În București, venirea iernii se anunță prin câteva semne familiare. Frunzele dispar de pe trotuare, magazinele abordează decorațiunile de Crăciun, iar sute de mii de locuitori încep să privească robinetul de apă caldă cu suspiciunea rezervată, de obicei, promisiunilor electorale. Va curge? Va fi caldă? Sau va trebui lăsată să curgă zece minute, într-un exercițiu de răbdare care ar merita introdus în programa școlară?

Termoficarea Capitalei a devenit, în ultimele decenii, unul dintre cele mai vizibile exemple de infrastructură urbană îmbătrânită. Sub bulevardele aglomerate se întinde o rețea uriașă de conducte, construită în mare parte în perioada comunistă, care transportă energia termică spre cartierele de blocuri. Unele conducte au depășit de mult vârsta pentru care au fost proiectate, altele pierd apă fierbinte în subteran, iar reparațiile transformă periodic intersecțiile în șantiere.

Paradoxul este că sistemul a reprezentat, la vremea apariției sale, un progres considerabil. Încălzirea centralizată oferea confort unei populații urbane în creștere și permitea alimentarea simultană a unor cartiere întregi. Era una dintre soluțiile prin care Bucureștiul încerca să devină o metropolă modernă.

Cum s-a ajuns de la promisiunea confortului colectiv la apartamente încălzite cu aeroterme? Răspunsul începe cu mult înaintea primei avarii devenite subiect de știri.

Când Bucureștiul se încălzea cu sobe și centrale de clădire

La începutul secolului XX, încălzirea locuințelor bucureștene depindea în mare măsură de sobe. Casele obișnuite foloseau lemne sau cărbuni, iar alimentarea cu combustibil reprezenta o preocupare anuală serioasă. Pentru proprietarii înstăriți, situația putea fi ceva mai confortabilă, deoarece unele vile și imobile moderne dispuneau de instalații proprii de încălzire centrală.

În perioada interbelică, centralele de imobil au devenit tot mai prezente în construcțiile moderne. Radiatoarele și distribuția căldurii prin conducte interioare ofereau un avantaj evident față de sobele care trebuiau alimentate și curățate permanent. Totuși, extinderea confortului termic la scara întregului oraș presupunea o infrastructură diferită, cu surse mari de producție și rețele subterane.

Un precursor al viitorului sistem se găsea la Grozăvești. În 1889, aici fusese pusă în exploatare o uzină hidraulico-electrică, considerată prima instalație de acest tip din România. În 1902, Grozăvești devenea și prima centrală termoelectrică din București, furnizând curent alternativ.

Legătura dintre istoria electricității și cea a termoficării este esențială. Producerea energiei electrice în centrale termice generează cantități importante de căldură. Dacă energia termică rezultată este recuperată și folosită pentru încălzirea locuințelor, eficiența utilizării combustibilului poate crește semnificativ.

Principiul poartă numele de cogenerare și avea să stea la baza dezvoltării marilor centrale electrice de termoficare ale Capitalei.

Anii ’50 și ’60. Bucureștiul începe să construiască o uriașă instalație de încălzire

Dezvoltarea sistemului centralizat s-a accelerat după Al Doilea Război Mondial, odată cu industrializarea și extinderea cartierelor de locuințe colective.

În 1953 a fost înființată Întreprinderea Electrocentrale București, care includea centrala Grozăvești. Până în 1960, capacitatea de producere a căldurii pentru termoficare ajunsese la 78 de gigacalorii pe oră, potrivit documentelor istorice incluse în strategia municipală de alimentare cu energie termică.

Era începutul unei extinderi spectaculoase. În 1962, pentru suplimentarea cantității de căldură disponibile, orașul a apelat inclusiv la centrala termoelectrică a Uzinelor Grivița. Doi ani mai târziu, CET Titan era racordată la sistem, iar în 1964 începea construcția CET București Sud.

Centrala din sudul orașului avea să devină una dintre piesele principale ale infrastructurii energetice bucureștene. După instalarea ultimelor capacități, în 1975, CET București Sud ajunsese să asigure peste jumătate din căldura furnizată Capitalei.

În 1972 a început să producă CET București Vest, iar în 1987 a intrat în exploatare CET Progresu.

