participarea a fost deschisă tuturor compozitorilor dornici să contribuie la simbolul național.

Alegerea primului imn oficial

Câștigătorul concursului a fost compozitorul Eduard Hubsch, cu lucrarea sa intitulată „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Melodia nu avea versuri și a rămas imnul național în această formă până în 1881. 

Hubsch a creat o compoziție solemnă, cu caracter marcial, care reflecta atât respectul pentru domnitor, cât și dorința de unitate a poporului român.

Versurile au fost adăugate mai târziu, în cadrul unui demers cultural de rafinare a imnului. Poetul Vasile Alecsandri a compus textul „Imnul regal român”, care a fost interpretat pentru prima dată cu ocazia încoronării regelui Carol I, în anul 1884. Ulterior, compozitorul George Enescu a preluat melodia și a inclus-o la sfârșitul lucrării sale Poema Română, conferindu-i un caracter artistic mai pronunțat.

Imnul de atunci suna cam așa:

„Trăiască Regele
 În pace și onor
 De țară iubitor
 Și-apărător de țară.
 Fie Domn glorios
 Fie peste noi,
 Fie-n veci norocos
 În război, război.”

Transformările imnului în perioada comunistă

După abdicarea monarhiei și instalarea regimului comunist, imnul de stat al României a fost schimbat pentru a reflecta ideologia noului regim. În 1948, a fost publicat pentru prima dată în ziarul „Flacăra” imnul „Zdrobite cătușe”, o poezie de propagandă pusă pe muzica compozitorului Matei Socor. Textul era conceput să celebreze muncitorii și sacrificiile lor, cu versuri precum:

„Zdrobite cătușe în urmă rămân,
 În frunte-i mereu muncitorul,
 Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
 Stăpân pe destin e poporul.”

Acest imn a fost înlocuit în 1953 cu „Te slăvim, Românie!”, cu versuri propagandistice scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu. În versiunea din 1952, Lenin era divinizat:

„Te slăvim, Românie, pământ părintesc,
 Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor
 Cu poporul sovietic eliberator
 Leninismul ni-e far și tarie și avânt.”

Imnurile din perioada Ceaușescu

Sub Nicolae Ceaușescu, imnul național a suferit noi modificări. În 1975, imnul României a devenit „Pe-al nostru steag e scris Unire”, cu muzică de Ciprian Porumbescu. Două ani mai târziu, în 1977, a fost adoptat „Trei culori cunosc pe lume”, cu versuri propagandistice care celebrau identitatea națională și loialitatea față de regim:

„Trei culori cunosc pe lume
 Ce le țin de-un sânt odor,
 Sunt culori de-un vechi renume
 Suveniri de-un brav popor.
 Roșu-i focul ce-mi străbate,
 Inima-mi plină de dor
 Pentru sânta libertate
 Și al patriei amor.”

Se spune că unele dintre versurile acestui imn au fost chiar scrise de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

„Deșteaptă-te, române!” – imnul revoluției și al prezentului

Revoluția din 1989 a adus românilor un nou imn: „Deșteaptă-te, române!”, inițial intitulat „Un răsunet”. Poezia a fost scrisă de Andrei Mureșanu, iar melodia a fost compusă de Anton Pann. Textul a fost redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848 și a devenit un simbol al luptei pentru libertate și unitate națională.

Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în momente cruciale ale istoriei României: în timpul Războiului de Independență din 1877, în primul și al doilea război mondial, și după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a desprins de alianța cu Germania nazistă.

De asemenea, imnul a fost intonat spontan în momente de revolte civile, cum ar fi pe 15 noiembrie 1987, la uzina de Autocamioane din Brașov, și pe 22 decembrie 1989, când oamenii au ieșit pe străzi pentru a-și câștiga libertatea, moment în care cântecul a devenit oficial imnul național al României.

Caracteristici și utilizare modernă

Actualul imn al României are 11 strofe, dar la ocazii festive se interpretează în general strofele 1, 2, 4 și 11. „Deșteaptă-te, române!” este recunoscut pentru mesajul său patriotic, pentru chemarea la unitate și libertate și pentru tradiția sa de a fi un simbol în momentele de cumpănă ale națiunii.

Istoria imnului național al României reflectă transformările politice, sociale și culturale ale țării de-a lungul a aproape două secole. 

De la primul imn instrumental al lui Eduard Hubsch, câștigător al unui concurs cu premiu de 100 de galbeni, la imnul revoluționar și democratic „Deșteaptă-te, române!”, cântecele care au reprezentat România au fost martore ale marilor evenimente și schimbări istorice.

Fiecare imn a reflectat spiritul timpului său, fie că a fost vorba despre regalitate, ideologie comunistă sau revoluție populară. 

Astăzi, „Deșteaptă-te, române!” rămâne nu doar un simbol al unității naționale, ci și un testament al curajului și al dorinței românilor de libertate, legând trecutul de prezent printr-o melodie care a inspirat generații întregi.

Citește și: Istoria Casei Hagi Moscu, prima clădire care a găzduit Primăria Bucureștiului în secolul al XIX-lea