Numele lui Anastasie Panu este astăzi cunoscut mai ales printr-o stradă din București, însă puțini trecători știu povestea omului care se află în spatele acestei denumiri. Anastasie Panu a fost una dintre figurile-cheie ale generației pașoptiste din Moldova, un jurist respectat, un politician curajos și un susținător ferm al Unirii Principatelor Române. Activitatea sa s-a desfășurat într-o perioadă extrem de frământată, marcată de conflicte politice, revoluții și transformări majore, iar rolul său a fost esențial în consolidarea statului român modern.

Originile și formarea profesională a lui Anastasie Panu

Anastasie Panu s-a născut în anul 1810, la Iași, într-un oraș care avea să joace un rol decisiv în istoria politică a Moldovei și a viitorului stat român. Aici și-a desfășurat studiile juridice, alegând o carieră în magistratură, domeniu în care avea să se remarce rapid prin competență și fermitate. Formarea sa juridică i-a oferit nu doar o profesie, ci și un instrument important pentru implicarea în viața publică și pentru apărarea principiilor de legalitate și dreptate.

La începutul carierei, Anastasie Panu a locuit pentru o perioadă la Huși, unde a activat din 1845 ca membru al Tribunalului, iar ulterior a devenit președinte al acestei instituții. Funcția i-a consolidat reputația de magistrat integru și i-a permis să intre în contact direct cu problemele sociale și administrative ale vremii, experiență care i-a fost extrem de utilă în activitatea politică ulterioară.

Conflictul cu Mihail Sturdza și primele represalii politice

Ascensiunea lui Anastasie Panu nu a fost lipsită de obstacole. Un moment decisiv în viața sa a fost conflictul cu domnitorul Mihail Sturdza, care a condus Moldova între aprilie 1843 și iunie 1849. Panu a susținut candidatura lui Lascăr Rosetti la funcția de deputat, gest considerat o sfidare directă la adresa autorității domnești.

Ca urmare a acestei poziții politice, Anastasie Panu a fost destituit din funcție și închis timp de trei luni la Galați. Această experiență nu l-a descurajat, ci dimpotrivă, i-a întărit convingerile politice și l-a apropiat de cercurile reformiste și revoluționare care contestau regimul autoritar al vremii.

Implicarea în Revoluția de la 1848 din Moldova

Anul 1848 a reprezentat un punct de cotitură pentru întreaga Europă, iar Moldova nu a făcut excepție. Anastasie Panu s-a numărat printre participanții activi la mișcarea revoluționară moldoveană din martie 1848. A fost unul dintre membrii adunării organizate la hotelul Sankt Petersburg din Iași, loc devenit simbol al încercării de reformare a societății moldovenești.

Această mișcare revoluționară a fost însă rapid reprimată, iar autoritățile au ordonat arestarea participanților. Chiar dacă revoluția nu și-a atins scopurile imediate, implicarea lui Panu l-a consacrat drept un susținător al schimbării și al modernizării, dispus să își asume riscuri personale pentru idealurile sale.

Revenirea în administrație și ascensiunea politică

După încheierea perioadei de instabilitate, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, Anastasie Panu s-a stabilit din nou la Iași. În anul 1852, a obținut un post de director în cadrul Ministerului Justiției, iar ulterior a fost numit ministru ad-interim în același minister. Această revenire în structurile administrative a demonstrat recunoașterea competenței sale profesionale, dar și nevoia de oameni experimentați într-o perioadă de reforme.

În anii următori, Panu a devenit una dintre figurile centrale ale vieții politice moldovenești. A fost deputat în Divanul Domnesc în 1856 și membru fondator al Comitetului Electoral Central din Iași, în februarie 1857. Activitatea sa s-a concentrat tot mai mult asupra susținerii Unirii Principatelor, obiectiv pe care îl considera vital pentru viitorul națiunii.

Anastasie Panu și drumul spre Unirea Principatelor

În anul 1857, Anastasie Panu a fost ales deputat unionist în Divanul ad-hoc al Moldovei, for politic esențial în procesul unirii. A fost un susținător declarat al candidaturii colonelului Alexandru Ioan Cuza, văzând în acesta liderul capabil să materializeze idealul unirii.

În contextul tensionat al anilor 1858–1859, Panu a fost desemnat, alături de Ștefan Catargiu și Vasile Sturdza, să formeze Locotenența domnească, cunoscută și sub numele de Căimăcămia de trei. Acest organ conducător provizoriu a guvernat Moldova între octombrie 1858 și 5 ianuarie 1859. În urma divergențelor politice, Ștefan Catargiu a fost înlăturat, iar Anastasie Panu, aliat cu Vasile Sturdza, a sprijinit ferm candidatura lui Cuza la domnia Moldovei.

Recunoașterea meritelor și rolul în statul unit

După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și ulterior al Țării Românești, la 24 ianuarie, Anastasie Panu a primit recunoașterea oficială a meritelor sale. În ședința din 20 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Moldovei a emis o moțiune de mulțumire adresată foștilor caimacami Vasile Sturdza și Anastasie Panu, pentru patriotismul și curajul cu care au apărat autonomia și demnitatea națională.

Moțiunea, citită de Mihail Kogălniceanu, propunea chiar realizarea unei medalii comemorative, pe cheltuiala statului, care să consacre public rolul celor doi în istoria națională. După Unire, Anastasie Panu a fost numit președinte al Adunării Elective, funcție pe care a deținut-o în prima parte a domniei lui Cuza.

Activitatea guvernamentală și ultimii ani

Între 17 ianuarie și 23 septembrie 1861, Anastasie Panu a fost numit de Alexandru Ioan Cuza în fruntea Consiliului de Miniștri de la Iași, ocupând totodată și funcția de ministru de Interne. A contribuit astfel direct la administrarea și consolidarea noilor structuri ale statului român unit.

Odată cu constituirea Adunării unice, la 24 ianuarie 1862, Panu a devenit deputat, fiind ales în mai multe legislaturi. Activitatea sa parlamentară a fost însă afectată de problemele de sănătate. În anul 1867, bolnav fiind, a murit în drum spre Viena, la vârsta de 57 de ani.

Moștenirea lui Anastasie Panu rămâne una semnificativă. Strada care îi poartă numele în București este un discret omagiu adus unui om politic care a pus principiile, curajul și interesul național mai presus de ambițiile personale, contribuind decisiv la nașterea României moderne.

Citește și: Cine a fost Radu de la Afumați și de ce are o stradă cu numele său în București