Nicolae Iorga s-a născut la 5 iunie 1871, în Botoșani, într-o familie cultivată și unită: tatăl său, avocatul Nicu Iorga, și mama Zulnia, ambii considerați de mulți cercetători ca având rădăcini aromâne, i-au creat un mediu propice pentru o dezvoltare intelectuală excepțională. Copilul fragil, dar curios, avea să devină în scurt timp una dintre cele mai impresionante minți ale culturii românești. 

Originea unui spirit genial

Încă din adolescență, Iorga s-a remarcat printr-o sete insațiabilă de cunoaștere, parcurgând volume întregi și arătând o memorie ieșită din comun, calitate ce îi va marca întreaga carieră.

De-a lungul vieții, Iorga a fost considerat un savant total. Contemporanii săi, dar și specialiștii de astăzi, l-au descris drept un spirit enciclopedic – istoric, critic literar, dramaturg, poet, documentarist, enciclopedist, memorialist. 

Opera sa aparent inepuizabilă îi conferă locul unic de „Voltaire al României”, sintagmă atribuită de George Călinescu, care surprinde perfect amploarea activității sale și forța intelectuală pe care o reprezenta.

Un savant în slujba culturii și a statului

Cariera lui Nicolae Iorga a atins culmi impresionante ale recunoașterii științifice și academice. A fost profesor universitar, membru al Academiei Române, rector, fondator de reviste, creator de instituții culturale, organizator al vieții academice românești. 

Prin studiile sale ample, prin conferințe și prin articole publicate în țară și în străinătate, Iorga a devenit o autoritate incontestabilă în domeniul istoriei universale și românești.

Personalitatea sa puternică și implicarea în viața publică l-au purtat, în mod firesc, și către politică. A fost parlamentar, ministru, consilier regal și, pentru scurt timp, prim-ministru. 

Chiar dacă activitatea sa politică a fost uneori criticată, nimeni nu contestă faptul că Iorga a păstrat mereu o viziune profund morală și națională asupra rolului său în stat și asupra responsabilității pe care o purta ca om de cultură.

Confruntarea cu Mișcarea Legionară

În anii ’30, România era cuprinsă de tensiuni politice extreme, marcate de ascensiunea Mișcării Legionare. Iorga, fidel ideilor democratice și ordinii de stat, a criticat deschis această organizație. Articolele sale din „Neamul Românesc” au denunțat practicile comerciale ale legionarilor și pericolul pe care îl reprezentau asupra stabilității țării. A închis cantine legionare, a ironizat ideea comerțului „verde” și a vorbit despre pregătiri „printre blide și pistoale” ale unei revoluții împotriva monarhiei.

Tensiunea a crescut când Corneliu Zelea Codreanu i-a trimis o scrisoare de mustrare, acuzându-l pe Iorga de comportament necinstit. Savantul a reacționat prompt, acuzându-l pe liderul legionar de ultraj și inițiind un proces. 

Condamnarea lui Codreanu la șase luni, urmate de o pedeapsă suplimentară de zece ani de muncă silnică, a alimentat ura legionarilor. După moartea acestuia, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, legionarii au promis răzbunare. Iorga a devenit ținta directă a amenințărilor. Era numit de aceștia „sinistra vedenie cu barbă și umbrelă”.

Anul 1940 și declanșarea tragediei

După 4 septembrie 1940, instalarea la putere a generalului Ion Antonescu și formarea guvernului legionar au creat contextul perfect pentru acțiunile radicale ale Gărzii de Fier. Atmosfera era tensionată, violentă și instabilă. Iorga, deja retras și pensionat, primise nenumărate amenințări cu moartea și fusese sfătuit de Antonescu să părăsească țara. A refuzat din demnitate și din iubire pentru România.

Pe 27 noiembrie 1940, în timp ce se afla la vila sa din Sinaia, șapte legionari înarmați au pătruns în locuință, pretinzând că aparțin Poliției Legionare și că au mandat să îl ducă la interogatoriu. Soția istoricului, Ecaterina Iorga, a povestit ulterior că nu a avut puterea să se opună, iar fiica lor, Alina, l-a văzut ultima dată înconjurat de indivizii îmbrăcați în haine de piele. Iorga era bolnav, slăbit de o răceală puternică, dar a fost smuls din casă fără ezitare.

