Biserica Amzei, monument de patrimoniu național, este amplasată pe strada Biserica Amzei nr. 12 și reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură eclectic-neoromânească de la începutul secolului XX, fiind bogat ornamentată la exterior. Conform Repertoriului Arheologic Național, această biserică face parte dintre cele mai importante lăcașuri de cult din București.

Originea bisericii și rolul ctitorului Amza Năescu

Istoria acestei biserici începe la începutul secolului XIX, între anii 1807-1810, când Amza Năescu, nepotul polcovnicului Nicolae Dărăscu și al doilea vistier al țării, împreună cu Dimitrie și Dionisie Dârjescu, au construit prima biserică pe locul actualului edificiu.

Fondurile inițiale proveneau de la unchiul său, iar edificiul era de dimensiuni reduse, având o singură turlă și hramul Sfântul Nicolae. După moartea lui Amza, acesta a completat sumele necesare pentru finalizarea lăcașului, care a ajuns să-i poarte numele, devenind Biserica Amzei.

De la prima biserică se păstrează și astăzi pomelnicul săpat în lespede de piatră, aflat pe latura nordică a curții, amintind de ctitorul care a făcut posibilă existența acestui loc de închinăciune.

Restaurări și schimbări în secolul XIX

Biserica Amzei a trecut prin mai multe etape de restaurare de-a lungul timpului. În 1846, edificiul a fost reparat după ce un incendiu afectase construcția inițială. Planul întocmit de maiorul Rudolf Arthur Borroczyn în 1852 consemnează biserica și clădirile din curtea ei, probabil chiliile unde funcționa o școală de fete.

În 1875, biserica a fost din nou reparată, atunci când i-au fost adăugate două turle din lemn și tablă, iar în aceeași perioadă s-a ridicat și o fântână din piatră în stil neoclasic. Aceste intervenții au contribuit la transformarea lăcașului într-un loc mai impunător și mai funcțional pentru comunitatea credincioșilor.

Construirea bisericii actuale

În 1898, preotul protopop Ilie Teodorescu a coordonat demolarea vechii biserici și a început ridicarea unui nou edificiu pe același amplasament. Noua construcție a fost proiectată de arhitectul Alexandru Săvulescu, iar echipa de execuție a fost condusă de arhitectul Dimitrie Dobrescu. Planurile și calitatea lucrărilor au făcut ca Biserica Amzei să devină un reper arhitectural pentru București.

Interiorul bisericii a fost pictat de profesorul Umberto Marchetti, care s-a ocupat atât de frescele pereților, cât și de iconostas, în timp ce sculptorul Gheorghe Babic a realizat catapeteasma și întreg mobilierul bisericesc. 

Construcția s-a încheiat în anul 1901, iar sfințirea a avut loc pe 21 octombrie, cu adăugarea altor două hramuri – „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Buna Vestire”. Astfel, lăcașul a devenit nu doar un spațiu de rugăciune, ci și un punct de referință cultural și istoric pentru București.

Arhitectura exterioară și interiorul bisericii

Biserica Amzei este construită pe un plan triconc, cu pronaosul ușor supralărgit și trei turle: una principală deasupra naosului și două mai mici deasupra pronaosului. Construcția se sprijină pe un soclu masiv din piatră, iar accesul se face prin trei uși mari din lemn de stejar sculptat. 

Intrarea principală, orientată spre vest, este decorată cu un arc treflat, iar intrările nordică și sudică sunt protejate prin porticuri relativ adânci, fiecare având o arcadă frontală și un arc lateral în formă de potcoavă.

Interiorul bisericii impresionează prin înălțimea sa, lumina naturală fiind filtrată prin vitralii care oferă un efect spectaculos de iluminare și o atmosferă spirituală deosebită. Această combinație de detalii arhitecturale, sculptură și pictură creează un ambient deosebit, ce reflectă grija ctitorilor și calitatea execuției artizanale.

Semnificația culturală și religioasă a Bisericii Amzei

Biserica Amzei nu este doar un monument arhitectural, ci și un loc cu o profundă semnificație spirituală. Ctitorul Amza Năescu a fost un exemplu de devotament față de comunitate, iar edificiul poartă mărturia implicării directe a vistierului în asigurarea fondurilor necesare pentru ridicarea și finalizarea lăcașului de cult. Restaurările succesive și întreținerea continuă de-a lungul secolului XIX și începutul secolului XX reflectă grija comunității și respectul pentru patrimoniul religios.

Astăzi, Biserica Amzei rămâne un reper al orașului, nu doar prin valoarea sa istorică și arhitecturală, ci și prin rolul său activ în viața religioasă a bucureștenilor. Monumentul aflat în vecinătatea Pieței Amzei atrage atât credincioși, cât și turiști, fiind inclus în lista patrimoniului național și monitorizat de Repertoriul Arheologic Național.

Restaurări și conservare în perioada modernă

În prezent, Biserica Amzei continuă să fie întreținută și restaurată periodic, pentru a păstra elementele originale și pentru a proteja atât structura, cât și decorațiunile interioare și exterioare. Activitățile de conservare includ verificarea stării structurale, restaurarea frescelor și a catapetesmei, precum și întreținerea mobilierului bisericesc. 

Eforturile susținute ale comunității, alături de sprijinul autorităților locale și al specialiștilor în patrimoniu, fac ca Biserica Amzei să rămână un punct de referință al patrimoniului religios și arhitectural al Bucureștiului.

Biserica Amzei, simbol al dăruirii și al frumuseții

Biserica Amzei reprezintă un simbol al devotamentului și al viziunii ctitorilor săi. De la prima biserică ridicată de Amza Năescu la impresionantul edificiu actual, construcția reflectă efortul continuu al comunității, al preoților și al artiștilor implicați. 

Prin arhitectura sa eclectic-neoromânească, pictura interioară, sculptura mobilierului și atenția la detalii, Biserica Amzei se evidențiază ca unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București, păstrându-și valoarea istorică și spirituală de peste două secole.

Astfel, acest monument nu doar că înfrumusețează orașul, ci și păstrează vie amintirea ctitorului Amza Năescu, a comunității sale și a tradițiilor ortodoxe românești, reprezentând un adevărat reper pentru generațiile viitoare.

Citește și: Rebela Mița Biciclista, cea mai faimoasă curtezană a secolului XX. Se îmbrăca în haine bărbătești, vorbea limbi străine și a îngenuncheat trei regi