Pe Calea Plevnei, într-o zonă aglomerată a Bucureștiului, se află una dintre acele clădiri pe lângă care mii de oameni trec zilnic fără să-i cunoască trecutul. Malmaison pare, la prima vedere, un fost ansamblu militar asemenea multor altora din Capitală. În realitate, zidurile sale păstrează urmele unor epoci radical diferite: aici au fost cazați militari, au funcționat instituții ale justiției militare, au fost închiși și anchetați oameni persecutați politic, iar astăzi unele dintre spațiile sale găzduiesc artiști și galerii. Povestea clădirii începe în secolul al XIX-lea, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, și continuă prin transformările statului român modern, prin dictatura lui Ion Antonescu și apoi prin primii ani ai regimului comunist. Malmaison a ajuns astfel să fie legată de unele dintre cele mai dificile capitole ale istoriei recente a României. În 2026, ansamblul Cazărmii Sfântul Gheorghe–Malmaison a fost clasat oficial ca monument istoric, oferindu-i o recunoaștere patrimonială pe măsura importanței sale. În același timp, clădirea trăiește o nouă etapă. O parte a sa a fost transformată în spațiu pentru artiști contemporani, iar Atelierele Malmaison au devenit un punct important al scenei culturale independente din București. Este o transformare cu o simbolistică aparte: un loc asociat cândva cu detenția și ancheta găzduiește astăzi creație, expoziții și proiecte culturale.

O cazarmă ridicată în vremea lui Gheorghe Bibescu

Originile Malmaisonului trebuie căutate în anul 1844, când domnitorul Gheorghe Bibescu a dispus construirea unei cazărmi pentru cavalerie. În acea perioadă, armata română trecea printr-un proces de reorganizare, iar Bucureștiul avea nevoie de spații militare adecvate pentru noile structuri. Cazarma era cunoscută și sub numele de Cazarma Sfântul Gheorghe, după biserica aflată în apropiere.

Ridicarea acesteia făcea parte din procesul mai larg prin care armata română încerca să renunțe la vechile forme de organizare și să adopte modele militare moderne. Dacă infanteria își găsise un important punct de sprijin în zona Dealului Spirii, pentru cavalerie a fost construită cazarma de pe Calea Plevnei. Ansamblul avea dormitoare pentru militari, spații administrative și facilități specifice unei garnizoane de cavalerie.

În timp, zona din jurul cazărmii a căpătat o puternică identitate militară. Au apărut aici și alte instituții sau construcții asociate armatei, astfel încât Malmaison nu trebuie privită doar ca o singură clădire, ci ca parte a unui ansamblu militar mai amplu. Documentele și studiile despre istoria cartierului arată că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aici se afla unul dintre importantele nuclee militare ale Capitalei.

De unde vine numele de Malmaison

Numele este una dintre cele mai interesante povești legate de clădire. Cazarma ridicată în timpul lui Gheorghe Bibescu a ajuns să fie cunoscută drept Malmaison în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Denumirea făcea trimitere la Malmaison, celebra reședință franceză asociată împărătesei Joséphine, soția lui Napoleon Bonaparte, și preluată ulterior în memoria istorică și de Napoleon al III-lea.

În cazul Bucureștiului, alegerea numelui trebuie pusă în legătură cu relațiile foarte strânse dintre România și Franța din epoca lui Cuza și cu sprijinul francez acordat procesului de modernizare a armatei române. Istoricul Mihai Burcea a explicat că denumirea a apărut în contextul influenței franceze asupra organizării militare românești. Franța trimisese inclusiv o misiune militară menită să contribuie la instruirea și reorganizarea armatei române.

Prin urmare, este mai prudent ca povestea numelui să fie legată de modelul francez și de relațiile militare franco-române decât de o presupusă „afiliere la francmasonerie” a lui Cuza și Napoleon al III-lea. Această din urmă afirmație apare în unele relatări contemporane despre clădire, însă nu este necesară pentru explicarea originii numelui și poate crea o legătură istorică mai categorică decât permit sursele.

Malmaisonul a continuat să aibă un rol militar și după Cuza. De-a lungul timpului, spațiul a găzduit inclusiv instituții ale justiției militare. În perioada interbelică, aici au funcționat structuri precum Parchetul Militar, Consiliul de Război și arestul, iar clădirea a devenit asociată nu doar cu viața cazonă, ci și cu mecanismele judiciare ale armatei.

De la cazarmă la loc al represiunii

Istoria Malmaisonului devine mult mai întunecată în secolul XX. Clădirea a intrat în istoria represiunii politice, fiind folosită ca închisoare în timpul regimului lui Ion Antonescu și, ulterior, ca centru de detenție și anchetă al Securității în primii ani ai regimului comunist.

După instaurarea regimului comunist, Malmaison a devenit unul dintre locurile prin care au trecut oameni considerați adversari ai noului sistem politic. Spre deosebire de imaginea clasică a unei închisori de mari dimensiuni, rolul său a fost în special legat de detenția temporară, anchetă și transferul deținuților. Tocmai această funcție explică de ce memoria locului este legată atât de puternic de anchetele Securității.

Printre persoanele asociate cu detenția sau anchetele de la Malmaison se numără Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Nicolae Steinhardt și Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. Memorialul Sighet confirmă, de exemplu, că Corneliu Coposu a trecut prin Malmaison în lunga sa detenție politică, alături de numeroase alte penitenciare și centre de detenție.

Într-o mărturie publicată de Memorialul Sighet, Corneliu Coposu povestește chiar despre perioada în care se afla la Malmaison și despre întâlnirea clandestină cu Iuliu Maniu, aflat într-o celulă din apropiere. Episodul oferă o perspectivă directă asupra modului în care funcționa spațiul de detenție și asupra atmosferei de permanentă supraveghere.