Extinderea centralelor urma ritmul construirii cartierelor. În Drumul Taberei, Titan sau Berceni, blocurile ridicate în număr mare aveau nevoie de o soluție comună de încălzire. Fiecare apartament beneficia de calorifere alimentate prin instalația clădirii, iar locatarii scăpau de aprovizionarea individuală cu combustibil.

Pentru familiile mutate din case încălzite cu sobe, schimbarea era considerabilă. Apa caldă la robinet și caloriferele racordate la o sursă centralizată deveniseră elemente firești ale locuirii urbane moderne.

Prețul confortului era însă o dependență tehnică uriașă. O problemă produsă într-o centrală sau pe o conductă importantă putea afecta simultan mii de apartamente.

Cum ajunge căldura de la CET până la calorifer

Mecanismul termoficării bucureștene pare simplu atunci când este privit din apartament. Se deschide robinetul și apare apa caldă. În spatele gestului există însă o infrastructură care traversează orașul pe sub străzi și bulevarde.

În centralele electrice de termoficare este produsă energie termică, adesea simultan cu energia electrică. Căldura este transferată apei din circuitul primar, care circulă prin conducte de mari dimensiuni până la punctele termice.

Acolo, schimbătoarele de căldură transferă energia către circuitele secundare. Din punctele termice, apa destinată încălzirii ajunge la radiatoarele clădirilor, iar apa caldă de consum este preparată și distribuită separat.

Apa din circuitul primar se întoarce spre centrale pentru a fi încălzită din nou. Este un circuit închis, proiectat pentru a recupera și transporta energia cât mai eficient. La punctul termic, căldura este transferată între circuite prin schimbătoare de căldură.

Dimensiunea sistemului explică și dificultatea întreținerii sale. Raportul „Starea Mediului în București 2025” inventaria aproximativ 987 de kilometri de conducte primare și 2.965 de kilometri de conducte secundare, precum și peste o mie de puncte și module termice.

Vorbim despre mii de kilometri de conducte îngropate sub un oraș care continuă să circule și să construiască deasupra lor.

O avarie pe o conductă importantă presupune identificarea locului defect, izolarea tronsonului, excavarea, repararea și refacerea condițiilor de exploatare. În funcție de situație, alimentarea poate fi reluată treptat.

Iar atunci când conducta se află sub o intersecție intens circulată, problema tehnică devine imediat și una de trafic.

De ce au început să cedeze conductele

Explicația principală se găsește în vechimea infrastructurii și în investițiile insuficiente pentru înlocuirea ei. Conductele metalice aflate permanent în contact cu apa și supuse variațiilor de temperatură îmbătrânesc. Coroziunea slăbește pereții, izolația termică se degradează, iar mișcările produse prin dilatare și contracție solicită îmbinările.

În sistemele de termoficare, asemenea fenomene sunt cunoscute și pot fi controlate prin proiectare, monitorizare și înlocuirea periodică a componentelor. Bucureștiul a acumulat însă un deficit major de modernizare.

Potrivit bilanțului energetic pentru anul 2024, prezentat public în iunie 2026, 61,77% din conductele rețelei primare aveau o vechime de peste 25 de ani. În rețeaua secundară, proporția depășea 41%.

Vârsta conductelor reprezintă doar o parte a problemei. Contează și starea izolației, calitatea montajului, agresivitatea mediului în care sunt îngropate și istoricul intervențiilor.

Într-un sistem exploatat timp de decenii, reparațiile punctuale pot prelungi viața unor tronsoane, dar o conductă nouă sudată între două porțiuni foarte uzate păstrează vulnerabilitățile din vecinătate.

Mai există și problema variațiilor de presiune și temperatură. Manevrele din rețea trebuie efectuate controlat, deoarece solicitările hidraulice și termice pot deteriora instalațiile, mai ales în punctele vulnerabile.

În septembrie 2026, primarul general Ciprian Ciucu a anunțat trimiterea Corpului de Control la Termoenergetica, invocând suspiciuni privind manevre defectuoase în exploatarea conductelor. Afirmațiile sale vizau modul de operare și posibila contribuție a acestuia la apariția unor avarii. O asemenea acuzație trebuie însă separată de cauzele tehnice demonstrate prin expertize.

