Pentru milioane de români din prezent, ziua începe cu o ceașcă de cafea fierbinte. Această rutină banală ascunde însă o istorie fascinantă: apariția cafelei la București acum mai bine de trei secole și jumătate. Prima cafenea documentată în capitala Țării Românești a fost deschisă în 1667, de către ienicerul turc Haime.

Localul său era amplasat într-o zonă strategică, lângă ceea ce avea să devină Hanul Șerban-Vodă. Acolo se intersectau negustorii, soldații și călătorii otomani, dar și localnicii curioși să descopere o băutură exotică adusă direct din Orient. Noutatea s-a răspândit rapid, iar cafeaua a fost numită de mulți „vinul Orientului” – un titlu care sublinia efectul său revigorant și caracterul său aparte.

Ce însemna o cafenea în secolul al XVII-lea

Cuvântul „cafenea” vine din turcescul kahve-hane, care înseamnă „casa cafelei” sau „loc public unde se bea cafea”. În Imperiul Otoman, aceste localuri erau mai mult decât spații de consum; ele reprezentau adevărate centre sociale. Acolo se juca table și zaruri, se fumau lulele, se discutau probleme religioase și literare, iar uneori chiar politice.

Este foarte probabil ca și cafeneaua lui Haime să fi urmat același model. Atmosfera era dominată de mirosul boabelor prăjite și de fumul dens al tutunului, iar clienții se adunau pentru a socializa, pentru a afla noutăți sau pur și simplu pentru a petrece timpul într-un mediu animat. Cafeneaua devenise, astfel, un mic colț oriental în centrul Bucureștiului.

Cafeaua la Curtea Domnească

Interesul pentru această băutură nu s-a oprit la negustori sau la comunitatea otomană prezentă în capitală. Documentele arată că și la Curtea Domnească de la București cafeaua era foarte apreciată. 

În 1696, în registrele vistieriei domnitorului Constantin Brâncoveanu, apare menționată achiziția a circa 19 kilograme de cafea, cumpărate de la Ianachi clucer pentru a fi servite în „cămara domnului”.

Mai mult, la curtea domnească exista chiar un funcționar specializat – „vel-cafegiul domnesc”. Acesta avea o singură responsabilitate: să pregătească băutura pentru domnitor și să se asigure că totul este de cea mai bună calitate. 

Așadar, cafeaua a devenit rapid un simbol al rafinamentului și al prestigiului social, fiind consumată nu doar de oamenii simpli, ci și de elita politică a vremii.

Cafenelele turcești și atmosfera lor aparte

Pe parcursul secolului al XVIII-lea, cafenelele din București au rămas puternic influențate de modelul otoman. Ele se răspândeau mai ales în zonele comerciale și pe lângă Podul Beilicului (actuala Calea Șerban-Vodă), acolo unde treceau negustori și soldați din întreg imperiul.

Atmosfera era una tipic orientală: mesele joase, covoarele viu colorate, fumul gros de lulea și aroma intensă a cafelei umpleau încăperile. Cafenelele deveniseră locuri unde se discutau probleme importante, uneori chiar incomode pentru autorități. 

Un document din 1782 interzice în mod expres „dezbaterile politice” în cafenele, semn că acestea deveniseră spații unde ideile circulau liber și unde se putea naște un spirit critic față de stăpânirea otomană.

Locuri ale ideilor și ale schimbării

Faptul că autoritățile se temeau de atmosfera din cafenele arată clar că aceste spații nu erau doar locuri de relaxare. Aici se întâlneau oameni din medii diferite – comercianți, studenți, oameni de cultură, funcționari – care schimbau opinii și discutau idei progresiste.

 Este posibil ca tocmai în aceste localuri să fi circulat primele gânduri cu tentă revoluționară și naționalistă, care mai târziu aveau să influențeze viața politică a Țării Românești.

Astfel, cafenelele au avut o contribuție indirectă la formarea unei conștiințe colective și la apariția unei elite intelectuale mai bine conectate la curentele europene.

Apariția cafenelelor „europene”

Secolul al XIX-lea a adus o schimbare importantă. Pe măsură ce Bucureștiul intra în contact tot mai strâns cu Europa, modelul cafenelei turcești a început să fie înlocuit de cel occidental. 

În Capitală au apărut localuri mai spațioase, cu mese și scaune elegante, oglinzi mari și chiar mese de biliard. Aceste cafenele „europene” au devenit locuri preferate de boema bucureșteană, de scriitori, politicieni și artiști.

Un exemplu celebru a fost Cafeneaua Fialkowski, fondată de un polonez stabilit la București. Aici se întâlneau personalități precum Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Xenopol, George Sion sau Matei Millo. Atmosfera era una intelectuală, stimulativă, unde se dezbăteau teme literare, sociale și politice. Nu era doar o cafenea, ci un laborator al ideilor.

Cafenelele boemei bucureștene

Pe lângă Fialkowski, alte cafenele celebre au devenit adevărate instituții sociale. Cafeneaua Capșa era locul preferat al protipendadei bucureștene, un simbol al luxului și al rafinamentului.

Pe strada Lipscani funcționa Cafeneaua Schreiber, frecventată de negustori și oameni de afaceri. Tot în această perioadă, cafeneaua „Național” de pe strada Doamnei și „Bristol” de pe strada Academiei atrăgeau o clientelă selectă, alcătuită din intelectuali și politicieni.

Aceste localuri erau adevărate centre de viață socială, unde se întâlneau elitele, se stabileau contacte de afaceri și se discutau evenimentele importante ale epocii.

Declinul și transformările după Primul Război Mondial

Perioada de glorie a cafenelelor bucureștene a durat până la începutul Primului Război Mondial. Consecințele războiului au afectat puternic viața economică și socială, iar multe dintre aceste localuri nu și-au mai recăpătat niciodată strălucirea de altădată. Cafenelele nu au dispărut, dar și-au pierdut rolul de centre culturale și politice, devenind mai degrabă simple locuri de consum.

Totuși, tradiția cafelei s-a păstrat. Bucureștenii au continuat să își înceapă ziua cu o ceașcă fierbinte, iar acest obicei a rămas un element definitoriu al vieții urbane.

Moștenirea cafenelelor în Bucureștiul contemporan

Astăzi, în capitala României, cafenelele sunt din nou la mare preț. În Centrul Vechi și pe marile bulevarde, micile localuri moderne amintesc de farmecul celor de odinioară. Ele au redevenit spații de întâlnire, de socializare și de schimb de idei, exact așa cum erau și în urmă cu trei secole.

Deși multe dintre cafenelele istorice au dispărut, influența lor rămâne vizibilă în cultura urbană a orașului. Cafeaua continuă să fie asociată cu momente de dialog, cu prietenia și cu spiritul boem care a caracterizat mereu Bucureștiul.

O poveste care continuă

Povestea cafenelei deschise de ienicerul Haime în 1667 nu este doar o curiozitate istorică. Ea marchează începutul unei tradiții care a modelat viața socială și culturală a Bucureștiului timp de secole. De la primele cești de cafea turnate sub bolțile orientale până la cafenelele moderne pline de tineri și turiști, legătura bucureștenilor cu „vinul Orientului” rămâne la fel de puternică.

Astfel, istoria cafenelelor din București este și istoria orașului însuși: o istorie a schimbărilor, a influențelor externe și a dorinței permanente de a se reinventa.

Citeşte şi Cafenele altfel în București: experiențe creative în ceașcă și dincolo de ea