În Bucureștiul de altădată, cofetăriile nu erau doar locuri în care oamenii cumpărau prăjituri, bomboane sau înghețată. Unele dintre ele deveniseră adevărate instituții ale vieții urbane, spații în care se întâlneau oameni de afaceri, scriitori, artiști, politicieni și reprezentanți ai lumii mondene. Printre cele mai cunoscute nume s-au aflat Capșa și Nestor, două cofetării care au ajuns să fie asociate cu rafinamentul, produsele de calitate și o anumită eleganță a Bucureștiului interbelic. Povestea lor are însă un detaliu spectaculos. Jean Nestor, cel care avea să-și lege numele de una dintre cele mai cunoscute cofetării ale Capitalei, fusese format chiar în mediul Casei Capșa. Istoricii vremii îl menționează printre cofetarii care au trecut prin școala profesională a celebrei firme și care au pornit ulterior pe cont propriu. Astfel, omul format în apropierea lui Grigore Capșa a ajuns, în timp, să conducă un local considerat rival al celebrei Case de pe Calea Victoriei.

De la școala Capșa la propria cofetărie

Pentru a înțelege apariția cofetăriei Nestor trebuie privit mai întâi rolul pe care Casa Capșa l-a avut în formarea cofetarilor români. Familia Capșa își are originile în comunitatea aromână din București, iar patru dintre frații familiei – Vasile, Anton, Constantin și Grigore – au fost implicați, în etape diferite, în dezvoltarea celebrei afaceri. Grigore Capșa și Constantin au învățat meseria în Franța, la renumita Casă Boissier, iar experiența dobândită acolo avea să influențeze decisiv stilul cofetarilor formați ulterior în atelierul bucureștean.

Casa Capșa nu a fost importantă numai pentru produsele pe care le comercializa. Ea a devenit și un loc de formare profesională. Foarte mulți tineri români ar fi învățat acolo arta cofetăriei și, după ce au dobândit experiență, și-au deschis propriile afaceri. Printre numele menționate se numără Niță Ionescu, Nae Drăghiceanu și Jean Nestor. Potra îl indică pe Nestor drept proprietar al unei cofetării de pe Calea Victoriei, considerată una dintre cele mai cunoscute din București până la cutremurul din 1977.

Prin urmare, relația dintre Capșa și Nestor a fost una paradoxală. Casa Capșa a contribuit la formarea profesională a unor oameni care aveau să-i devină, ulterior, concurenți. În cazul lui Jean Nestor, această evoluție a dus la apariția unui local care a reușit să-și construiască propria reputație în centrul Capitalei.

Nu este cunoscut în toate detaliile traseul profesional al lui Jean Nestor, iar informațiile biografice despre el sunt mult mai puține decât cele păstrate despre Grigore Capșa. Ceea ce rezultă însă din sursele istorice este legătura sa cu Casa Capșa și faptul că, după perioada de formare, și-a construit propria afacere în domeniul cofetăriei.

Nestor, cofetăria de la parterul blocului „Mica”

Cofetăria Nestor a ajuns să funcționeze în imobilul Societății Anonime Române „Mica”, o companie importantă pentru industria minieră interbelică. Documentația Uniunii Arhitecților din România indică pentru imobilul „Mica” de pe Calea Victoriei 61–63 perioada 1932–1934 și îl atribuie arhitectului Duiliu Marcu. Documentul îl identifică explicit drept „Blocul Nestor”, menționând cofetăria de la parter și dispariția clădirii în urma cutremurului din 1977.

Sursele despre Bucureștiul vechi indică, de asemenea, că imobilul avea mai multe componente și că spațiul ocupat de Nestor era legat de dezvoltarea ulterioară a ansamblului. Unii istorici subliniază adresa Calea Victoriei nr. 77, în timp ce alte documente și ghiduri o plasează la nr. 63. Documentația arhitecturală și studiile privind clădirea „Mica” indică însă imobilul de la Calea Victoriei 61–63 ca fiind cel care adăpostea cofetăria Nestor.