Cert rămâne faptul că vechimea rețelei și numărul mare de avarii sunt documentate în rapoartele oficiale.

Câtă căldură pierde Bucureștiul înainte să ajungă în apartamente

Una dintre cifrele care descriu cel mai bine gravitatea situației apare în bilanțul energetic aferent anului 2024.

37,73% - Pierderi reale din energia termică introdusă în sistem în 2024

5.626 - Avarii înregistrate în 2024

Repartizarea energiei termice în 2024:

Energie rămasă 62,27%

Pierderi 37,73%

Date din bilanțul energetic al sistemului, aferent anului 2024. Pierderile includ transferul termic și pierderile de agent termic.

Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de unități de energie termică introduse în rețelele de transport și distribuție, aproximativ 38 se pierdeau pe traseu. Pierderile totale au însumat circa 1,7 milioane MWh.

Cu o precizare tehnică esențială: orice rețea de termoficare pierde o parte din energia transportată, chiar și în condiții bune de exploatare. Diferența apare între pierderile tehnologice acceptate și cele reale, amplificate de degradarea infrastructurii.

În București, izolația precară a conductelor vechi contribuie semnificativ la pierderile de căldură. În plus, fisurile și problemele de etanșeitate permit scurgerea apei din circuit, care trebuie înlocuită și încălzită.

Costurile sunt considerabile. Pentru anul 2024, energia pierdută peste nivelurile tehnologice de referință reprezenta un potențial economic evaluat la aproximativ 390 de milioane de lei, repartizat între rețeaua primară și cea secundară.

Banii respectivi reflectă o problemă care ajunge, în cele din urmă, în bugetele operatorilor, ale municipalității și în costul general al serviciului.

RADET, povestea unei regii care a intrat în faliment

După 1990, administrarea termoficării bucureștene a trecut prin reorganizări instituționale. RADET, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice, a devenit numele asociat de generații întregi cu apa caldă și caloriferele Capitalei.

Modelul economic avea însă o vulnerabilitate serioasă. Energia termică era produsă în principal de ELCEN, companie aflată sub autoritatea statului, în timp ce RADET administra distribuția către consumatori, sub autoritatea municipală.

Prețul plătit de populație era subvenționat de Primăria Bucureștiului. Diferența dintre prețul local facturat consumatorilor și costul serviciului urma să fie acoperită prin mecanismele de subvenționare.

Când plățile întârziau, datoriile se acumulau de-a lungul lanțului financiar. RADET ajungea să datoreze bani producătorului de energie, iar ELCEN suporta la rândul său consecințele întârzierilor.

În paralel, conductele continuau să îmbătrânească. RADET a intrat în insolvență în 2016, iar falimentul a fost decis în 2019. Din decembrie 2019, activitatea de operare a sistemului a fost preluată de Compania Municipală Termoenergetica București.

Schimbarea operatorului a reprezentat o reorganizare administrativă, dar conductele au rămas, în mare parte, aceleași.

ELCEN a trecut, la rândul său, prin insolvență, reușind ulterior să iasă din procedură. Istoria financiară a celor două entități arată cât de vulnerabil devine un serviciu public atunci când investițiile depind de instituții cu bugete și responsabilități diferite.

Pentru bucureșteanul care așteaptă apa caldă, împărțirea atribuțiilor contează foarte puțin. Din punct de vedere administrativ, însă, ea explică o parte a dificultăților acumulate.

Centralele termice au și ele problemele lor

Conductele vechi reprezintă partea cea mai vizibilă a crizei, fiindcă spargerea lor produce șantiere și întreruperi. Dar și producerea energiei termice depinde de echipamente care necesită modernizare.

ELCEN exploatează centralele București Sud, București Vest, Grozăvești și Progresu. CET București Vest a beneficiat de un amplu program de modernizare în perioada 2005–2009. Celelalte trei centrale au continuat să utilizeze, în mare măsură, tehnologii dezvoltate în anii '60 și '70.

În documentele publicate de ELCEN în 2024 și 2025, compania descria gradul avansat de uzură al instalațiilor de la București Sud, Grozăvești și Progresu, precum și necesitatea unor investiții majore.

Problema este evidentă, orașul fiind dependent de un sistem în care producția și distribuția trebuie modernizate în paralel.

