În Bucureștiul anilor ’80, un oraș apăsat de frig, de lipsuri și de cozile interminabile la alimente, au început să apară, ici-colo, niște clădiri ciudate, masive, cu forme rotunde și cupole de sticlă. Erau construcții impunătoare, aproape SF pentru vremea lor, menite să devină simboluri ale „abundenței socialiste”. În viziunea dictatorului Nicolae Ceaușescu, ele urmau să fie templele noii ordini economice — locuri unde populația capitalei urma să-și cumpere tot ce avea nevoie: legume, fructe, carne, lactate, produse de panificație, haine sau bunuri de uz casnic. Așa s-a născut proiectul „Complexelor Comerciale Agroindustriale”, cunoscute astăzi sub un nume pe cât de ironic, pe atât de memorabil: „Circurile Foamei”.

Nașterea unei idei megalomanice

Ideea acestor centre comerciale a apărut la scurt timp după cutremurul din 1977, un moment de cotitură pentru București. În loc să se concentreze pe reconstrucția realistă a orașului, Nicolae Ceaușescu și aparatul său de partid au decis să ridice o serie de proiecte de o grandoare fără precedent, care să reflecte „măreția epocii socialiste” și viziunea conducătorului. Printre acestea s-au numărat Casa Poporului, bulevardul Victoria Socialismului și... Circurile Foamei.

Oficial, clădirile purtau numele de „Complexe Comerciale Agroindustriale”. În teorie, ele trebuiau să concentreze întreaga rețea de aprovizionare alimentară a capitalei, fiind puncte centrale în care bucureștenii să poată găsi tot ce aveau nevoie fără să mai alerge între magazinele de cartier și piețele tradiționale. 

În total, Ceaușescu planificase unsprezece astfel de complexe, amplasate strategic în diverse zone ale orașului: Pantelimon, Rahova, Titan, Băneasa, Eroii Revoluției, Cotroceni, Vitan, Floreasca, Timpuri Noi, Lujerului și Piața Unirii.

În viziunea sa utopică, Bucureștiul urma să fie alimentat de aceste centre gigantice, fiecare fiind un „nod logistic” al economiei socialiste. Ceaușescu vedea în ele o soluție pentru raționalizarea consumului, controlul distribuției și, nu în ultimul rând, o vitrină arhitecturală care să glorifice regimul.

Între utopie și realitate

Problema era că realitatea anilor ’80 nu semăna deloc cu visul grandios al dictatorului. România traversa una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa modernă. 

Datoria externă trebuia plătită „până la ultimul dolar”, iar regimul a impus o austeritate feroce: raționalizarea alimentelor, oprirea curentului electric, închiderea magazinelor și reducerea drastică a consumului.

În acest context, ideea unor „centre de abundență” era nu doar absurdă, ci și profund ipocrită. De altfel, istoricul Constantin Bălăceanu Stolnici a explicat perfect paradoxul:

„A fost o idee utopică a lui Ceauşescu de a satisface nevoile alimentare ale populaţiei, într-o perioadă în care alimentele se găseau foarte greu, cu cozi lungi şi se aştepta foarte mult. Pentru a linişti muncitorii, mai ales, a gândit aceste clădiri mari, cu arhitectură distinctivă, unde să poată aproviziona ei în condiţiile economiei socialiste. Iar clădirile acestea aveau şi menirea de a proclama măreţia regimului comunist. Dar a fost un eşec total.”

De ce „Circurile Foamei”?

Denumirea nu a fost dată de partid, ci de oameni. Bucureștenii, cu umorul lor amar, au numit aceste clădiri „Circurile Foamei”, din două motive evidente.

În primul rând, arhitectura: clădirile erau circulare, cu cupole mari, asemănătoare corturilor de circ, construite din sticlă și metal. Într-un oraș gri și auster, aceste structuri păreau desprinse din altă lume.

În al doilea rând, lipsa produselor. Deși trebuiau să fie pline de alimente, tarabele și vitrinele frigorifice erau goale. În multe dintre ele „bătea vântul”, iar puținele produse care ajungeau acolo se epuizau în câteva minute. Ironia amară a numelui reflecta perfect situația: aveai circ, dar nu aveai mâncare.

Astfel, proiectul care trebuia să arate puterea și eficiența sistemului socialist a devenit simbolul eșecului său total.

Unde erau amplasate și ce s-a ales de ele

Până în decembrie 1989, doar două Circuri ale Foamei erau finalizate și funcționale:

·       unul la Piața Unirii, în inima Capitalei;

·       altul la Piața Delfinului, în cartierul Pantelimon.

