Dacă treci azi pe la intrarea în Cișmigiu dinspre Bulevardul Regina Elisabeta, dai de o cutie de lemn îmbătrânit, cu obloane trase și reclame decolorate. Oamenii trec pe lângă ea fără să se uite. Puțini știu că e cel mai vechi chioșc de ziare din București, și că toată povestea presei de stradă din acest oraș a pornit, undeva la sfârșitul secolului al XIX-lea, din locul ăsta.

Întâi a fost ziarul, abia apoi chioșcul

Ca să înțelegi de ce a apărut chioșcul, trebuie să știi ce se întâmpla cu ziarele înainte. La 8 aprilie 1829, Ion Heliade Rădulescu scotea la București primul periodic în limba română cu apariție constantă: Curierul Românesc. Ziarul nu se vindea pe stradă. Era difuzat prin librarul Iosif Romanov și ajungea, în principal, la boieri și la oamenii cu carte. Patru pagini, inițial cu alfabet chirilic, uneori cu secțiuni în franceză.

Câteva decenii mai târziu, presa s-a înmulțit. Apăreau publicații noi, redacțiile se strângeau mai ales în jurul zonei Sărindar, un colț al orașului care devenise, treptat, inima gazetăriei bucureștene. Și tot acolo, la finalul secolului al XIX-lea, a apărut și primul chioșc de ziare din oraș. Îl deținea un anume Nae Basarabescu, care, după cum spune povestea, a furat ideea de la Paris și a adus-o la București. A dat lovitura, evident.

1870 și chioșcul de la Cișmigiu

Printre sursele care vorbesc despre acest subiect circulă un an concret: 1870. Atunci, lângă intrarea în Cișmigiu, a fost montat ceea ce mai multe surse numesc primul chioșc de ziare din Capitală. Contextul era unul potrivit: parcul tocmai devenise locul de plimbare al burgheziei bucureștene, lumea ieșea tot mai mult, voia să citească ultima ediție și să bea o cafea la umbră.

Chioșcul a rămas acolo. Forma lui s-a schimbat de-a lungul timpului, a fost modernizat haotic pe alocuri, dar poziția a rămas aceeași. Azi, după mai bine de 130 de ani, se mai află la intrarea în parc dinspre Bulevardul Elisabeta, închis, cu graffiti pe pereți și cu o istorie pe care puțini o mai știu.

Cum se vindeau ziarele înainte de chioșcuri

Înainte să apară structurile fixe de vânzare, ziarele circulau altfel prin oraș. Erau vânzători ambulanți care strigau titlurile pe stradă, erau librării care le țineau la tejghea, erau abonamente livrate la domiciliu. Sistemul era al inițiativei individuale, fără o logistică anume.

Chioșcul a schimbat asta. A dat un loc fix unde omul știa că poate merge să ia ziarul de dimineață. A creat un ritual: ieși din casă, treci pe lângă Cișmigiu sau pe strada presei, iei gazeta, pleci mai departe. Un ritual care a ținut peste un secol și care, acum, abia mai există.

Ce s-a ales de ele

Chioșcurile de ziare au prosperat mai ales după 1990, când presa a explodat, iar pe trotuarele Bucureștiului au apărut sute de gherete. La un moment dat, numai în București lucrau în jur de 1.500 de oameni la vânzarea ziarelor. Apoi, pe rând, au început să dispară. Unele au fost demolate de primari care le găseau inestetice. Altele s-au transformat în puncte de vânzare pentru haine, țigări sau produse alimentare, pierzând complet legătura cu presa.

Cel din Cișmigiu a supraviețuit fizic, dar și el stă cu obloanele trase. Este ultimul chioșc de acest tip din Bucureștiul secolului al XIX-lea, de pe vremea lui Carol I, și nu e înscris pe nicio listă de patrimoniu.

Fotografie creată cu ajutorul AI

Citește și Povestea lui Claymoor, primul ziarist monden al Bucureștiului antebelic. Nimeni nu scăpa de penița lui Mișu Văcărescu