Ultimele ore și descoperirea cadavrului

În dimineața zilei de 28 noiembrie 1940, la ora 07:15, trupul neînsuflețit al lui Nicolae Iorga a fost găsit la marginea pădurii Strejnic, în județul Prahova. Raportul locotenent-colonelului Alexandru Ionescu consemnează simplu și rece descoperirea cadavrului, transportarea acestuia la București și faptul că autorii crimei nu erau identificați.

Realitatea era însă teribilă. Raportul medico-legal consemna nouă plăgi prin împușcare, două dintre ele în zona capului, una pătrunsă direct prin creier. Deși martori ai vremii au afirmat că trupul ar fi fost mutilat, aceste elemente nu apar în niciun document oficial, probabil din respect pentru memoria savantului. 

Cercetătorul Eugen Stănescu a confirmat însă existența a nouă tuburi de cartuș la locul crimei și faptul că Iorga a fost împușcat în apropierea drumului, cu degetele împreunate în semnul crucii, lăsat probabil să se roage înainte de execuție.

Identitatea asasinilor și încetineala justiției

Procurorul George Octavian Toma a realizat în 2014 o amplă cercetare privind asasinarea lui Iorga, identificând mărturii și documente care indică numele posibile ale autorilor. Printre aceștia se numără Traian Boeru, Teodor Dacu, Ion Tucanu, Ștefan Cojocaru, Ștefan Iacobuță, Gheorghe Cârciumaru și Paul Cojocaru – toți membri ai Mișcării Legionare.

Justiția a fost tergiversată mult timp, dat fiind că autorii crimei făceau parte din formațiunea aflată la guvernare. Abia în 1941, după eliminarea legionarilor de la putere, Antonescu a ordonat arestarea vinovaților. Doar doi dintre ei, Paul și Ștefan Cojocaru, au fost prinși. Ceilalți au dispărut fără urmă.

Presa vremii a păstrat o tăcere suspectă. La Universitatea din București nu a fost arborat nici măcar drapelul de doliu. În schimb, universități din străinătate au onorat memoria savantului român.

Reconstituirea crimei și legenda unei morți violente

Atât procurorul Toma, cât și istoricul Eugen Stănescu au încercat să reconstituie pas cu pas ultimele ore ale lui Iorga. Deși nu există dovezi oficiale privind acte de mutilare, persistă mărturii și zvonuri conform cărora legionarii l-ar fi batjocorit înainte de execuție. Cert este că, după asasinat, aceiași indivizi ar fi petrecut într-un local din zona Predealului, lăudându-se că arma pe care o afișau fusese folosită la uciderea savantului.

Moartea lui Iorga a rămas învăluită în mister, cu numeroase elemente lipsă din rapoarte și cu o anchetă inițială superficială. Horia Sima, liderul legionar aflat în exil, a negat ulterior orice implicare sau cunoaștere a planului.

O dispariție care a marcat România

Asasinarea lui Nicolae Iorga a reprezentat una dintre cele mai grave lovituri la adresa culturii românești. A dispărut nu doar un istoric, ci un monument intelectual, un om al dialogului, al memoriei și al educației naționale. 

Întreaga sa operă, impresionantă ca volum, rămâne un reper fundamental pentru istoria României. Dispariția sa violentă a confirmat cât de fragil poate fi destinul unui om de geniu atunci când fanatismul politic își face loc în societate.

Moartea sa nu a fost doar o crimă politică, ci o rană adâncă pentru cultura română. Iorga rămâne simbolul savantului dedicat și al patriotului autentic, un om care a ales să rămână în țară în ciuda pericolelor iminente.

O moștenire care dăinuie

Astăzi, Nicolae Iorga este considerat una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei intelectuale românești. Studiile sale continuă să fie citite, citate și respectate. Instituțiile create de el, cărțile publicate, contribuțiile sale în domeniul istoriei universale și naționale, toate formează moștenirea unui om care a trăit pentru cultură.

În ciuda morții sale tragice, legenda lui Nicolae Iorga dăinuie, iar memoria sa este păstrată cu respect de cei care prețuiesc adevărul, cultura și valorile autentice ale națiunii române.

Citește și: Istoria Bisericii Sărindar, lăcașul în care s-a cununat fostul premier român Mihail Kogălniceanu