În perioada interbelică, localul și-a construit reputația printr-o combinație de produse elaborate, servicii elegante și amplasarea într-una dintre cele mai importante artere ale orașului. Calea Victoriei era atunci una dintre axele comerciale și mondene ale Bucureștiului, iar apropierea de marile hoteluri, magazine și alte localuri de prestigiu îi oferea cofetăriei un public variat.

Nestor nu era însă un local destinat exclusiv unei singure categorii sociale. Amintirile despre cofetărie descriu un spațiu în care puteau fi întâlniți oameni de afaceri, intelectuali, scriitori și reprezentanți ai lumii mondene. Atmosfera varia și în funcție de spațiul în care se așeza clientul.

Un loc cu două atmosfere și o clientelă aparte

La parter, atmosfera era mai relaxată. Clienții puteau sta la mese, puteau conversa, iar cofetăria avea caracterul unui loc public în care întâlnirile spontane și discuțiile făceau parte din farmecul localului. Nu era doar un punct de unde puteai cumpăra o cutie de bomboane, ci un spațiu al vieții cotidiene bucureștene.

Etajul avea un caracter mai apropiat de cel al unei braserii elegante. Memoriile despre Bucureștiul interbelic și postbelic descriu aici o clientelă mai sofisticată, inclusiv oameni care păstrau stilul vestimentar al generațiilor anterioare. Bastonul, pălăria și accesoriile elegante făceau parte din imaginea acestei lumi, într-o perioadă în care anumite gesturi și ritualuri sociale încă supraviețuiau schimbărilor istorice.

În asemenea decoruri erau comandate băuturi precum café-frappé sau mazagran, alături de coniac și alte băuturi occidentale. Mazagranul, băutură pe bază de cafea cu origine nord-africană, devenise una dintre specialitățile asociate culturii cafenelelor și cofetăriilor moderne.

Reputația Nestorului s-a construit însă în primul rând în jurul produselor. Cofetăria era cunoscută pentru prăjituri, bomboane și produse de ciocolată, iar ambalajele elegante contribuiau la prestigiul său. Bomboanele cumpărate de aici puteau deveni cadouri pentru o vizită importantă sau pentru o ocazie specială.

Prăjituri, bomboane și celebra Joffre

Repertoriul Nestor era suficient de bogat pentru a transforma vitrina într-un adevărat spectacol. Printre produsele asociate cu localul se numărau trufele, indienele, carolinele, cataiful, diplomatul, pricomigdalele, fursecurile, înghețata, torturile și diverse sortimente de bomboane.

În epocă, unele dintre aceste denumiri erau legate de moda gastronomică occidentală și de tradiția cofetarilor formați în școli franceze. Joffre era una dintre cele mai cunoscute prăjituri, numele său fiind legat de mareșalul francez Joseph Joffre, vizita sa în România din timpul Primului Război Mondial contribuind la apariția unei adevărate legende gastronomice în jurul produsului.

La Nestor puteau fi găsite și bomboane cu diferite arome, fructe zaharisite, bomboane fondante și produse din ciocolată. Printre specialitățile amintite în evocările despre cofetărie se află și „limbile de pisică”, adică produse subțiri din ciocolată, precum și bomboane cu portocală.

Unele produse au trecut prin schimbări de nume după instaurarea noului regim politic. Un exemplu este prăjitura Bibescu, despre care sursele memorialistice spun că a fost redenumită Tosca. Schimbările de denumire nu au însemnat însă neapărat dispariția produselor din memoria consumatorilor. În multe cazuri, bucureștenii au continuat să folosească vechile nume, contribuind la supraviețuirea lor în memoria colectivă.

Nestor în anii comunismului

După instaurarea regimului comunist, multe dintre firmele și localurile asociate vechii societăți comerciale au fost redenumite. Cofetăria Nestor a devenit Cofetăria Republica, însă numele inițial a continuat să fie folosit în vorbirea curentă și să apară în amintirile bucureștenilor.

