Istoria teatrului românesc este plină de nume memorabile, însă puține figuri au reușit să devină atât de iubite de public precum Grigore Vasiliu-Birlic. Actorul cu fizic neobișnuit și cu o mimică inconfundabilă a devenit, de-a lungul deceniilor, un simbol al comediei românești. Pentru generații întregi de spectatori, numele său a rămas sinonim cu râsul inteligent, cu personajele lui Caragiale și cu farmecul unui artist care transforma fiecare rol într-o lecție de actorie. 

Ce spunea maestrul Beligan despre Birlic

Radu Beligan îl descria drept „geniul comediei și al umorului românesc”, iar comparațiile cu marii actori ai lumii nu au întârziat să apară. Mulți critici și spectatori l-au numit, metaforic, „Charlie Chaplin al românilor” sau „Louis de Funès al teatrului românesc”. Totuși, succesul nu a venit ușor. În spatele acestei cariere strălucite se află ani de ambiție, refuzuri repetate și o poveste de viață plină de întâmplări neașteptate.

Paradoxal, defectele care la început i-au închis uși au devenit, mai târziu, marca sa artistică. Fizicul atipic și defectul de vorbire au fost exact acele elemente care au făcut din Birlic unul dintre cei mai recognoscibili actori ai scenei românești.

Copilul din Fălticeni care visa să devină clovn

Grigore Vasiliu s-a născut la 24 ianuarie 1905, la Fălticeni, într-o familie de negustori. Copilăria lui nu anunța neapărat destinul unui mare actor de teatru. La fel ca mulți copii ai epocii, era fascinat de lumea spectacolelor ambulante și visa să ajungă clovn la circ.

Acest vis copilăresc a fost însă rapid spulberat de tatăl său, care considera că un astfel de drum nu este potrivit pentru fiul unui negustor respectabil. Familia își dorea pentru el o profesie stabilă și serioasă, iar cariera artistică era privită cu multă suspiciune.

Tânărul Grigore a urmat cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, fiind parte din prima promoție a acestei instituții. Aici a început să iasă în evidență prin talentul său comic. Colegii îl considerau comedianul clasei, iar profesorii nu de puține ori erau nevoiți să întrerupă lecțiile din cauza hohotelor de râs stârnite de poznele sale.

Scriitorul Eugen Dumitriu, în volumul „Orașul Muzelor”, povestea că o simplă grimasă făcută de elevul Grigore Vasiliu era suficientă pentru a transforma o oră liniștită într-un moment de veselie generală. Profesorii îl mustrau, dar adesea o făceau cu îngăduință, intuind că acel băiat ar putea ajunge cândva pe scenă.

Uneori însă, poznele îl aduceau în fața directorului liceului, George Stino, care îl numea „săcătură” și amenința că îl pedepsește. Se spune că atunci când urma să primească o corecție, tânărul Birlic se ascundea sub masă pentru a scăpa de pedeapsă.

Student la Drept, actor din întâmplare

Deși era atras de teatru, familia l-a convins să urmeze o carieră considerată mai serioasă. Astfel, după terminarea liceului, Grigore Vasiliu s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți.

În timp ce studia pentru licență, a început să frecventeze Teatrul Național din oraș. La început făcea doar figurație pentru a-și câștiga existența, însă talentul său nu a trecut neobservat.

Directorul teatrului i-a oferit la un moment dat un rol minor, acela al unui personaj naiv și cam prostuț. Interpretarea lui Grigore Vasiliu a stârnit entuziasmul publicului, iar accentul său peltic, considerat până atunci un defect, s-a dovedit a fi un element comic extraordinar.

După absolvirea facultății de Drept, tânărul ar fi putut deveni avocat. Totuși, chemarea scenei era prea puternică. A ales să rămână în teatru și s-a angajat la Teatrul Național din Cernăuți.

Aici a început să câștige simpatia publicului, iar unul dintre rolurile care i-au adus aprecierea spectatorilor a fost cel al lui Dandanache din celebra piesă „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale.

Șapte încercări până la Conservator

Deși juca deja pe scenă, Grigore Vasiliu își dorea cu orice preț să urmeze Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți. Drumul până la admitere a fost însă extrem de dificil.

A încercat să intre la Conservator de nu mai puțin de șapte ori. De șase ori a fost respins din cauza defectului de vorbire. Actorul povestea mai târziu, cu umor, că examinatorii îl respingeau pentru că era peltic și „scuipa când vorbea”.

Pentru mulți oameni, șase refuzuri ar fi fost suficiente pentru a abandona visul. Dar Grigore Vasiliu avea o ambiție extraordinară. A continuat să încerce, iar în cele din urmă a fost admis.

În 1933 s-a mutat la Conservatorul din București, unde destinul său artistic avea să se schimbe definitiv.

Cum a devenit „Birlic”

La scurt timp după sosirea în București, tânărul actor a urcat pe scena Teatrului Vesel, unde era distribuit în numeroase comedii.

Aici a primit rolul principal într-o comedie bulevardieră franceză intitulată „Birlic”. Personajul interpretat de el era funcționarul Costache Perjoiu, poreclit Birlic.