Un exemplu recent a apărut în septembrie 2026, când revizia programată a CET București Sud a afectat alimentarea cu apă caldă a circa 1.395 de blocuri. Intervenția era una de mentenanță, însă numărul locuințelor afectate arată cât de puternică este dependența cartierelor de marile centrale.

De altfel, oprirea temporară a unui CET pentru revizie poate necesita redistribuirea sarcinii către alte surse, în limitele capacităților și ale configurației rețelei.

Este unul dintre motivele pentru care flexibilitatea sistemului și interconectarea surselor de căldură au devenit preocupări tehnice importante.

Viața la bloc, între dușuri amânate și aeroterme

Statisticile energetice capătă un sens mult mai direct într-un apartament în care caloriferele rămân reci în ianuarie.

Disconfortul provocat de întreruperile repetate depășește problema unui duș ratat. O familie cu copii mici își organizează altfel diminețile, o persoană în vârstă poate suporta mai greu frigul, iar locuitorii care lucrează de acasă petrec întreaga zi în spații insuficient încălzite.

Apar soluțiile individuale. Aerotermele suplinesc temporar caloriferele, boilerele electrice oferă apă caldă, iar unii proprietari investesc în sisteme proprii de încălzire, acolo unde condițiile tehnice și legale permit instalarea lor.

Dar fiecare soluție implică însă costuri suplimentare. Un radiator electric de 2.000 W, utilizat timp de cinci ore, consumă 10 kWh de energie electrică. Repetată zilnic, utilizarea poate produce o creștere considerabilă a facturii.

Se adaugă și efectele asupra clădirii. Temperaturile interioare scăzute, în combinație cu umiditatea și ventilația insuficientă, favorizează condensul și apariția mucegaiului.

Din acest motiv, avariile din sistemul de termoficare afectează inclusiv calitatea locuirii și cheltuielile gospodăriilor. În timp, întreruperile frecvente modifică și felul în care oamenii percep serviciile publice. Orașul ajunge să fie judecat după lucruri foarte concrete, iar temperatura caloriferului poate cântări în evaluarea administrației mai mult decât un proiect urbanistic spectaculos.

De ce unele cartiere suferă mai mult decât altele

Harta avariilor arată că problemele de termoficare au o distribuție inegală. Starea conductelor diferă între zone, la fel și distanța față de sursele de producție. Contează configurația rețelei, capacitatea punctelor termice și posibilitatea alimentării prin trasee alternative.

Unele cartiere au beneficiat de înlocuiri importante de conducte, în timp ce altele depind încă de tronsoane vechi. O avarie pe o magistrală majoră poate afecta numeroase puncte termice, iar o problemă pe rețeaua secundară poate rămâne limitată la câteva imobile.

Există și situații în care agentul termic ajunge la punctul termic, dar parametrii disponibili sunt insuficienți pentru furnizarea corespunzătoare a încălzirii sau a apei calde.

În interiorul blocurilor, instalațiile proprii pot adăuga dificultăți. Coloanele dezechilibrate hidraulic, depunerile din conducte sau reglajele deficitare pot produce diferențe de temperatură între apartamente.

Așadar, două locuințe situate la câteva sute de metri una de alta pot avea experiențe complet diferite în aceeași zi de iarnă.

De ce Bucureștiul sapă vara pentru a avea căldură iarna

Modernizarea rețelelor de termoficare presupune înlocuirea conductelor vechi cu unele noi, de regulă preizolate și prevăzute cu sisteme moderne de monitorizare. Conductele preizolate reduc transferul nedorit de căldură către sol și oferă o protecție mai bună împotriva umidității. Sistemele de detectare a umidității pot ajuta la identificarea degradărilor înainte ca acestea să provoace avarii majore.

Lucrările sunt însă complicate într-un oraș dens construit. Pentru înlocuirea unei magistrale trebuie deschis traseul subteran, executate lucrările de montaj și realizate conexiunile cu rețeaua existentă. Urmează probele tehnice și repunerea în exploatare.

Întreruperile temporare ale apei calde din timpul verii sunt, frecvent, consecința unor asemenea intervenții. Iar când lucrările se prelungesc, răbdarea locatarilor se consumă mai repede decât asfaltul proaspăt turnat peste șanț.