Restul erau în diferite stadii de construcție, de la fundații până la structuri aproape finalizate. După Revoluție, lucrările au fost oprite, iar multe dintre clădiri au fost abandonate.

Totuși, noul context economic al anilor ’90 a schimbat destinul acestor mastodonți arhitecturali. Într-o Românie aflată în plină tranziție către economia de piață, investitorii privați au văzut în aceste clădiri uriașe o oportunitate.

Astfel, o parte dintre „circuri” au fost transformate în mall-uri moderne, primele de acest fel din București. Ironia istoriei a făcut ca aceste simboluri ale lipsurilor comuniste să devină templele consumului capitalist.

De la „Circul Foamei” la mall-ul modern

Primul exemplu notabil este centrul comercial din cartierul Vitan, inaugurat în 1999. Construit pe structura unui fost „Circ al Foamei”, noul mall a devenit primul de acest tip din România. Clădirea, cu cupola sa distinctivă, a fost complet reamenajată, primind o nouă identitate.

În locul tarabelor goale și al frigului din anii ’80, au apărut restaurante, cafenele, cinematografe, magazine de lux, un hipermarket și zone de divertisment. În doar câțiva ani, locul care trebuia să simbolizeze „abundența socialistă” a devenit emblema capitalismului post-revoluționar.

Aceeași soartă au avut-o și clădirile similare din Lujerului, Rahova și Eroii Revoluției, transformate treptat în spații comerciale moderne.

Declinul celui din Pantelimon

Dar nu toate „circurile” au avut noroc. Primul Circ al Foamei, ridicat la Piața Delfinului, în Pantelimon, a fost abandonat treptat. Lipsa investițiilor, birocrația și dezinteresul autorităților l-au transformat într-o clădire degradată, simbol al ruinelor post-comuniste.

În locul promisiunii de prosperitate, complexul a devenit un bazar de produse ieftine aduse din China: haine, jucării, covoare, electrocasnice, decorațiuni. Cu timpul, structura a început să ruginească, iar cupola de sticlă s-a deteriorat. Deși a fost parțial utilizat, ansamblul nu a mai fost niciodată reabilitat corespunzător.

Astăzi, clădirea se află într-o stare de avansată degradare, iar integritatea ei structurală este pusă sub semnul întrebării. Ce trebuia să fie un simbol al abundenței a devenit o relicvă a unei epoci apuse.

Grandomanie și propagandă

Circurile Foamei nu au fost doar o dovadă a ineficienței sistemului comunist, ci și un simbol al cultului personalității lui Ceaușescu. Arhitectura lor, exagerată, cu linii monumentale și cupole impunătoare, trebuia să exprime puterea regimului și viziunea conducătorului.

În realitate, ele exprimau ruptura totală dintre conducere și popor. În timp ce oamenii stăteau la cozi pentru o bucată de carne sau o sticlă de lapte, statul ridica structuri uriașe care nu aveau nicio funcție practică.

„Circurile Foamei” sunt, astfel, monumente ale absurdului. Ele sintetizează perfect contradicțiile ultimei perioade a comunismului românesc: un regim care vorbea despre abundență, dar producea penurie; care promova egalitatea, dar trăia prin privilegiile elitei.

Moștenirea lor în Bucureștiul de azi

Astăzi, puțini tineri știu de unde vine expresia „Circ al Foamei”. Mulți o asociază doar cu un anumit tip de arhitectură socialistă, fără să cunoască povestea din spate. Dar aceste clădiri, chiar transformate sau uitate, rămân martorii tăcuți ai unei epoci.

Ele spun povestea unui București care încerca să supraviețuiască între frig și lipsuri, a unui regim care voia să controleze totul, dar nu reușea să ofere nici cele mai de bază nevoi.

Privite azi, „Circurile Foamei” sunt, în același timp, ruine și repere. Unele au fost salvate de capitalism, transformate în mall-uri moderne. Altele zac părăsite, ca niște cicatrici arhitecturale ale comunismului.

Povestea „Circurilor Foamei” este o lecție despre aroganță politică, eșec economic și ironia istoriei. Din proiecte gândite pentru a demonstra puterea regimului, ele au devenit dovezi ale slăbiciunii sale.

În final, ceea ce trebuia să fie un simbol al abundenței s-a transformat într-un simbol al foamei, al golului și al iluziilor pierdute. Iar astăzi, printre mall-uri moderne și ruine comuniste, Bucureștiul încă poartă urmele acestei epoci — urme care ne amintesc cât de ușor poate grandomania să devină ridicolă atunci când este ruptă de realitate.

Citește și: Cartierul Floreasca, o istorie ca-n filme: de la groapa de gunoi a Bucureștiului, la moșia boierească și zona luxoasă de astăzi