Un alt nume legat de acest loc este cel al Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, mama scriitoarei și jurnalistei Monica Lovinescu. Ea a fost arestată în 1950 și condamnată într-un proces fabricat, iar Memorialul Sighet consemnează trecerea sa prin penitenciarul Malmaison, înaintea transferurilor către alte închisori.

Zeci de deținuți au dispărut fără urmă

Dimensiunea represiunii de la Malmaison este dificil de reconstituit în totalitate. Potrivit informațiilor prezentate de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și preluate de Europa Liberă, în anii 1950, zeci de deținuți politici ar fi dispărut fără urmă după ce au trecut prin acest centru. Există chiar ipoteza unei gropi comune, însă această informație trebuie prezentată cu prudență, ca ipoteză și nu ca fapt definitiv demonstrat.

O parte din misterul locului provine și din caracterul său închis. În perioada comunistă, Malmaison era o instituție despre care publicul nu știa aproape nimic. Foștii deținuți care și-au povestit ulterior experiențele au oferit puține informații despre exteriorul clădirii, iar cercetările istorice au avut de înfruntat lipsa fotografiilor și a documentelor accesibile. Europa Liberă arată că, până în anii 1970, cei care fuseseră închiși acolo descriau în special traseele interioare și drumurile către camerele anchetatorilor.

Această lipsă de imagini și documente contribuie astăzi la aura misterioasă a Malmaisonului. Nu este doar o clădire veche, ci un spațiu în care istoria represiunii comuniste s-a desfășurat în mare parte departe de privirea publicului.

Cutremurul din 1977 și transformările clădirii

Malmaisonul nu a rămas neschimbat nici din punct de vedere arhitectural. Cutremurul din 1977 a afectat grav una dintre laturile ansamblului, care a fost ulterior demolată. Cercetările recente despre clădire arată că, în forma sa actuală, ea nu mai reproduce în întregime configurația pe care o avea în perioada în care era cazarmă de cavalerie.

Și funcțiunile s-au modificat radical. După perioada în care a fost folosită de structurile militare și represive, clădirea a ajuns în patrimoniul IPROCHIM, institut de inginerie chimică. În prezent, complexul are mai multe utilizări, iar spațiile sale nu mai sunt dominate de funcția militară care i-a definit primele decenii de existență.

Paradoxul este puternic: aceeași arhitectură care a fost cândva asociată cu armata, justiția militară și detenția politică a devenit, în ultimele decenii, un spațiu în care se desfășoară activități civile, culturale și artistice.

Atelierele Malmaison, o nouă viață pentru un loc apăsător

În jurul anului 2020, artiști contemporani au descoperit posibilitatea de a folosi spațiile din clădire pentru ateliere. Comunitatea Atelierele Malmaison s-a format în acest context și a transformat treptat două etaje ale imobilului într-un spațiu dedicat creației. În 2024, presa relata despre aproximativ 40 de artiști care aveau ateliere aici, în timp ce informațiile din 2026 indică o comunitate de 35 de artiști.

Atelierele nu au rămas complet izolate de public. În spațiul Malmaison au fost organizate expoziții, tururi, conferințe, artist-talks, Open Studios și alte evenimente culturale. Pentru artiști, clădirea a reprezentat nu doar un loc de lucru, ci și un spațiu cu o identitate puternică, în care trecutul imobilului putea deveni parte din experiența artistică.

Transformarea a venit însă cu dificultăți. Comunitatea artistică s-a confruntat cu probleme legate de contractele de închiriere și de majorarea chiriilor, existând în 2024 riscul ca artiștii să fie nevoiți să părăsească spațiul. Aceste dispute au readus în atenție problema protejării unor clădiri istorice care pot avea simultan valoare arhitecturală, memorială și culturală.

Malmaison, între memoria represiunii și patrimoniul Bucureștiului

În iulie 2026, ansamblul Cazărmii Sfântul Gheorghe–Malmaison și mai multe dintre imobilele sale componente au fost clasate ca monument istoric. Decizia marchează un moment important pentru protejarea unuia dintre cele mai complexe ansambluri militare istorice ale Bucureștiului.

Clasarea este cu atât mai importantă cu cât Malmaison nu are o singură poveste. Este, simultan, o mărturie a modernizării armatei române din secolul al XIX-lea, un loc asociat justiției militare, un spațiu al detenției politice și al anchetelor Securității și, în prezent, un loc al creației artistice.

Această suprapunere de epoci face din Malmaison un caz aparte pentru memoria Bucureștiului. Într-o singură clădire se întâlnesc istoria militară, istoria politică, represiunea comunistă și cultura contemporană. Nu este nevoie de o reconstrucție spectaculoasă pentru a înțelege trecutul locului. Însăși arhitectura rămasă în picioare oferă o legătură fizică între generații și între momente foarte diferite ale istoriei.

Pentru cei interesați de istoria întunecată a Capitalei, Malmaison ar putea deveni una dintre cele mai relevante opriri ale unui traseu dedicat memoriei comunismului. Iar faptul că, în prezent, în aceste spații se lucrează la opere de artă și se organizează expoziții oferă locului o semnificație aparte. Un spațiu cândva destinat cazărmii și detenției a devenit unul al libertății de expresie.

Poate că aceasta este cea mai puternică transformare din istoria Malmaisonului. Nu dispar trecutul și amintirea celor care au fost închiși aici, ci clădirea continuă să existe și să primească o funcție nouă. Dintr-un loc asociat cu autoritatea, ancheta și frica, Malmaison a ajuns un spațiu în care arta încearcă să recupereze o parte din orașul ascuns în spatele zidurilor sale.

Citește și: Turismul dark în București: locurile represiunii, morții și tragediilor care au intrat în circuitul memoriei