În septembrie 2026, Primăria Capitalei anunța că 28 de kilometri de conducte principale fuseseră finalizați recent, iar alți 37 de kilometri se aflau într-un stadiu avansat de modernizare. Alte tronsoane erau în lucru.

Programul finanțat prin fonduri europene prevede modernizarea a 212 kilometri de conducte, cu o valoare totală de aproximativ 1,76 miliarde de lei, dintre care 1,3 miliarde reprezintă finanțare nerambursabilă.

Termenul comunicat de municipalitate pentru finalizarea investițiilor finanțate prin programele europene este decembrie 2027. Ritmul înlocuirii rămâne decisiv. Dincolo de kilometrii anunțați, contează punerea efectivă în exploatare a noilor conducte și reducerea măsurabilă a pierderilor.

Ce poate face bucureșteanul când caloriferul rămâne rece

O parte dintre problemele resimțite într-un apartament pot fi identificate prin câteva verificări simple. Primul pas este consultarea informațiilor publicate de Termoenergetica. Operatorul pune la dispoziție o hartă a întreruperilor și aplicația Termoalert, disponibilă pentru Android și iOS. Utilizatorii pot urmări adresele de interes și pot primi notificări despre avariile din zonă.

Dacă adresa apare într-o zonă afectată, informațiile publicate includ cauza intervenției și un termen estimat pentru reluarea alimentării. Termenul poate fi modificat în funcție de evoluția lucrărilor.

Pentru sesizări, Termoenergetica pune la dispoziție numărul gratuit 0800 820 002, disponibil permanent. La 031 9442 pot fi consultate și mesaje referitoare la situația sistemului.

Când vecinii primesc căldură în condiții normale, iar problema persistă într-un singur apartament sau pe o coloană, verificarea instalației interioare devine necesară. Administratorul sau firma responsabilă cu întreținerea clădirii poate identifica eventuale probleme locale.

Trebuie făcută și distincția dintre lipsa furnizării și o temperatură insuficientă a apei calde. În cazul reclamațiilor privind calitatea serviciului, înregistrarea sesizării și verificarea parametrilor sunt utile pentru stabilirea cauzei și aplicarea prevederilor contractuale.

Se poate salva termoficarea Bucureștiului?

Răspunsul depinde de consecvența investițiilor, de modernizarea centralelor și de administrarea financiară a sistemului.

Încălzirea centralizată rămâne o soluție utilizată în numeroase orașe europene. Avantajele sale provin din producerea eficientă a energiei și din posibilitatea de a alimenta numeroase clădiri prin infrastructură comună.

Bucureștiul are deja o rețea extinsă și un număr foarte mare de consumatori racordați. Înlocuirea integrală a sistemului cu soluții individuale ar presupune investiții importante în clădiri și în infrastructura energetică. Modernizarea trebuie însă să depășească etapa reparațiilor de urgență. Conductele noi au nevoie de surse de producție eficiente, de echipamente bine întreținute și de o exploatare atent monitorizată.

Este necesară și o administrare financiară predictibilă, care să permită plata energiei produse și realizarea investițiilor fără acumularea permanentă a unor datorii istorice.

În ultimii ani, Bucureștiul a intrat într-o etapă de înlocuire accelerată a magistralelor, sprijinită de finanțări europene. Rezultatele vor trebui judecate după scăderea pierderilor, reducerea avariilor și continuitatea serviciului.

Până atunci, povestea termoficării rămâne o cronologie a deciziilor amânate. Sistemul construit pentru cartierele socialiste a supraviețuit schimbării regimului politic, falimentului RADET și mai multor generații de administrații locale. Conductele au rămas în pământ, în timp ce orașul a crescut deasupra lor.

Iar pentru locuitorii Capitalei, adevărata măsură a modernizării va fi surprinzător de modestă pentru anul de grație în care se vor afla. Într-o dimineață geroasă de ianuarie, vor deschide robinetul și vor găsi apă caldă. Fără să verifice înainte telefonul, fără să consulte harta avariilor și fără să aibă pregătit ibricul pe aragaz.

Citește și: Cum a apărut apa caldă, în București. Baia lui Musiu Lagarde și drumul lung până la robinet