Această diferență dintre denumirea oficială și numele folosit de oameni explică de ce Nestor a rămas atât de prezent în memoria orașului. Fototeca online a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc păstrează chiar o imagine realizată la 5 martie 1977, în care este menționat blocul unde se afla Cofetăria „Nestor”, la numai o zi după marele cutremur.

În anii 1960 și 1970, localul continua să fie asociat cu produse mai sofisticate decât oferta obișnuită a cofetăriilor de stat. Amintirile despre acea perioadă vorbesc despre bomboane considerate scumpe, dar căutate tocmai pentru calitatea și prezentarea lor. Într-o epocă în care oferta comercială devenise mult mai uniformă, Nestor păstra încă ceva din prestigiul vechii cofetării.

În acest sens, Nestor a fost una dintre acele afaceri ale Bucureștiului interbelic al căror nume a supraviețuit chiar și după dispariția proprietarilor și schimbarea regimului. „Republica” era denumirea oficială, însă pentru mulți bucureșteni locul a rămas Nestor.

Cutremurul din 1977 și sfârșitul unei epoci

La 4 martie 1977, orașul București a fost lovit de unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria sa modernă. Numeroase clădiri s-au prăbușit, iar printre acestea s-a numărat și imobilul care adăpostea celebra cofetărie Nestor.

AGERPRES consemnează că pe Calea Victoriei, în apropierea intersecției cu Știrbei Vodă, blocul care avea la parter cofetăria Nestor s-a prăbușit în timpul seismului. Pe amplasamentul respectiv avea să fie construit ulterior un nou ansamblu, asociat mai târziu Hotelului București și, în prezent, Hotelului Radisson.

Studiile tehnice privind clădirea confirmă gravitatea distrugerii. Un raport al Universității Tehnice de Construcții din București identifică imobilul „Mica” drept clădirea care adăpostea Cofetăria Nestor și notează prăbușirea totală a corpului dinspre Calea Victoriei în urma seismului din 1977.

Astfel s-a încheiat istoria localului în clădirea care îi consacrase numele. Cofetăria a mai existat ulterior într-un alt spațiu, în apropierea Hotelului Athénée Palace, dar nu a mai avut aceeași poziție și aceeași forță simbolică. Pentru generațiile care cunoscuseră Nestorul vechi, mutarea nu putea reproduce atmosfera localului de pe Calea Victoriei.

Astăzi, despre Jean Nestor și cofetăria sa se vorbește mai ales prin intermediul fotografiilor de arhivă, al cărților de istorie urbană și al amintirilor celor care au cunoscut Bucureștiul de odinioară. Povestea sa este cu atât mai interesantă cu cât pornește chiar din interiorul Casei Capșa: ucenicul uneia dintre cele mai importante instituții gastronomice ale orașului a devenit, la rândul său, proprietarul unui local care a intrat în memoria bucureștenilor.

Nestor și Capșa nu au reprezentat doar două cofetării concurente. Ele ilustrează și felul în care o meserie transmisă prin ucenicie putea genera noi afaceri și noi reputații. Grigore Capșa a contribuit la formarea unei generații de cofetari, iar Jean Nestor a transformat experiența dobândită în propria sa marcă.

Iar dacă astăzi nume precum Nestor, Joffre, Bibescu, Tosca sau mazagran par să aparțină unei lumi dispărute, ele păstrează încă imaginea unui București în care cofetăria era mai mult decât o simplă oprire pentru o prăjitură. Era un ritual urban, un loc de întâlnire și, pentru o parte dintre bucureșteni, o formă de eleganță cotidiană. Dispariția clădirii Nestor în seara de 4 martie 1977 a însemnat nu doar pierderea unui imobil, ci și dispariția unui reper al acelui București.

Citește și: Înainte de Casa Capșa a fost Kubler. Povestea celei mai faimoase cafenele din Bucureștiul secolului XIX