Spectacolul a avut un succes uriaș, iar publicul a început să-l identifice pe actor cu personajul. Porecla „Birlic” i-a rămas pentru tot restul vieții.

Cuvântul provine din limba turcă și înseamnă „asul din mânecă”, adică o surpriză decisivă într-un joc. În mod simbolic, numele s-a potrivit perfect cu destinul actorului, care a devenit una dintre cele mai valoroase „cărți” ale teatrului românesc.

Birlic și universul lui Caragiale

Cariera lui Grigore Vasiliu-Birlic a fost strâns legată de opera lui Ion Luca Caragiale. Actorul a interpretat de-a lungul vieții nu mai puțin de 13 personaje din piesele marelui dramaturg.

El considera rolurile din Caragiale o adevărată școală de actorie. În peste 35 de ani de teatru, aceste personaje i-au oferit ocazia să-și perfecționeze stilul și să exploreze nuanțele comicului românesc.

Pe scena Teatrului Național din București, sub regia lui Sică Alexandrescu, Birlic a interpretat personaje memorabile: Crăcănel și Candidatul din „D-ale carnavalului”, Spiridon și Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă”, Brânzovenescu și Dandanache din „O scrisoare pierdută”.

De asemenea, a jucat rolul Coanei Efimița din „Conu Leonida față cu reacțiunea”, Lefter Popescu din „Două loturi” și Costăchel Gudurău din „Telegrame”.

Fiecare dintre aceste roluri a devenit emblematic, iar interpretările sale sunt considerate și astăzi printre cele mai reușite din istoria teatrului românesc.

Actorul dintre tragic și comic

Radu Beligan spunea despre Birlic că avea „un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale”. Era un om mic de statură, cu o figură parcă desprinsă dintr-o caricatură.

În mijlocul acestei fețe comice se aflau însă doi ochi profund triști, „doi ochi de câine bătut”, cum îi descria Beligan. Tocmai această combinație dintre comic și melancolie era esența artei sale.

Birlic juca precum un echilibrist care merge pe sârmă, păstrând mereu o balanță delicată între râs și dramă. Personajele sale făceau publicul să râdă, dar în același timp transmiteau o umanitate profundă.

Succesul în cinematografie

Deși era în primul rând actor de teatru, Birlic a avut și o carieră importantă în cinematografie. Debutul său pe marele ecran a avut loc în 1934, în filmul „Bing-Bang”, alături de celebrul cuplu comic Stroe și Vasilache.

Cu toate acestea, adevărata popularitate în film a venit abia în anii ’50. Atunci au apărut câteva dintre peliculele care aveau să devină clasice ale cinematografiei românești.

Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără Lefter Popescu din „Două lozuri”, Crăcănel din „D’ale carnavalului”, Costăchel Gudurău din „Telegrame”, Spirache Necșulescu din „Titanic vals”, Jupân Canciano din „Bădăranii” și Brânzovenescu din „O scrisoare pierdută”.

Birlic la Cannes și aventura de la cazino

Un moment spectaculos din cariera lui Birlic a avut loc în 1960, când filmul „Telegrame” a fost nominalizat la prestigiosul premiu Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.

Actorul a pășit atunci pe covorul roșu al celebrului festival, reprezentând cinematografia românească într-un moment de mare vizibilitate internațională.

Regizorul Gheorghe Naghi povestea mai târziu o întâmplare savuroasă din acea perioadă. Birlic era un mare amator de ruletă și nu putea rezista tentației cazinourilor de pe Croazetă.

În fiecare seară mergea la cazino și încerca să-și încerce norocul la ruletă. Entuziasmul jocului l-a costat însă scump: și-a pierdut toți banii.

Pentru a-și salva onoarea, colegii au fost nevoiți să îi trimită bani ca să se poată întoarce acasă. Actorul s-a întors din Franța complet „lefter”, însă întâmplarea a devenit una dintre cele mai savuroase povești din culisele vieții sale.

Moștenirea unui geniu al comediei

Grigore Vasiliu-Birlic rămâne una dintre cele mai importante figuri ale teatrului și cinematografiei românești. Cariera sa demonstrează că talentul autentic poate depăși orice obstacol.

Actorul care fusese respins de șase ori la Conservator a ajuns să devină unul dintre cei mai mari comici ai scenei românești. Defectul de vorbire care îi închisese uși a devenit, paradoxal, semnătura sa artistică.

Prin rolurile sale memorabile, prin energia și naturalețea interpretării, Birlic a reușit să cucerească publicul și să rămână în memoria colectivă ca un simbol al umorului românesc.

Astăzi, numele său continuă să fie rostit cu admirație. Pentru iubitorii de teatru și film, Birlic rămâne acel „as din mânecă” al comediei românești – actorul care, indiferent de rol, știa întotdeauna să scoată râsul și emoția din inimile spectatorilor. 

Citește și: Starurile Bucureștiului interbelic: Ion Talianu, de la înfumuratul Nae Cațavencu la cel mai îndrăgit actor român